Atelierele de creativitate se intorc la Muzeul Taranului Roman


Atelierul de creativitate al Muzeului Taranului Roman se pregateste cu teme noi pentru grupe de copiii din scoli, licee, fundatii, la lectii de etnologie, desenat, pictat, inventat povesti, calendar crestin, teatru de marionete, fotografiat, vizite si lucru in salile muzeului. [...]


Atelierul de creativitate al Muzeului Taranului Roman se pregateste cu teme noi pentru grupe de copiii din scoli, licee, fundatii, la lectii de etnologie, desenat, pictat, inventat povesti, calendar crestin, teatru de marionete, fotografiat, vizite si lucru in salile muzeului.

Daca ai in familie un copil cu inclinatii catre arta si lucru manual, ajuta-l sa-si cultive talentul si du-l la atelierele de creativitate organizate la Muzeul Taranului Roman incepand de marti, 3 octombrie. Biletul costa 3 RON/pers daca micutul tau vine impreuna cu invatatoarea si colegii de la scoala.

1. Ateliere cu Ruxandra Grigorescu

Atelierul propune lectii de etnologie, desen, pictura, cusaturi cu ate si margele pentru copii mai mari de 7 ani.

Teme:
- memoria: primele amintiri, amintiri din copilarie, schimb de amintiri, care este prima poveste pe care v-o amintiti, ce ne amintim, ce uitam, cum am fi fara memorie, ce inseamna expresia “a avea memorie de elefant”;
- casa taraneasca: proiecte de arhitectura si design interior, istorii de case, istorii de familie, cum ar fi sa mostenim o casa, ce casa ne-am cumpara, ce casa am vinde si cu ce pret, casa goala, casa plina, casa de oaspeti, gradina de patru anotimpuri, costumul si tesaturile din casa.

2. Ateliere cu Beatrice Iordan

Atelierul se adreseaza copiilor mai mari de 7 ani.

Teatru de marionete – istoric, mod de realizare, constructie, spectacol propriu-zis.
Teatru de papusi si teatru de umbre - mic istoric, constructie, spectacol propriu-zis.
Teatru de umbre, papusi mari din hartie - decor folosind ca material hartia (primul spectacol la Targul de Martisor 2012), teatru mixt (umbre, papusi, marionete, actorie) – constructie, realizarea scenariului, joc propriu-zis.
Cursuri practice de constructie papusi din linguri si marionete din fire textile.

3. Ateliere de George Turli

La atelierul de fotografie condus de George Turli cei mici vor invata sa manuiasca aparatul de fotografiat. Acesta are doua haturi si doua butoane. Primul este verde si este foarte important pentru ca de el depinde bunul mers al fotografierii artistice. Cel rosu nu este la fel de important, dar este mult mai frumos.

“Haturile sunt pentru strunirea aparatului. Aceasta tehnica straveche am invatat-o de la un batran apas, pe care l-am intalnit la Babele, tinea in mana un dagherotip si prindea pe pelicula sufletul vantului”, spune George Turli.

Pentru copii mai mari de 13 ani: introducere in arta fotografica, relationare cu aparatul foto, compozitia imaginii si tema umbra.
Pentru copii mai mari de 7 ani: cartea cu povesti, povesti si desene stranse intr-o carte manufacturata

4. Ateliere cu Calin Torsan

Povesti cu urechi – cu instrumente despre instrumente… muzicale.

Din 1 octombrie, la Muzeul National al Taranului Roman incep si atelierele cu artisti invitati

5. Ateliere cu Lidia Stares

Lidia Stares propune un atelier de cusut, croit si tesut, cunoasterea firului textil; desenul si culoarea in tesaturi, tesut la gherghef sau la razboi.
Daca pe micutul tau il intereseaza tesaturile si vrea sa afle mai multe despre fire textile sau cusaturi si croieli, du-lin atelierul Lidiei Stares si va afla ce poate face cu atele si cum se poate juca serios cu carpele.

La atelier pot participa toti copiii mai mari de 8 ani si pot participa maxim 6 copii la un atelier.

6. Atelier de pictura pe sticla cu Bogdan Herascu

Si anul acesta copiii sunt asteptati la Atelierul de creativitate, unde vor invata sa picteze pe sticla. Sfinti, animale, flori, vise, balauri, babe, mosi si cate si mai cate.

Acest atelier este destinat copiilor mai mari de 7 ani si pot participa maxim 5 copii la un atelier.

7. Atelier de hartie manuala cu Razvan Sapuran

Atelierul reprezinta o invitatie lansata copiilor si adultilor la cunoasterea tehnicilor traditionale ale manufacturarii, imprimarii, tiparirii si legarii hartiei.

Copiii au descoperit ca acuarelele se combina intr-un fel anume pe hartia asta groasa, ca o sugativa. Cele 4 intalniri saptamanale urmeaza pasi intru “simpla” intelegere a hartiei: ce este si cum se face hartia manuala? Unde si cum se intersecteaza hartia cu alte insertii? Ce alegi sa asterni si sa(-ti) spui prin text si imagine pe o hartie facuta de tine? Cursurile se finalizeaza cu o carte-obiect legata manual si stantata pe coperta.

La atelier pot participa copiii mai mari de 10 ani. O grupa poate fi formata din maximum 15 copii.

Programul atelierelor:

- Miercuri, de la 11. 00 la 12.30 – atelier de hartie manuala
- Miercuri, de la 13.00 la 15.00 – atelier de cusut, tesut
- Sambata, de la 10.00 la 11.30 – atelier de pictura pe sticla

related posts

Modifică setările cookies