In anul 2007, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA a lansat un raport ce a aratat o crestere a prevalentei autismului fata de anul 2004.
Recunoasterea importantei acestui sindrom, alaturi de alocarea de resurse materiale si umane pentru cercetarile de specialitate pot contribui la descoperirea si tratarea din timp a copiilor afectati de TSA.
Ce este autismul?
- face parte dintr-un grup de tulburari de dezvoltare ce apar in copilarie, frecvent inainte de varsta de 3 ani
- manifestarile sunt diferite de la copil la copil, insa au drept consecinta scaderea capacitatii de a relationa cu mediul si persoanele din jur
Cum se manifesta?
- tulburari in vorbire: frecvent dupa varsta de 2 ani, repeta cuvinte al caror sens ori l-a uitat, ori nu stie sa le foloseasca, nu are inflexiuni in voce (ritm monoton)
- copilul este retras, se joaca singur
- nu raspunde cand este chemat pe nume, nu este atent atunci cand o persoana i se adreseaza si cateodata da impresia ca nu te aude cand ii vorbesti
- nu are manifestari de afectiune si nici nu raspunde la afectiunea celorlalti
- are miscari repetitive
- ii place rutina, iar schimbarile il deranjeaza
- unii copii sunt mai degraba sensibili la lumina sau anumite sunete decat la durere
Semne de alarma:
- daca pana la un an: nu gangureste, nu prezinta gesturi care demonstreaza interactiunea cu mediul: sa arate cu degetul, sa faca cu mana
- daca pana la 16 luni nu a vorbit deloc
- daca pana la 2 ani nu a reusit sa formuleze propozitii simple
- daca isi pierde orice abilitate de comunicare sau vorbire pe care o avea anterior
Cum procedezi?
Medicul specialist va incepe un program de evaluare a copilasului tau pentru a identifica daca este vorba de o tulburare din sfera autismului si cat de complexa este aceasta.
Desi primele semne apar la varsta de 18 luni, diagnosticul intarzie de regula pana la varsta de 2, 3 ani cand problemele in dezvoltare si comunicare sunt mai evidente.
Cu cat autismul este descoperit mai repede, cu atat metodele de reducere a simptomelor sunt mai eficiente. Exista variate metode psihoterapeutice sau psiho-educationale ce sunt adaptate fiecarui copil si familii in parte.
Familia are un rol covarsitor in ameliorarea acestui sindrom. Familia este cea care observa primele semne si apeleaza la medic si tot familia este cea care il sustine si ii incurajeaza progresele.