Cazul scandalos al româncei criticate în Belgia pentru că e „prea însărcinată”!


Prezentatoare a rubricii meteo la o televiziune belgiană, RTBF, românca Daniela Prepeliuc s-a confruntat cu acuzaţii sexiste extrem de dure în ultima parte a sarcinii. Între timp, ea a născut un băieţel, Victor, venit pe lume marţi, 14 ianuarie.


Originară din Rădăuţi, Daniela a plecat de tânără în Belgia împreună cu părinţii, ţară în care şi-a întemeiat o familie alături de un jurnalist local, Quentin Warlop. 

FOTO Instagram

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Une sacrée paire (.) (.) (@unesacreepaire) on

Românca de 35 de ani a îmbrăţişat şi ea aceeaşi carieră, ajungând o cunoscută prezentatoare la televiziunea dedicată vorbitorilor de limbă franceză.

Daniela Prepeliuc a rămas însărcinată anul trecut, însă bucuria i-a fost umbrită parţial de câteva remarci răutăcioase la adresa sa, venite din cauza faptului că a decis să-şi facă meseria până într-un moment avansat al sarcinii.î

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Daniela Prepeliuc (@danielaprepeliuc) on

Fără să ofere nume, colegii Danielei de la postul RTBF au dat publicităţii jignirile cu care s-a ales românca din partea telespectatorilor în ultimele săptămâni. ,,Un salam transparent”, „un balon”, „îngrozitor”, „ridicol”, „e prea însărcinată pentru acele haine” e doar o scurtă selecţie a termenilor duri folosiţi de publicul belgian în mesajele respective. Evident, toate aceste critici au fost minoritare, majoritatea comentariilor aprobând curajul compatrioatei noastre.

Partea bună e că Daniela Prepeliuc n-a răspuns la provocări, iar între timp, la 14 ianuarie, l-a adus pe lume pe micuţul Victor. „Prima zi a restului vieţii noastre. Victor şi-a arătat vârful nasului la ora 10.27. Quentin nu putea cere un cadou mai frumos de ziua lui. Nu ne mai săturăm să-l privim, să-l atingem şi să-l simţim, Mulţumesc, viaţă”, a scris românca pe Instagram.

related posts

Modifică setările cookies