Ce alegi pentru bebe: lapte de vaca sau de soia?


Care este insa realitatea? Unde se sfarseste lupta pentru suprematia din punct de vedere economic si unde incep motivatiile reale legate de influentele asupra sanatatii? Cercetarile recente nu au diminuat intensitatea dezbaterilor din lumea medicala generate de aparitia pe piata [...]


Care este insa realitatea? Unde se sfarseste lupta pentru suprematia din punct de vedere economic si unde incep motivatiile reale legate de influentele asupra sanatatii?

Cercetarile recente nu au diminuat intensitatea dezbaterilor din lumea medicala generate de aparitia pe piata a laptelui din soia. Atat de aprinsa a fost reactia producatorilor de lapte de vaca in SUA, incat acestia au protestat pana si impotriva denumirii de “lapte”, asociata acestui derivat de soia. Mai mult decat atat, acestia s-au opus pana si expunerii produselor din soia in vecinatatea standurilor cu produse lactate.

Laptele din soia este un produs derivat dintr-o planta leguminoasa originara din estul Asiei, utilizata ca sursa de proteine pentru hranirea animalelor, in industria alimentara, dar si in productia combustibililor bio (biodiesel).

Ce difera in compozitia laptelui din soia fata de cea a laptelui de vaca?

1. Grasimi saturate si acizi grasi: contine mai putine grasimi saturate decat laptele de vaca (ceea ce este un plus daca ne referim la implicatiile acestora in bolile de inima) si mai multi acizi grasi omega 3 cu rol in scaderea nivelului de colesterol.

2. Colesterol: zero, comparativ cu laptele de vaca ce are 14 mg/ 100 g.

3. Proteine: contine de 2 ori mai multe proteine decat carnea (40 mg/ 100 g).

4. Fosfor: cu 50% mai putin decat laptele de vaca. Sustinatorii consumului de soia afirma ca acest procent poate fi suplinit prin aport alimentar din alte surse.

5. Calciu: nu contine, fata de aproximativ 120 mg/ 100 g cat exista in laptele de vaca. Adeptii produselor din soia nu considera aceasta lipsa un neajuns deoarece calciul este un element ce poate fi adaugat laptelui de soia.

6. Lactoza: nu contine lactoza.

7. Vitamina B2 (riboflavina): cu 60% mai putina vitamina B2 decat laptele de vaca.

8. Vitamina A: poate fi adaugata in laptele din soia asa cum este adaugata si in laptele de vaca.

9. Vitamina B12 (ciancobalamina): nu este prezenta, pe cand in lapte de vaca exista intr-o cantitate de circa 0,44µg/ 100g.

Vitaminele adaugate laptelui din soia sunt vitamine de sinteza, nu naturale, asa cum sunt cele din laptele de vaca.

Laptele de soia este contraindicat sugarilor, iar unii specialisti nu il recomanda nici dupa varsta de 3 ani. Soia (boabe), ca orice alta leguminoasa (fasole alba, linte) necesita pregatiri prealabile (inmuiere, fierbere), altfel genereaza probleme digestive.

Cercetatorii atrag atentia asupra prelucrarii necorespunzatoare a proteinelor izolate din soia ce se regasesc in laptele sau branza din soia. Se recomanda mai degraba consumul de chefir sau iaurt cu un continut ridicat de elemente probiotice, benefice organismului.

Multi parinti apeleaza la acest lapte din soia (ce nu contine lactoza) atunci cand copilasii lor prezinta alergie la proteinele din lapte. S-a constatat insa, ca in aproximativ 10-14% din cazurile cu alergie la laptele de vaca se dezvolta concomitent si alergie la cel din soia. O alternativa la acestea este consumul de lapte vegetal din ovaz sau din nuca.

O problema inca aflata sub lupa cercetatorilor o reprezinta fitoestrogenii prezenti in laptele din soia. Structura asemanatoare cu cea a estrogenilor poate induce efecte similare acestor hormoni. Inca se fac studii menite sa confirme sau sa infirme implicarea fitoestrogenilor in inducerea pubertatii precoce, a feminizarii la baieti sau a cancerului de san.

Academia Americana de Pediatrie considera formula din laptele de vaca ca fiind cea mai apropiata de cea a laptelui matern si recomanda laptele de soia ca un aliment de rezerva, util familiilor cu regim vegetarian sau acolo unde exista probleme digestive.

Daca te gandesti ca cel mic ar putea avea o reactie negativa fata de laptele de vaca, nu alege soia inainte de a consulta un medic pediatru. Multi copii scuipa laptele afara din gurita fara ca aceasta sa reprezinte o intoleranta fata de laptele de vaca.

Pana la a folosi soia, pe piata mai sunt disponibile formulele de lapte fara lactoza sau cele hipoalergenice.

Pana cand controversele create de beneficiile laptelui de vaca si ale celui din soia vor ajunge la o concluzie, hotararea iti apartine. Important este sa ai in vedere varsta copilului si recomandarile medicului.

related posts

Modifică setările cookies