Ce trebuie să faci de Sfântul Nicolae pentru un 2020 mai bun! Vezi și cum să eviți ghinionul, pentru tine și prietenii tăi


Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an, pe 6 decembrie. Se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte, pentru a lasă lumea fără căldură și fără lumină.


Ce spune legenda?

Tradiţia spune că însuşi Sfântul Nicoale a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le în dar noaptea, fără a fi văzut, daruri de zestre. Casa în care locuiau cele trei fete sărmane era una sărăcăcioasă şi Sfântul Nicolae a auzit nenorocirea fetelor şi a familiei. Le-a ajutat noaptea pe furiş, aruncând pe geam, înainte de măritişu fiecareia, o pungă cu galbeni.

Cine a fost cu adevarat?
 
Istoria arată că Sfântul Nicolae a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximlian, în provincia Lichia, din Turcia, în secolul al III–lea. A făcut multe fapte bune, a vindecat oameni de boli incurabile, dar a atras atenţia în acest fel şi mai marilor cetăţii. Din acest motiv, a fost trimis în temniţă împreună cu alţi creştini ai vremii. Avea să fie scăpat de carceră după ce credinciosul Constantin a ajuns împărat al romanilor, acesta dând poruncă să fie eliberaţi din inchisoare toţi creştinii.  

Iată ce e bine să faci în această zi ca să îţi meargă bine: 

1.E bine să spui o rugăciune
 
Se spune că e bine să spui o rugăciune înainte de a-ţi pregăti cizmele sau ghetuţele pentru Moş. O poţi rosti şi dacă nu îl aştepţi anul acesta, pentru că ajută la înfăptuirea dorinţelor noastre, mai ales dacă este rostită din toată inimă.
 
Iată care este rugăciunea Sfantului Nicolae: 
 
O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta.
Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.
Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos.
Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.
 
2.Sfantul Nicolae: ajută un om sărman
 
Primul lucru pe care poţi să îl faci de dimineaţă e sa oferi un cadou unui copil sau unui sărman. Orice cadou simbolic, chiar şi un covrig, îi va însenina ziua celui care primeşte, dar mai ales ţie, care oferi!
 
Tradiția populară spune că, de Moș Nicolae, nu trebuie să oferim celor dragi obiecte ascuțite - truse de cosmetiă sau obiecte de culoare neagră. Neindicate sunt si fularele sau cravatele. De asemenea, evitati sa le puneti in ghetute persoanelor pe care le pretuiti margele. Se spune că toate aceste cadouri împrăștie armonia și liniștea în viața celor care le poartă.
 
3.Spală-ţi faţa cu zăpadă, dacă a nins afară
 
Se spune că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, iar acest cal este simbolizat de prima ninsoare care apare în jurul datei Sfântului Nicolae. Este bine să te speli pe faţă cu zăpada, dacă a nins, pentru că asta aduce prosperitate şi sănătate.
 
Pentru a avea spor si sanatate, gospodarii aduc in casa lor crengute de mar.Acestea se pun intr-un vas cu apa, iar daca vor inmuguri pana la Anul Nou, inseamna ca toti membrii familiei vor avea mult noroc in anul ce vine. 
 
Pe PRO TV PLUS puteți vedea momente speciale din emisiunile preferate:

FOTO:PIXABAY

  • Ce trebuie să faci de Sfântul Nicolae pentru un 2020 mai bun! Vezi și cum să eviți ghinionul, pentru tine și prietenii tăi

related posts

Modifică setările cookies