Conflictele distrug familia. Afla cum poti sa readuci armonia printre cei dragi


Nu ai sa gasesti o familie care sa iti spuna ca nu a avut mici conflicte in sanul ei. Intre cei mari, intre cei mici sau intre generatii au existat macar o data motive de dezacord si nemultumire. Afla cum [...]


Nu ai sa gasesti o familie care sa iti spuna ca nu a avut mici conflicte in sanul ei. Intre cei mari, intre cei mici sau intre generatii au existat macar o data motive de dezacord si nemultumire. Afla cum sa alungi momentele tensionate si cum sa readuci si sa pastrezi armonia printre cei dragi.

In unele familii, oricate momente grele ar avea, armonia pare sa invinga intotdeauna, in timp ce in cazul altora lipsa comunicarii si ignorarea problemelor duc la rupturi iremediabile.

Cine sau ce strica armonia?

Simti cum s-a asternut o stare de tensiune in casa ta, in care toti trantesc, bufnesc, sunt morocanosi si raspund rastit? Nu se intampla asta pentru ca cineva s-a trezit cu fata la cearsaf. O nemultumire, un eveniment neplacut, o schimbare prin care treceti pot fi motivele pentru norii negri de deasupra casei voastre. Fie ca unul dintre parinti a pierdut jobul sau s-a ales cu unul cu responsabilitati mai mari, fie ca unul dintre copii e bolnav sau a facut boacane la scoala, chiar si programul incarcat din fiecare zi sau aparitia unui nou membru in familie sunt surse generatoare de stres care se resimte in armonia dintre voi.

Suferinta in tacere vs. tipete dezlantuite

Oricat de mica sau de mare pare a fi problema pe care o au ceilalti nu o trece cu vederea. Comunicarea intre voi este absolut necesara ca sa puteti rezolva nemultumirile. E o lectie pe care trebuie sa le-o predai si copiilor tai, pe care sa-i inveti sa isi exprime punctul de vedere, parerile, supararile si tensiunile pe care le simt. Ignorarea lor nu le va face sa dispara, ci dimpotriva, va genera frustrari, dezamagiri si nemultumiri si mai mari.

Ramane intotdeauna problema exprimarii acestor tensiuni. Copiii le vor spune printre sughituri de plans in timp ce adultii le vor striga in gura mare pe un ton, uneori, agresiv. Vei fi surprins, insa, sa vezi ca o mica schimbare in abordare poate face minuni in privinta comunicarii dintre voi.

• In loc sa tipati folositi un ton calm, dar ferm.
• Nu folositi cuvinte jignitoare, desi sub impulsul momentului tentatia e mare.
• Nu le inchideti gura copiilor si nu le spuneti ca parerea lor nu conteaza.
• Gasiti solutia de compromis, cu care toata lumea sa fie de acord.

Cum “repari” armonia intre copii?

Ti-ai dorit o familie mare si dorinta ti s-a implinit, insa nu te asteptai ca intre copiii tai sa se iste asemenea scandaluri, care pornesc de la nimic, dar care ajung sa imparta familia in doua, sa se lase cu o cafteala intre frati sau cu jucarii rupte. Tu, ca parinte, trebuie sa joci rol de mediator si sa fii mereu un juriu impartial al micilor lupte zilnice.

Invata-i sa isi rezolve singuri conflictele, chiar daca tu esti intotdeauna strigat in ajutor! Atat timp cat nu sunt in pericol si nu isi pun la incercare sanatatea, o cearta intre frati poate fi rezolvata chiar de ei. Tu trebuie doar sa le trasezi liniile ajutatoare. Invata-i sa fie empatici, sa impartaseasca emotii, sa caute solutii, sa respecte reguli. Lasa-i chiar sa faca greseli, atunci cand acestea nu sunt majore. Din orice situatie vor invata ceva!

Cum readuci armonia in casa?

Nu e lucru usor sa readuci zambetele printre cei dragi si sa refaci echilibrul intr-o casa, dar daca incepi din timp lupta cu problemele, ai toate sansele sa reusesti.

• Radiografia de familie – Faceti un consiliul cu toti membrii din familie, chiar si cu cei mai mici dintre ei pentru ca si parerea lor conteaza. Stabiliti impreuna ce scartaie mai tare intre voi, ce va doriti fiecare si cautati sa va uniti fortele ca sa gasiti solutii bune pentru toti.

• Refaceti liniile de comunicare – Cand toata viata se rezuma la serviciu si convorbiri la telefon, atunci cand va intalniti cu totii acasa parca nu mai aveti nimic de spus. Asa ca va asezati confortabil la televizor sau la calculator si reduceti si mai mult timpul in care ati putea avea o conversatie. Discutiile zilnice intre voi sau cu copiii sunt cele care elibereaza tensiunile si stresul si deschid portita spre comunicare.

• Cautati echilibrul – In goana dupa un loc de munca bun, care sa ne asigure un trai decent, ne incarcam de stres si emotii negative. Uitam de timpul pe care il petrecem alaturi de cei dragi, uitam ca si ei au emotii si trairi. Dupa o zi grea de munca gasesti tot mai putin timp ca sa asculti si ceea ce il doare pe cel mic sau ceea ce il nemultumeste pe partener. Fa o regula din zilele dedicate familiei si timpul petrecut frumos alaturi de copii.

Armonia din familie nu vine la pachet cu certificatul de casatorie sau cu nasterea primului copil. Trebuie cultivata ca orice alta relatie. Are nevoie de rabdare, timp si sacrificii, pentru ca legaturile dintre voi nu sunt doar cele de sange, ci si cele pe care le dezvolati prin incredere si respect.

related posts

Modifică setările cookies