Contractiile false, normalitate sau alerta? Afla cand este cazul sa te ingrijorezi


Ai depasit primul trimestru de sarcina, iar organismul tau se pregateste din ce in ce mai intens pentru ca tu sa devii mamica.


Este posibil ca in aceasta perioada sa simti contractii intermitente: rareori dor si se pot repeta la fiecare 10, 20 de minute.

Nu te speria. Nu sunt contractiile ce anunta nasterea (de aceea se mai numesc si “false contractii”) si nici bebelusul tau nu a inceput sa faca “tumbe” in burtica ta.

Ce sunt?

Sunt contractii ale muschilor uterului, descrise prima data in anul 1872 de catre ginecologul John Braxton Hicks si mai poarta numele de Contractiile Braxton Hicks. Unii specialisti le considera importante in pregatirea pentru o nastere cat mai putin dureroasa.

Ce caracteristici au?

- apar brusc

- sunt aritmice

- dureaza pana la 30 de secunde

- au intensitate variabila

- rareori sunt dureroase, dar iti pot da o stare de disconfort

Cand pot aparea aceste contractii?

- dupa efort fizic

- dupa activitate sexuala

- cand esti deshidratata

- cand bebelusul tau este foarte activ

- cand vezica urinara este plina

Cum le poti atenua?

1. Relaxeaza-te.

- fa exercitii de respiratie: inspira si expira profund, usor si regulat

- fa o baie calduta sau un dus

- odihneste-te si schimba-ti pozitia (multe mamici au simtit o ameliorare stand intinse pe partea stanga a corpului)

- sprijina-ti picioarele pe o perna, asa incat ele sa fie mai sus decat restul corpului

2. Hidrateaza-te.

- un aport scazut de lichide poate declansa spasme musculare. Bea ceai de plante sau lapte caldut si evita cofeina.

3. Urineaza de cate ori simti nevoia.

Cand este indicat sa apelezi la doctor?

- daca ai peste 37 de saptamani de sarcina si contractiile dureaza mai mult de un minut, cresc in intensitate si se repeta la un interval mai mic de 12 minute

- daca durerile nu cedeaza

Apeleaza la doctorul tau daca ai indoieli privind contractiile. Specialistul iti poate raspunde la intrebari si isi va da seama daca simti contractii adevarate sau nu. Sarcina usoara!

related posts

Modifică setările cookies