Cum iti dai seama daca micutul tau are apendicita


Apendicele este o structura mica atasata cecului (primul segment al intestinului gros), de unde provine si denumirea de apendice cecal. El este situat in partea dreapta a abdomenului inferior (fosa iliaca dreapta). Inflamatia acestuia se numeste apendicita, afectiune al carei [...]


Apendicele este o structura mica atasata cecului (primul segment al intestinului gros), de unde provine si denumirea de apendice cecal. El este situat in partea dreapta a abdomenului inferior (fosa iliaca dreapta).

Inflamatia acestuia se numeste apendicita, afectiune al carei tratament standard il reprezinta interventia chirurgicala: scoaterea apendicelui (apendicectomie).

Nu sunt putine situatiile in care, dupa o operatie, se constata faptul ca apendicele era de fapt normal. Mult timp el a fost considerat o reminiscenta, fara a avea un rol anume. Insa se ridica intrebarea: exista in corpul uman o structura anatomica fara nicio functie?

Cercetatorii au lansat ipoteza potrivit careia apendicele produce in jurul saptamanii 11 de dezvoltare fetala compusi chimici utili in dezvoltare, iar in timpul vietii adulte are rol in apararea organismului. Pana la noi dovezi aduse in sprijinul acestor presupuneri, tratamentul apendicitei ramane cel chirurgical deoarece complicatiile pot pune in pericol chiar viata.

Desi apendicita nu este specifica bebelusilor si copilasilor pana la 2 ani, atunci cand apare la acestia este nevoie de supraveghere medicala de urgenta. Una dintre complicatiile cele mai de temut ale apendicitei este ruperea apendicelui inflamat cu eliberarea continutului in peritoneu (sacul ce inveleste toate organele din abdomen). Consecinta este inflamarea peritoneului: peritonita, deosebit de periculoasa mai ales la varste foarte mici.

Care sunt cauzele apendicitei?

Specialistii au constatat o frecventa mai mare a cazurilor de apendicita la copiii proveniti din familii ale caror membri s-au confruntat deja cu aceasta afectiune, dar inca nu s-a dovedit implicarea clara a factorilor ereditari.

Inflamatia apare in urma unei obstructii sau a unei infectii:
- Obstructia poate fi urmarea blocarii intestinului de catre materiile fecale sau de catre un anumit tip de aliment. De aceea evita ca micutul tau sa inghita samburi sau semintele din anumite legume sau fructe.
- Infectia poate urma unei gastroenterite de natura virala sau altor tipuri de infectii in organism.

Cum se manifesta apendicita?

Atunci cand copilasul tau se plange de dureri de burtica, are febra (moderata, in jur de 38°C), senzatie de greata si nu are pofta de mancare este bine sa il vada cat mai repede un medic.

Care sunt manifestarile tipice pentru apendicita?

1. Durerea. La debutul inflamatiei copilasul se va plange de durere in zona stomacului sau in jurul ombilicului, iar apoi durerea tipica se localizeaza in partea dreapta a abdomenului inferior si coboara pe picior. Daca cel mic nu se poate relaxa in nicio pozitie si durerea este foarte mare, trebuie sa mergi de urgenta cu el la medic.
2. Febra. De obicei este moderata, nedepasind 38°C.
3. Cresterea numarului de leucocite (leucocitoza). Una dintre analizele necesare confirmarii diagnosticului este hemoleucograma. In inflamatia apendicelui, celule albe (leucocitele) sunt crescute.
4. Alte manifestari: diareea sau constipatia, voma, starea generala proasta.

Cand ridica probleme diagnosticul de apendicita?

Uneori apendicele este localizat mai sus sau in pozitii neobisnuite si chiar exista cazuri in care el poate fi in partea stanga. Mai ales in cazul copiilor foarte mici, apendicita se poate confunda cu o gastroenterita sau cu o infectie respiratorie.

Medicamentele are actioneaza asupra tranzitului intestinal (laxativele) pot provoca ruperea apendicelui inflamat. De asemenea, compresele calde sunt contraindicate.

Cand cel mic acuza dureri de burtica persistente insotite si de alte manifestari (greata, voma, febra, diaree sau constipatie, stare de agitatie), nu-i administra medicamente fara recomandarea medicului. Consultul de specialitate este cea mai buna optiune pentru un copil sanatos. winking

related posts

Modifică setările cookies