Nicolae al României și soția Alina și-au aniversat fetița! Imagini emoționante cu micuța de un an


Nicolae al României și Alina Binder și-au aniversat fiica. Soția nepotului Regelui Mihai I a postat pe contul de Facebook câteva imagini emoționante cu micuța lor. 


Maria Alexandra a împlinit un anișor și a suflat în primul ei tortuleț. “La mulți ani minunea noastră, Maria Alexandra!", a scris Alina Binder pe Facebook, acolo unde a postat mai multe fotografii de familie. 

Imaginile au fost publicate și pe contul de socializare al fostului principe. “Acum un an, viața noastră s-a schimbat. Eu și soția mea, Alina-Maria de Roumanie, am primit cel mai frumos cadou de la Dumnezeu, pe fiica noastră! La mulți ani Maria - Alexandra!”, a scris acesta. 

Micuța e adorabilă și le-a topit rapid inimile internauților. Un mesaj aniversar a fost postat și pe pagina de Facebook: Mișcare pentru Regat și Coroană. 

“Maria-Alexandra, fiica A.S.R. Principele Nicolae al României și a Alinei-Maria de Roumanie împlinește astăzi un an (n.red 7 noiembrie). Noul vlăstar al Coroanei Române, sânge din sângele Regelui Mihai, al Măritului Rege Carol I, al Regelui Ferdinand Întregitorul poartă două din numele Reginei Maria. Ca și augustul ei străbunic, Regele Mihai, ca și tatăl ei, Principele Nicolae al României, Maria-Alexandra se înrudește cu Familiile Imperiale și Regale ale Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Danemarcei, Greciei și Portugaliei, cu Familia Mare Ducală de Baden și cu Familia Princiară de Hohenzollern. Cu nestinsă venerație față de rădăcinile ilustre ale Coroanei Române, cu respect, prețuire și loialitate față de nepotul Regelui Mihai, Mișcarea pentru Regat și Coroană adresează alese urări strănepoatei Regelui Mihai și părinților săi, Principele Nicolae al României, soției sale Alina-Maria de Roumanie precum și întregii lor familii, din România și din Regatul Unit al Marii Britanii, însoțite de cele mai calde urări de armonie și fericire”.

Primul copil al cuplului a venit pe lume la spitalul Polizu, din Capitală, în data de 7 noiembrie. Imediat după nașterea fetiței, nepotul Regelui Mihai a acordat un interviu în care a vorbit despre experiența de părinte și despre cum a ales numele micuței.

Acesta a spus că Maria-Alexandra este un copil liniștit și că doarme cu ei, deși are camera ei amenajată. Principele a dezvăluit și cum a ales numele fetiței sale.

“În primul rând am vrut să aibă nume ce ne plac nouă. Am făcut fiecare dintre noi o listă şi pe ambele liste au apărut numele Alexandra şi Maria. A fost într-un fel o coincidenţă specială că Maria a fost regina României. Pe soţia mea o cheamă Alina-Maria. Iar mătuşa mea are şi prenumele Maria. Ne place mult acest prenume. Legat de prenumele Alexandra, pe naşa noastră de căsătorie o cheamă Alexandra. Plus că a mai fost principesa Ileana care şi-a luat numele monastic Maica Alexandra”, a mai spus Nicolae pentru Adevarul.

Strănepoata regelui Mihai I a fost botezată în 23 ianuarie 2021, la Catedrala Regală de la Curtea de Argeş.

Fotografii: Facebook

Vezi și VIDEO: Elon Musk rezolvă foametea în lume

  • Nicolae al României și soția Alina și-au aniversat fetița! Imagini emoționante cu micuța de un an

related posts

Modifică setările cookies