Oligospermia, una dintre cauzele infertilitatii masculine


Un numar scazut de spermatozoizi micsoreaza sansele unui cuplu de a avea copii. Aceasta scadere, in situatia in care nu este tranzitorie, reprezinta o problema ce trebuie tratata medical. Cu cat numarul spermatozoizilor este mai mic, cu atat oligospermia diminueaza [...]


Un numar scazut de spermatozoizi micsoreaza sansele unui cuplu de a avea copii. Aceasta scadere, in situatia in care nu este tranzitorie, reprezinta o problema ce trebuie tratata medical.

Cu cat numarul spermatozoizilor este mai mic, cu atat oligospermia diminueaza dramatic sansele barbatului de a deveni tatic. Daca sperma contine intr-un mililitru mai putin de 20 de milioane de spermatozoizi, deja este vorba de o oligospermie avansata.

Care sunt semnele si simptomele oligospermiei?

De cele mai multe ori singura manifestare este incapacitatea de a concepe un copil. Daca acest fapt este legat de anumite cauze de natura hormonala, apar si alte semne precum:
- tulburari ale actului sexual: scaderea apetitului sexual, disfunctie erectila
- modificari la nivelul testiculului: umflarea, aparitia unui nodul sau durerea localizata
- modificari ale caracterelor secundare masculine: pilozitate redusa la nivelul fetei si a corpului

1. Cauze medicale
- boli vasculare, infectii, diabet, leziuni ale maduvei spinarii, imunitare (prin producerea de anticorpi), tumori
- criptorhidia (testiculele nu coboara in scot in timpul dezvoltarii intrauterine), defecte ale canalului spermatic
- anomalii cromozomiale: sindrom Klinefelter
- dezechilibre hormonale ce determina scaderea nivelului de testosteron
- psihologice: tulburari sexuale sau legate de relatiile de cuplu
- medicamente: antibiotice, chimioterapia, tratementul ulcerului
- postoperator: vezica urinara, prostata, uretra, vasectomie

2. Influenta mediului inconjurator
- expunerea la pesticide, metale grele, raze X
- la nivelul testiculelor: cresterea temperaturii sau presiunea prelungita (practicarea ciclismului)

3. Stilul de viata
- utilizarea drogurilor, abuzul de alcool, tutun
- stresul
- alimentatia saraca in vitamine
- obezitatea
- varsta: dupa varsta de 35 de ani cantitatea de sperma incepe sa scada

Oligospermia, odata diagnosticata, este tratabila. Este imperios necesar ca un cuplu ce isi doreste sa intemeieze o familie sa nu ezite sa caute cu atentie si rabdare cauza pentru care nu au devenit inca parinti si desigur, tratamentul adecvat.

Nu exista verdicte definitive. Intotdeauna mai este o cale pe care viitorii parinti trebuie sa o gaseasca. La capatul multor incercari, analize si tratamente, investitii de timp si rabdare se afla sansa de a te auzi strigat: “tati”.

related posts

Modifică setările cookies