(P) Totul despre coroanele funerare, rolul lor și locul de unde pot fi achiziționate


Coroanele funerare sunt un omagiu pe care cei rămași în viață îl pot aduce unei rude sau unui prieten trecut în neființă. La fel că momentul nașterii, pe care persoanele apropiate mamei și bebelușului aleg să-l marcheze cu tot felul de flori, care mai de care mai frumoase și mai colorate, și momentul morții poate fi cinstit tot cu flori, sub formă unei elegante coroane funerare.

Tag-uri:

Florile au fost și vor fi de-a pururea unele din cele mai apropiate ființe de om și indiferent de cultură, religie și alte particularități, indivizi din întreagă lume le apreciază atât pentru delicatețea lor, cât și pentru simbolurile pe care le reprezintă. De aceea, florile sunt potrivite de oferit în orice etapă a vieții și cu orice ocazie.

 

Ce flori se folosesc pentru coroanele mortuare?

La moartea unei persoane, când cei apropiați merg la priveghi sau îi vizitează mormântul, câteva din cele mai populare flori cu care aleg să-și exprime respectul față de cel adormit sunt următoarele:

Garoafa

Dintre toate florile, garoafele sunt probabil cele mai des întâlnite în componentă coroanelor funerare. Ele au petale cu forme deosebite și culori vibrante care contrastează cu verdele aranjamentului și în plus, își păstrează prospețimea timp îndelungat. Mai mult, garoafele sunt considerate simbolul afecțiunii, unul din principalele sentimente pe care cei îndurerați vor să le transmită apropiaților trecuți în neființă.

Gerbera

Mai ales în România, dar nu numai, gerberă este o floare des asociată cu moartea, dar nu într-un sens negativ. Gerberă înflorește într-o largă varietate de culori și din acest motiv se spune că ea simbolizează speranța pentru o viață mai bună, dincolo.

Trandafirul

Trandafirul este considerat oriunde pe glob una din cele mai romantice flori, rezervată în mod special îndrăgostiților. Dar pentru faptul că simbolizează dragostea veșnică în cea mai pură formă a ei, trandafirul este la fel de potrivit și pentru cineva care a părăsit deja această lume. 

Crinul

Despre crin se spune că este floarea regilor. El este des asociat cu bogăția, iar parfumul și delicatețea să ne duc cu gândul la frumusețea Raiului ce nu poate fi descrisă în cuvinte. De aceea, el se folosește des la înmormântări, dând coroanelor funerare din care face parte o notă elegantă. 

Crizantema

Crizantemele sunt simbolul sincertitatii și al prieteniei. La fel că și garoafele, ele își păstrează aspectul neschimbat mult timp și din acest motiv sunt des utilizate în compunerea aranjamentelor florale pentru înmormântări.

Cum se aleg florile potrivite pentru coroanele funerare?

Fie că vorbim de priveghi sau înmormântare, în România nu există o regulă care să impună oferirea unui anumit tip de flori celui decedat. Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, există câteva flori care se folosesc mai mult decât altele pentru aranjamentele funerare, dar în cele din urmă alegerea depinde de preferințele cumpărătorului sau gusturile celui trecut în neființă.

Există o tradiție însă, conform căreia, în general, pentru coroanele funerare se folosesc flori roșii sau albe deoarece ele formează un contrast foarte plăcut și elegant cu partea verde a aranjamentului. De asemenea, cu cât persoană decedată era mai tânăra, cu atât se merge mai mult pe culori puternice decât pe culori șterse. Dar nu există o regulă scrisă care să impună oferirea unui anumit tip de flori sau să declare o inflorescența mai potrivită decât altă pentru înmormântări.

De unde pot fi comandate și cât costă coroanele funerare?

La fel că o gama întreagă de servicii funerare, coroanele de flori pot fi comandate la o agenție de pompe funebre care poate pregăti și alte tipuri de aranjamente, că de exemplu jerbele. Costul acestora depinde de design-ul aranjamentului, dar și de florile din componentă să.

În general, coroanele funerare se fac din flori naturale și de aceea, în funcție de anotimpul în care sunt comandate există șansă să nu găsești exact florile preferate la dată la care dorești să le dăruiești. Dar chiar și așa, o agenție de pompe funebre cu experiență va dispune întotdeauna de un catalog vast cu diferite modele de coroane din care cel puțin una cu siguranță va corespunde exact cerințelor tale.

related posts

Modifică setările cookies