Suptul degetului la copii - dăunător pentru sănătate? Iată ce spune medicul stomatolog Adrian Mina!


Suptul degetului este un obicei des întâlnit la copii. Este modul bebelușilor de a explora lumea folosindu-și gura, un instinct natural cu care aceștia se nasc. Este însă acest obicei dăunător sau nu pentru sănătatea copilului? Iată ce spune medicul stomatolog Adrian Mina. 


Suptul degetului este un obicei complet normal pe care unii copii îl dezvoltă chiar înainte de a se naște. Este liniștitor și, de asemenea, îi ajută pe bebeluși să ia contact și să exploreze mediul inconjurator. Dacă acest obicei este însă practicat cu mult peste vârsta de 3 ani, e posibil să apară probleme in dezvoltarea aparatului dento-maxilar. A ajuta copilul sa se dezobișnuiască la momentul potrivit este important, altfel acest lucru ar putea avea unele consecințe nedorite.

„Într-o mușcătură normală, arcada superioară circumscrie și acoperă arcada inferioară. Dar este posibil ca presiunea degetului mare, a degetului sau a suzetei care se sprijină pe gingii să interfereze cu erupția normală a dinților și chiar cu creșterea maxilarului. Unii dezvoltă anumite anomalii dento-maxilare cum ar fi ocluzia deschisă, ceea ce înseamnă că dinții nu se suprapun atunci când copilul mușcă, existănd un spațiu între dinții superiori și inferiori”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.

Beneficii și dezavantaje 

„Unul dintre principalele beneficii atât pentru copil, cât și pentru părinți al acestui obicei este că îi ajută pe cei mici să adoarmă. Cu toate acestea, este de preferat să dezobișnuiești copilul de  acest obicei înainte ca dinții să înceapă să erupă pe arcada, deoarece, dacă li se permite să continue, acest lucru ar putea cauza probleme legate de alinierea dinților, anomaliilor dento-maxilare, care ar putea duce la necesitatea intervențiilor  stomatologice în viitor.

Studii statistice arată că aproximativ 30% dintre copiii aflați la vârstă preșcolară încă își sug degetele mari. Cel mai important este ca părinții să arate sprijin și să încurajeze copilul pe tot parcursul acestui proces de oprire, acest lucru ajutând la construirea stimei de sine care, la rândul său, va reduce nevoia sau dorința de a suge degetul sau degetele”, dezvăluie medicul stomatolog Adrian Mina.

Pedepsim copilul pentru că își suge degetul? 

„Pedepsele le-ar putea provoca stres, stres care îi va face să își dorească să-și sugă mai mult degetele. Eliminarea oricăror factori de stres din mediul copiilor îi va ajuta să se oprească. Educarea copilului asupra riscurilor și potențialelor efecte pe termen lung ale continuării acestui obicei le va clarifica motivele pentru care ar trebui să se oprească”, adaugă Dr. Adrian Mina.

Cum dezvățăm copilul de acest obicei?

„Dacă situația nu se îmbunătățește, există  o multitudine de soluții mai puțin plăcute care pot fi incercate. Printre acestea, șosetele pe mâinile copilului în timpul somnului, folosirea benzii pentru a le menține în loc sau un medicament cu gust amar prescris de medicul dentist care poate fi pus la capătul suzetei sau a degetului mare ceea ce îl face foarte neplăcut pentru ei.

Dacă nu puteți ajuta copilul să se oprească, este recomandată vizita la medicul specialist care, prin mijloace educative, ajută copilul să conștientizeze cât de dăunător este acest obicei pentru dinții lui. Aparatele ortodontice folosite pentru a împiedeca introducerea degetului în gură sunt scutul vestibular, scutul lingual, monoblocul”, recomandă medicul stomatolog Adrian Mina.

Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectati medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulata in Statele Unite, Canada si Romania. Printre pacientii sai se numara persoane publice din Romania, dar si de peste hotare.

  • Suptul degetului la copii - dăunător pentru sănătate? Iată ce spune medicul stomatolog Adrian Mina!

related posts

Modifică setările cookies