Unde poți să îți duci copiii în București de 1 Iunie


Echipa perfecte.ro a luat la pas www-ul și îți prezintă cele mai interesante evenimente care vor fi organizate în București de Ziua Internațională a Copilului. 


1. Cea mai mare tablă de desenat din România


Dacă micuții tăi sunt pasionați de desen, îi poți duce la AFI Cotroceni, unde petrecerea de Ziua Internațională a Copilului începe de la ora 12:00 și se întinde până la ora 20:00. Potrivit organizatorilor, un întreg culoar va găzdui cea mai mare tablă de desenat din România.

Organizatorii mai spun, pe pagina dedicată evenimentului, că pe durata întregii zile micuții se vor putea bucura de o atmosferă plină de veselie și culoare, creată de unele dintre personajele lor preferate - precum Elsa, Minnie și Mickey Mouse, Angry Birds, Batman sau Superman. 

2. A X-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru copii la MAI


Ziua Porților deschise de la MAI nu va avea loc chiar în 1 iunie, ci în 31 mai, la sediul MAI din Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, între orele 8.00 și 13.00. Intrarea e liberă, însă trebuie să știți că reprezentanții MAI au precizat că adulții și copiii cu vârsta peste 14 ani vor avea acces în clădire numai pe baza buletinului sau a cărții de identitate.


MAI a dedicat și o pagină de Facebook evenimentului, unde le-a lăsat și un mesaj părinților interesați de acest eveniment. ,

,Dacă n-ați văzut niciodată o coborâre în rapel de la înălțime, armamentul și tehnicile de intervenție ale colegilor noștri de la trupele speciale sau câinii polițiști în acțiune, acum este momentul. Vă așteptăm să cunoașteți oamenii din spatele uniformelor de polițist, jandarm, pompier, polițist de frontieră sau pilot, să le aflați poveștile și, de ce nu, să vă încercați alături de ei îndemânarea.

Pentru cei care vor să îmbrățișeze o carieră în MAI vom prezenta și oferta educațională din școlile noastre de agenți și ofițeri! Vă așteptăm cu o mulțime de surprize!”, au scris reprezentanții MAI pe pagina de Facebook. 

3. Festival de joc în grădina secretă 

Dacă ai un micuț pasionat de cărți, una dintre variante ar fi să îl duci la Cărturești. Cărturești Verona organizează, între 1 și 3 iunie, câteva evenimente foarte interesante, dedicate celor mici, dar și părinților care îi însoțesc.

,,Vă așteptăm, timp de trei zile, să intrați în joc în grădina secretă, pergolă și ceainărie, între orele 11:00-18:00, cu jocuri care mai de care de la Asociația Lume Bună, Amos, Blackfire, EduBricks, Happy Color, Ideal Board Games, Mumu Toys, Vulps Toys.”, au scris organizatorii pe pagina dedicată evenimentului. Intrarea e liberă, însă trebuie menționat că, dacă alegi să îți duci micuțul și la atelierul de robotică (care va avea loc duminică, 3 iunie, în ceainăria de la subsol), atunci trebuie să pregătești 50 de lei, adică prețul biletului de acces. 

4. Joacă cu poneii la Centrul de Călărie Aladin

În cazul în care nu îți surâde evenimentul de la Cărturești, atunci ai putea să alegi ca micuțul tău să petreacă o zi la un centru de călărie. Centrul de Călărie Aladin se află la doar 10 minute de Victoriei sau la 10 minute de stația de metrou Crângași și le promite părinților care vor alege să își ducă micuții acolo că aceștia vor avea parte de o zi de neuitat.

,,De 1 Iunie vă așteptăm la Centrul de Călărie Aladin să petreceți o zi în compania cailor noștri. Am pregătit un spectacol cu cai și ponei, toate jocurile copilăriei, dar și diverse concursuri interactive. De asemenea, cei mici se pot plimba cu caii și cu poneii noștri oricând vor. Intrarea e, bineînțeles, liberă!”, au scris organziatorii pe pagina lor de Facebook. 

5. Parada Micilor Bicicliști

Părinții care locuiesc în apropiere de Piața Constituției ar putea opta pentru Parada Micilor Bicicliști, care are loc chiar acolo. Parada începe în 1 iuie, la ora 10 și se va desfășura timp de 4 ore, între Bulevardul Unirii, Piața Constituției și Piața Unirii.

Organizatorii spun că micuții vor putea să participe la jocuri organizate pe diverse categorii de vârste și că evenimentul va avea și o parte educativă. Mai precis, spun organizatorii, cei mici se vor putea familiariza cu regulile de circulație pe care un biciclist trebuie să le respecte în trafic, vor învăța cum să meargă corect într-un pluton, dar și să învețe cum să facă slalom cu bicicleta printre obstacole.

De menționat că toți copiii cu vârsta sub 14 ani trebuie neapărat însoțiți de cel puțin un adult și echipați corespunzător (trebuie să aibă cască, îmbrăcăminte adecvată, iar bicicleta să fie anterior verificată și echipată cu toate elementele corespunzătoare: claxon și așa mai departe). La final va avea loc și o tombolă. 

6. 1 iunie la Aqua Park


În cazul în care micuțul tău nu e pasionat de mersul pe bicicletă, ai putea să alegi să îl duci la bălăceală. O variantă ar fi Aqua Park-ul din Crângași (e vorba de fostul ștrand Dâmbovița). Acolo se vor întâmpla o mulțime de activități gândite special pentru cei mici.

Astfel, potrivit organizatorilor, pe durata întregii zile de 1 iunie diverse personaje de poveste vor avea grijă să îi distreze pe cei mici, iar de la ora 13:00 va avea loc o mare petrecere cu spumă. Petrecerea va continua și în 2 și 3 iunie, cu un concert Voltaj (2 iunie, ora 18:00) și cu încă un eveniment muzical organizat în colaborare cu un cunoscut radio comercial din București. 

7. De-a bușilea prin Muzeul Satului 


Și Muzeul Satului organizează, în perioada 1-3 iunie, o serie de evenimente dedicate celor mici. Seria de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Copilului debutează în 1 iunie, de la ora 10:00, cu premierea copiilor participanți la concursul și expoziția de artă 


,,Satul… în inima copiilor de la oraș” și continuă, în aceeași zi cu un concert susținut de copiii din corul Liceului de Arte ,,Victor Giuleanu”, din Râmnicu-Vâlcea. În aceeași zi va avea loc și o nouă ediție a concursului (devenit deja tradiție) ,,De-a bușilea prin Muzeul Satului”, care le e dedicat bebelușilor. Organizatorii mai spun că, pe parcursul celor trei zile de evenimente dedicate copiilor, vor mai avea loc ateliere de desen, de modelaj în lut sau de confecționat păpuși.

De asemenea, seara va avea loc și un târg al copiilor, de unde pot fi cumpărate jucării tradiționale, dulciuri de sezon și cărți. 

8. Țara Poveștilor

O altă variantă pentru micuțul tău ar putea fi evenimentele organizate în Parcul Sebastian. Timp de 3 zile (1-2-3 iunie, între orele 11-21), Parcul Sebastian va fi decorat cu ghirlande, baloane și umbrele colorate, alături de care vor fi amplasate corturi tematice, în interiorul cărora se vor desfășura o serie de ateliere de creație, șah, face-painting și modelaj.

Pe lângă toate astea, se vor desfășura și diverse concursuri de desene cu cretă colorată pe asfalt. Organizatorii mai spun că va exista și un interval orar în care poveștile copilăriei vor fi recreate de copiii prezenți în parc prin improvizație.

De asemenea, pe parcursul celor trei zile, personaje precum Elsa, Rapunzel, Batman sau Spiderman se vor plimba printre copii și se vor fotografia cu ei într-un studio foto amenajat special pentru această ocazie.

  • Unde poți să îți duci copiii în București de 1 Iunie

related posts

Modifică setările cookies