7 piese elegante pe care ar trebui să le ai mereu în șifonier


Toamnă, iarnă, indiferent de anotimp, dacă păstrezi aceste piese vestimentare în șifonier, nu vei mai putea spune vreodată „nu am ce să port”. De la tricou, la rochie, toate sunt simple, ușor de purtat și potrivite pentru mai mult de una-două ocazii.


Tricoul alb simplu

O piesă pe care nu ai cum să nu o ai deja în șifonier, un tricou alb cu o croială simplă, din bumbac de cea mai bună calitate, este o variantă utilă, care poate înlocui oricând cămașa albă. Poți purta un astfel de tricou cu jeanși, fustă din piele, costume și salopete de seară. Versatil și extrem de ușor de asortat, te va scoate din multe încurcături și îți va da ocazia să experimentezi atât outfituri clasice, cât și unele neconvenționale.  

javi_indy / Shutterstock.com

 

Tricoul marinăresc

Deși ai fi tentată să te gândești că este un obiect vestimentar potrivit mai degrabă vara, nu-l scoate din ecuație atunci când rămâi în pană de idei oricând în timpul anului. Este cât se poate de elegant, mai ales dacă alegi varianta cu mânecă lungă și îi alături o eșarfă înnodată la gât. Face pereche bună cu jeanșii, pantalonii largi și fustele elegante.

 

Blazerul negru

Dacă găsești sacoul prea sobru și ai senzația că este potrivit mai degrabă pentru un interviu pentru un job, îl poți înlocui cu un blazer negru sau bleumarin, care poate fi la fel de bine purtat pe deasupra rochiilor sau tricourilor. Delicatețea unei rochii colorate va îndulci orice blazer și efectul ținutei va fi unul cel puțin interesant.  

 

O pereche clasică de jeanși

De fapt, două: o pereche de jeanși albaștri și o alta pe negru. Ce înseamnă clasic? Jeanșii cu croiala foarte simplă, drepți sau evazați. Combinațiile în care vor fi irezistibili sunt nenumărate, în ținute casual sau chiar în unele elegante, doar imaginația ta este limita.  

Tatiana Gekman / Shutterstock

 

Rochia midi

Rochiile midi pot fi purtate peste jeanși, o tendință care „ține de cald”, vizibilă în moda străzii, dar poate fi vorba și despre astfel de rochii elegante, care te scot din încurcătură ori de câte ori ești invitată la un concert, o petrecere sau la cină. Avantajul acestora, pe lângă aspectul feminin și delicat este că avantajează, practic, aproape orice siluetă. 

 

Puloverul de cașmir

La fel de călduros precum puloverul de lână, dar mult mai elegant, puloverul din cașmir se potrivește cu orice fel de pantaloni și este un must have în garderoba ta. Alege variante în nuanțe pastelate, care complimentează delicat materialul și fii o apariție strălucitoare până și în cele mai cenușii zile de iarnă. 

Paul Weaver / Unsplash

 

Trenciul clasic

Neapărat în culori neutre (bej, gri, bleumarin, alb-negu), trenciul este o piesă care nu se va demoda prea curând și care poate fi purtată tot anul. Practic și elegant, acesta a fost dintotdeauna una dintre vedetele garderobei feminine, făcând o figură memorabilă chiar și în filmele clasice.  

Sursa main photo: Shutterstock.com

Rochii de mireasa pentru gravide prezentate de Corina Știrbe

  • 7 piese elegante pe care ar trebui să le ai mereu în șifonier

related posts

Modifică setările cookies