Andra a plecat in vacanta. Afla ce si-a pus in bagaj! VIDEO


Intre filmarile pentru noul ei videoclip si revenirea pe sticla odata cu inceperea noii editii a emisiunii “Romanii au talent”, Andra si-a facut timp pentru o scurta vacanta. Artista a plecat in Marbella, alaturi de sotul ei, Catalin Maruta. Pentru ca este perioada vacantelor si stim prea bine cat de greu iti este sa iti pregatesti bagajul, am intrebat-o pe Andra ce si-a luat cu ea in concediu. 


“E greu sa-ti faci bagajul, dar depinde ce vrei de la vacanta. Pana si la restaurant trebuie sa porti o rochie mai eleganta si sa te aranjezi putin. Deci nu se pune problema, trebuie sa ne punem farduri, tocuri, rochite de seara, nu mai vorbesc de creme pentru plaja... Nu e deloc usor,” ne-a spus Andra.

De multe ori, plecam cu multe bagaje in vacanta, dar nu apucam sa purtam nici jumatate din hainele pe care ni le-am luat. Andra spune ca este foarte organizata la acest capitol, asa ca invata de la ea! “N-am tendinta sa exagerez. Ma gandesc de acasa la tinutele pe care vreau sa le port si n-am niciun fel de problema,” spune cantareata.

Cat despre farduri si produse cosmetice, Andra se limiteaza in vacanta la doar o parte din ele. “Imi iau la mine doar cosmeticele de baza. O crema hidratanta, produse cu protectie UV pentru atunci cand stau la plaja atat pentru piele cat si pentru par. E destul de de plin bagajul, dar pun in el doar lucruri de care am cu adevarat nevoie,” a incheiat Andra.

related posts

Modifică setările cookies