Brandul britanic Burberry a ars haine în valoare de 28 de milioane de lire. Care e motivul


Fashion label-ul Burberry a distrus produse din stocul de anul trecut în valoare de 28,6 milioane de lire sterline, scrie BBC, citat de news.ro.

Tag-uri: #Burberry

Distrugerea stocului de haine nu e o practică neobișnuită în industria modei, ea fiind, de regulă, întâlnită la toate marile branduri. Louis Vuitton sau Vivienne Westwood, de exemplu, distrug tot ce nu vând pentru a își putea ține promisiunea de brand față de client – și anume că articolele pe care le cumpără de acolo sunt exclusiviste, nu sunt disponibile pentru toată lumea, așa cum ar fi disponibile dacă stocul nu ar fi distrus și acestea ar ajunge în donații sau în magazinele second-hand. Practic, aceste companii nu doresc ca produsele lor să ajungă în mâinile unor oameni care ar devaloriza atributele brandului. 

Potrivit informațiilor făcute publice de compania britanică, în ultimii cinci ani, marfa distrusă de Burberry a valorat peste 90 de milioane de lire sterline, însă, potrivit declarațiilor făcute de oficialii Burberry, brandul nu consideră că acești bani reprezintă o pierdere, ci o investiție în încrederea clienților.

În ultimul an financiar, încheiat pe 31 martie, Burberry a raportat o creştere a profitului cu 5%, până la 431 milioane de lire sterline, cu vânzări de până la 2,7 miliarde de lire sterline.

related posts

Modifică setările cookies