Ciara s-a grăbit să își reia aparițiile provocatoare la 4 luni de la naștere, dar a sfârșit printr-un eșec vestimentar


Are un soț care o iubește și 4 copii superbi, o carieră înfloritoare și este una dintre cele mai admirate vedete din showbiz. Însă viața Ciarei nu a fost numai lapte și miere.

Tag-uri: #Ciara

Acum este într-o căsnicie fericită alături de al doilea soț, Russell Wilson, însă mulți au uitat drama prin care a trecut vedeta la prima sarcină. În octombrie 2012, rapperul Future a cerut-o în căsătorie pe Ciara, care era însărcinată cu primul lor copil. În vreme ce cântăreața avansa în sarcină, tot mai multe zvonuri circulau despre infidelitatea lui Future, care era în turneu. Cei doi au încercat să își repare relația, însă într-un final s-au despărțit.

VEZI SI: Vedete care au fost înșelate în timp ce erau însărcinate. Cele mai frumoase femei din lume au trăit umilința maximă


Acum Ciara este deja la al treilea copil cu actualul soț, deci patru în total. La începutul relației, au ținut primele pagini ale tabloidelor cu declarațiile lor controversate: vedeta a declarat că a fost abstinentă până în noaptea nuntii cu noul soț. Apoi, la numai 3 luni de la nuntă, a anunțat că așteaptă primul copil cu Russel Wilson, star NLF.

„Îmi place să fiu mama. Asta e pe primul loc acum, înainte de orice acum”, spunea vedeta într-un interviu.

De-a lungul timpului, cântăreața ne-a obișnuit cu aparițiile ei provocatoare. A vrut să mai bifeze încă una, cu ocazia petrecerii Vanity Fair din noaptea Oscarurilor, însă apariția ei a fost un adevărat eșec.

Vedeta nu și-a recăpătat încă silueta de dinainte de naștere pentru a repeta aparițiile provocatoare, însă nu asta a fost, de fapt, problema. Ci, mai degrabă, rochia total neinspirată, care o face să arate ca o adevărată mumie.


SURSA FOTO: GETTY IMAGES

  • Ciara s-a grăbit să își reia aparițiile provocatoare la 4 luni de la naștere, dar a sfârșit printr-un eșec vestimentar

related posts

Modifică setările cookies