Gisele Bündchen părăsește IMG Models după 22 de ani. Veterana se va ocupa de propria afacere


Gisele Bündchen, considerată ultimul supermodel în viață, se retrage din agenția în care a petrecut peste două decenii. Brazilianca, în vârstă de aproape 41 de ani, are doi copii și o afacere cu lenjerie intimă de condus.


Veterana prezentărilor de modă Gisele Bündchen nu va mai lucra cu agenția care a făcut-o celebră, IMG Models, anunță surse citate de Page Six. Brazilianca ar fi decis să-și reducă aparițiile în evenimente de fashion și să ce concentreze pe cei doi copii pe care-i are cu jucătorul de fotbal american Tom Brady. 

Gisele Bündchen are propriul brand de lenjerie intimă, în care a cooptat-o pe sora geamănă, Patricia. Aceasta din urmă este și purtătorul ei de cuvânt.

Lansată în modeling în 1997, Gisele Bündchen a semnat cu IMG Models doi ani mai târziu. De-a lungul timpului, agenția a reprezentat mai mult de jumătate dintre cele mai bine plătite fotomodele din lume. Tyra Banks, Niki Taylor, Bridget Hall, Kate Moss, Gigi Hadid și Angela Lindvall au fost sau încă mai sunt sub contract cu vestita agenție.

Vezi în GALERIA FOTO de mai jos cele mai bune momente din cariera lui Gisele Bündchen!

Azi, Gisele Bündchen este una dintre cele mai înstătire modele din lume, cu o avere estimată la 400 de milioane de dolari. Anul 2013 a fost cel mai bun din punct de vedere financiar pentru braziliancă. Forbes o plasa pe locul I în topul încasărilor din acel an, cu 42 de milioane de dolari.

Gisele Bündchen, ultimul supermodel 

Claudia Schiffer, care a făcut istorie în modeling începând cu anul 1989, declara despre Gisele Bündchen că este „ultimul supermodel rămas”. Acest lucru se întâmpla în 2007, anul în care brazilianca își încheia contractul cu Victoria’s Secret, cel mai bănos contract din industrie din toate timpurile.

Gisele Bündchen este creditată cu inventarea „mersului calului” (horse walk) pe catwalk, un stil de deplasare care presupune ridicarea genunchilor mai mult decât e normal și lovirea podelei cu talpa.

Gisele Bündchen este căsătorită din 2009 cu Tom Brady și are doi copii cu jucătorul celor de la Tampa Bay Buccaneers.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Miliția Modei: Costi Diță, despre Jude Law: „Dacă mă îmbrăcam eu așa, îmi dădea lumea bani pe stradă”

  • Gisele Bündchen părăsește IMG Models după 22 de ani. Veterana se va ocupa de propria afacere

related posts

Modifică setările cookies