Mirela Stelea reinterpreteaza 12 modele de rochii negre, care au scris istorie. Cum arata in viziunea designerului rochiile purtate de Marilyn Monroe sau Audrey Hepburn


Noua colectie semnata Mirela Stelea, “The New Little Black Dress”, reinterpreteaza, intr-o maniera moderna si sofisticata, piesa de rezistenta a oricarei gaderobe feminine: clasica rochie neagra.


Folosind dantela Soltiss, matase naturala, catifea, insertii de tulle, paiete tip solzi de peste si aplicatii de pietre Swarovski, designerul Mirela Stelea propune rochii ce uimesc prin imbinarea texturilor, prin taieturile indraznete si calitatea impecabila a finisajului.

Mirela Stelea reinterpreteaza 12 modele de rochii negre, care au scris istorie. Piese vestimentare precum cele purtate de Audrey Hepburn in “Breakfast at Tiffany’s”, de Marilyn Monroe in “Some Like It Hot”, de Sophia Loren in aparitiile publice din anii ’60, de Liza Minelli sau Jacqueline Kennedy Onassis in anii ’70 sau, mai recent, de Julia Roberts in “Pretty Woman”. Toate acestea au reprezentat puncte de pornire in studiul intreprins de Mirela Stelea pentru noua colectie.

Dupa doua luni de schite, incercari si retusuri, Mirela Stelea lanseaza oficial “The New Little Black Dress”. Sedinta foto si filmul de campanie poarta semnatura fotografului Ciprian Strugariu, cu care designerul se afla acum la a treia colaborare.

Locatia aleasa pentru shooting a fost o vila somptuoasa de pe Bulevardul Lascar Catargiu din Capitala, unde rochiile negre au fost puse in evidenta intr-un décor neo-baroc, printre tablouri de colectie, statui şi piese de mobilier din lemn masiv.

„Rochia neagra este rochia esentiala, cea care iti vine bine indiferent de conformatia corpului. Rochia neagra este cea care te scoate din orice impas atunci cand trebuie sa participi la o petrecere sau la un cocktail. Cu negru mergi la sigur. Pari supla si eleganta. Este versatila, durabila, nu se demodeaza niciodata.

In lumea modei exista o regula ca orice femeie sa aiba macar o singura rochie neagra in garderoba. Prin noua mea colectie am incercat sa aduc un touch de modernism acestui concept, reinterpretand piese clasice cu materiale inedite, alaturari de texturi si accesorizari cu pietre si cristale”, declara Mirela Stelea.

Noua colectie va fi lansata oficial marti seara, in cadrul noului Showroom Mirela Stelea (Str. Brazilia 52, Bucuresti), care va fi inaugurat cu aceasta ocazie. 

  • Mirela Stelea reinterpreteaza 12 modele de rochii negre, care au scris istorie. Cum arata in viziunea designerului rochiile purtate de Marilyn Monroe sau Audrey Hepburn

related posts

Modifică setările cookies