Pippa Middleton, în ținută de 30.000 de dolari în fața Simonei Halep, la Wimbledon


Sora mai mică a ducesei de Cambridge, Kate Middleton, a epatat în tribună la Wimbledon, cu accesorii vestimetare de zeci de mii de dolari.


Pippa Middleton, care s-a căsătorit în mai 2017 cu omul de afaceri James Matthews, n-a ratat nicio partidă a turneului de tenis de la Wimbledon începând cu faza sferturilor de finală. Pippa Middleton (35 de ani) a văzut pe viu și finala dintre Simona Halep și Serena Williams.

În acest timp, alți ochi vigilenți erau ațintiți asupra ei și a accesoriilor sale vestimentare. Conform Page Six, Pippa Middelton a purtat haine și bijuterii în valoare de 30.000 de dolari într-o zi obișnuită de sâmbătă, la Wimbledon.

Sora mai mică a ducesei de Cambridge a strălucit într-o rochie midi, cu mâneci scurte și aspect floral, care poartă semnătura designerului Anna Mason. Rochia are un preț de catalog de 913 dolari și este printre cele mai ieftine lucruri pe care l-a purtat în ziua finalei de la Wimbledon.

Piesa de rezistență e perechea de cerecei cu diamanete Garrard, care costă nici mai mult, nici mai puțin de 11.053 de dolari, conform sursei citate.

Ochelarii de soare Ray-Ban pe care i-a purtat sâmbăta trecută se pot cumpăra cu 153 de dolari, însă pentru ceasul Cartier, cu curea din aur galben și încrustat cu diamante, nu dă oricine 18.100 de dolari.

În total, ținuta purtată de Pippa Middleton a costat 30.219 dolari, mult peste cea a ducesei de Sussex, Meghan Markle – 18.000 de dolari.

Duminică, 14 iulie, Pippa Middleton a purtat altă rochie, de culoare roz cu motive florale. A schimbat și cerceii și ochelarii, însă a păstrat ceasul de lux.

Fotografii: Getty Images

Vezi și: Profil de celebritate - Meghan Markle

  • Pippa Middleton, în ținută de 30.000 de dolari în fața Simonei Halep, la Wimbledon

related posts

Modifică setările cookies