Prima femeie care a purtat sutien este o germancă. Iată istoria piesei vestimentare inventate de Christine Hardt!


Dacă n-ar fi fost imaginat la sfârșitul secolului XIX, sutienul tot ar fi apărut, chiar dacă mai târziu, dintr-o nevoie a femeilor de a scăpa de strânsoarea corsetului.


Prima femeie care a purtat sutien este germanca Christine Hardt. Ea a patentat primul model de sutien în 1899, după ce a căutat ani la rând o alternativă la corsetul care le chinuia pe femei. 

La început, noua piesă vestimentară era foarte rudimentară: o bucată de material (de regulă bumbac sau cânepă), susținută de niște hamuri ajustabile care se legau la spate. Odată drumul deschis, invenția a fost preluată de alți oameni cu idei și dezvoltată.

În 1912, antreprenorul german Sigmund Lindauer a început producția în masă a acestei piese de lenjerie cu totul speciale.

Însă, cea care este creditată oficial cu titlul de invetator al sutienului este Caresse Crosby, o americancă născută sub numele de Mary Phelps Jacob. Pentru ea, totul a început în 1910, pe când tânăra Mary, atunci în vârstă de 19 ani, a participat la al doilea ei bal din înalta societate. 

La acest eveniment ea a purtat o rochie cu corset care i-a făcut o talie de albină și care i-a scos pieptul în față în așa fel încât abia putea respira. La un moment dat, în urma desprinderii unei părți a corsetului, Mary și-a chemat menajera personală și i-a cerut să-i aducă două batiste, niște panglică roz, ac și ață. 

Și-a cusut singură ceea ce avea să devină primul sutien din istorie. Această întâmplare a inspirat-o să proiecteze o piesă vestimentară nouă, care avea să schimbe radical aspectul fizic al femeilor și să le ofere o libertate de mișcare mai mare.

FOTO: Profimediaimages.ro

În 1913 și-a definitivat „cercetările” și a depus documentele necesare în vederea obținerii patentului de invenție, la 2 februarie 1914. Recunoaștere a venit în noiembrie același an, când Biroul de Patente și Mărci al Statelor Unite ale Americii i-a recunoscut invenția.

Însă, unul dintre cele mai utile articole de lenjerie avea să devină curând și unul extrem de sexy. Purtarea sutienului nu mai avea menirea să ascundă sânii, ci să-i dezvăluie lumii și să-i pună în valoare.

Astfel, începând cu anul 1920, sutienele femeilor au devenit mult mai fine și mai confortabile. Rigiditatea materialelor de la început a fost înlocuită cu finețea mătăsii, cașmirului și a dantelelor.

Femei celebre care au pozat sexy în sutien

Descoperirea sutienului le-a schimbat femeilor modul în care privesc vestimentația. Piesa de lenjerie creștea sex appeal-ul și scotea în evidență bustul. Unele dintre cele mai sexy femei care au pozat în sutien sunt Jane Russell, Patti Paige, Sophia Loren, Marilyn Monroe și Madonna.

Sophia Loren în 1963. FOTO: Profimediaimages.ro

Actrițele Jane Russell și Marilyn Monroe au lansat chiar o modă nouă, la mijlocul anilor ’50, cu bullet bra (sutienul glonț). El a fost dus la desăvâșire de Jean Paul Gaultier, care a creat o ținută specială pentru turneul Blonde Audition al Madonnei, din 1990. 

Madonna în 1990. FOTO: Getty Images

În 1966, actrița Raquel Welch a filmat pentru pelicula One Million Years BC. Nu a rostit decât trei replici, însă a rămas în istorie cu ținuta extrem de sexy pe care a purtat-o în film: un costum deux pieces din blană naturală de animal sălbatic.

Raquel Welch în filmul One Million Years BC. FOTO: Getty Images

Azi, sutienul este o piesă vestimentară opțională. O mișcare născută în Franța a creat un curent mondial care încurajează femeile să nu mai poarte sutien. O susținătoare a mișcării este și fosta Primă Doamnă a Franței Carla Bruni, care l-a primit pe fostul președinte rus Dmitry Medvedev, la o recepție, într-o rochie prin care i se vedeau nurii.

  • Prima femeie care a purtat sutien este o germancă. Iată istoria piesei vestimentare inventate de Christine Hardt!

related posts

Modifică setările cookies