Regina Maria, o adevărată fashionista. Cum a început să poarte costumul tradițional românesc


Regina Maria, una dintre cele mai influente femei din istoria României, a fost, printre multe altele, și un important trendsetter în modă.


De o frumusețe recunoscută în toate familiile regale din Europa, Regina este foarte atentă la aspectul ei și la felul în care se îmbrăca.  „În tinereţe, idealul meu erau rochiile purtate de actriţele mari pe scenele pariziene. Nu-mi dădeam seama că uneori mă îmbrăcam în chip prea arătos", mărturisea soția regelui Ferdinand, mai târziu, în jurnalul său.

Toaletele luxoase și le comanda la diferite case de modă cunoscute în epocăm, de multe ori încălcând restricțiile impuse de Casa Regală. Maria iubea operele de artă şi a avut un gust fin pentru bijuterii, în parte primite la căsătoria cu Ferdinand, în parte lucrate în atelierele europene ale timpului. Gustul ei pentru safire şi perle a determinat-o să colecţioneze piese de o frumuseţe rară, aşa cum, tot datorită bunului ei gust, a achiziţionat o importantă selecţie de porţelanuri din Danemarca. 

Mantia de încoronare a Reginei Maria, unică în lume, este o adevărată operă de artă din ţesătură lamé şi fir de aur, cu broderii de mătase şi cu aplicaţii de pietre semipreţioase. Mantia, care se păstrează la Castelul Peleş, are ţesute emblemele tuturor provinciilor care formau România Mare. De culoare aurie, mantia este brodată cu spice şi cu snopi de grâu, reprezentând „bogăţia principală a pământului românesc”. Cât privește coroana ei de aur, cunoscută din fotografiile istorice, reprezintă o inestimabilă piesă de artă, lucrată la comanda familiei regale la casa pariziană Falize. 

Pe de altă parte, Regina Maria n-a fost, cu siguranţă, informată de amploarea represiunii răscoalei din 1907, iar când a aflat, a fost mult prea târziu să mai poată face ceva. De atunci a luat decizia de a se îmbrăca foarte des şi de a apărea în public în costum de ţărancă româncă. Pasiunea ei pentru costumul tradiţional românesc a creat o adevărată modă, încât majoritatea fetelor de măritat din familiile boiereşti, din perioada în care Maria era Principesă Moştenitoare, aveau în garderoba lor cel puţin un splendid costum popular. 

În călătoriile pe care le făcea în ţară, Regina obișuia să apară îmbrăcată în costume populare din diverse zone, la care asocia scumpele sale bijuterii. În multe imagini, atât regina Maria cât şi principesele apar purtând costume populare românești, care uneori erau ţesute cu fir de aur sau argint. 

Vedeți, mai jos, o galerie foto cu Regina Maria, îmbrăcată în costum tradițional. 

Foto:  Curtesy of Chainsaw Film Productions - Maria, Inima Romaniei - history documentary

  • Regina Maria, o adevărată fashionista. Cum a început să poarte costumul tradițional românesc

related posts

Modifică setările cookies