Ce secret de frumusețe are Diana Belbiță: „Mă machiez de trei ori pe an”


Pentru Diana Belbiță, frumusețea nu are secrete. Ea există sau nu. În rest, doar sclipici și prafuri magice. Luptătoarea dezvăluie care e relația ei cu produsele cosmetice. 


Diana Belbiță e adepta machiajului natural, iar pe ăsta nu-l poate refuza, oricât ar vrea, atunci când intră în ring. Deseori, adversarele îi remodelează chipul, iar marea ei satisfacție e atunci când știe că ele arată mai rău. Diana Belbiță mărturisește că nu are secrete de frumusețe și că relația ei cu cosmeticele e un soi de amor de la distanță.

Nu cred că frumusețea are secrete și, clar, eu nu aș putea fi adepta micilor trucuri de înfrumusețare. Nici măcar adepta makeup-ului nu sunt. Mă machiez, poate, de 3 ori pe an. Nici măcar nu forțez un zâmbet atunci când nu simt să o fac de la sine”, spune Diana pentru Perfecte.ro

Mai în glumă, mai în serios, luptătoarea a declarat că îi place să încaseze pumni în față. A fost o replică tăioasă la constatarea, credem noi, nevinovată a unui admirator care nu înțelegea de ce s-a apucat de un sport atât de violent. 

Oricum, eu nu mă gândesc prea mult dacă sunt frumosă sau nu. Cred că aș deveni depresivă să fac asta, având în vedere cât de des am fața tumefiată sau ochii umflați. Eu mă plac pur și simplu și cred că și dacă aș fi băiat, mi-ar plăcea o fată ca mine (râde). Da, știu că sună a narcisism, dar sunt sinceră...”

Diana Belbiță: „Nu simt loviturile”

Diana Belbiță nu-și amintește care a fost momentul care i-a declanșat dragostea pentru kickboxing și arte marțiale mixte (MMA). Însă, a devenit dependentă de sporturile de contact pe măsură ce le-a „consumat” în fiecare zi, încă din zori. 

„La început mi-am dorit să încerc un antrenament, să văd cum e. Apoi am mers la o competiție, apoi la mai multe... și uite așa a ajuns sportul asta să îmi devină meserie. 

Sunt de părere că nu poți face sportul ăsta dacă nu ai acel CEVA. Iar eu cred că am acel CEVA. Pare ciudat când spun că nu simt loviturile la antrenament sau în timpul unui meci, dar chiar asta e realitatea. Și nu e pentru că am vreo rezistență anume la durere - dacă mă zgârie pisica plâng o săptămână (râde). Asta numesc eu acel CEVA, plăcerea de a lupta, ambiția de a merge mai departe, în ciuda eșecurilor și a durerii, puterea de sacrificiu și înțelegerea faptului că un sport de contact nu înseamnă doar bătaie.”

Fotografii: Getty Images/@dianabelbita

Vezi și VIDEO: FERMA. În Plus, episodul 25: Monica Munteanu, dezvăluiri în exclusivitate despre George Piștereanu

  • Ce secret de frumusețe are Diana Belbiță: „Mă machiez de trei ori pe an”

related posts

Modifică setările cookies