Cea mai nouă metodă de înfrumusețare depășește bariere


Tratamentul cu Plasma Gel reprezintă o inovație în domeniul medicinii estetice. Dr. Roxana Cârnaru, medic specialist dermatologie, a explicat pentru Perfecte.ro în ce constă această procedură.


Procedura constă în recoltarea sângelui, printr-o simplă puncție venoasă de la nivelul antebrațului și centrifugarea lui, la fel ca în cazul Terapiei Vampir. Plasma obținută prin centrifugare este încălzită până la 95 de grade într-un dispozitiv special, până la obținerea unui gel cu proprietăți speciale, care este mai apoi injectat intradermic. Acesta asigură, pe lângă efectul de lifting, ștergerea ridurilor și estomparea cearcănelor.

Terapia cu gel (derivat din plasmă) este o procedură minim invazivă, non-traumatică și foarte eficientă, folosită pentru a inversa semnele îmbătrânirii, pentru a restabili aspectul ferm al pielii, pentru a reduce ridurile adânci și imperfecțiunile pielii, precum și pentru a restabili contururile faciale. Are funcție de umplere și volumizare, asemănătoare acidului hialuronic.

Indicații de folosire impotriva:

-      ridurilor

-      laxitatii pielii

-      pierderii volumului facial

-      cicatricilor post-acnee

-      schimbărilor conturului facial

 

Se recomandă o ședință la interval de 6 săptămâni, în funcție de necesitățile pacientului (3-6 ședințe/an).

Pentru îmbunătățirea texturii pielii, riduri sau cicatrici sunt necesare minimum 3 ședinte la distanță de minimum o lună.

Rezultatele încep să se observe după prima lună de tratament și se îmbunătățesc treptat, pe masura ce se continua ședințele.

 

Beneficii:

-      umple și șterge ridurile faciale (nazo-labiale, periorale, ale frunții, perioculare)

-      corectează conturul facial

-      restaurează volumul facial

-      netezește textura pielii

-      formează o "structură de susținere" a țesutului conjunctiv nou prevenind astfel formarea ridurilo

-      stimulează regenerarea si întinerirea pielii

 

Pasii pe care trebuie sa ii urmezi inainte de terapie:

-      cu 3 zile înaintea ședinței se recomandă hidratarea intensă cu apă, consumul de sucuri naturale și adoptarea unei diete bazate pe fructe și legume. Se recomanda o dieta fără ciocolată, prăjeli și alcool.

-      nu se recomandă ca persoana supusa la tratament sa manance cu cel putin 4 ore inaintea ședinței

 

Mod de efectuare:

Tratamentul este personalizat, insa dintre pașii comuni fac parte următorii:

1.  se curață bine pielea ce urmează să fie tratată, cu un produs de curățare, potrivit tipului de piele

2.  se îndepărtează orice rest de demachiant și se șterge pielea cu o loțiune tonică antiseptica

3.  se aplică un strat de cremă anestezică pe zona de tratament, care se lasă să acționeze circa 30 de minute

4.  se îndepărtează orice reziduu de anestezic (se șterge pielea cu o loțiune tonică atiseptică)

5.  se recoltează de la pacient o cantitate de aproximativ 8 ml (până la 20 de ml) de sânge. Sângele recoltat se depozitează într-un tub vidat (sau eprubetă sterilă), special utilizat în această terapie; Eprubetele conțin un gel separator, care va delimita plasma cu trombocite de celelalte elemente din sânge

6.  proba de sânge recoltată se supune procesului de centrifugare în cadrul căruia plasma și trombocitele sunt separate de celelalte elemente din sânge. Centrifugarea este realizată în parametrii specifici kit-ului de recoltare. În vederea centrifugării este utilizat echipament special, deoarece separarea plasmei trebuie realizată într-un mod optim

7.  după ce procesul de centrifugare este realizat, plasma este extrasă din eprubete și supusă unui tratament termic, în urma căruia se îngroașă și se transformă într-un gel

8.  gelul este injectat intradermic. Acesta asigură, pe lângă efectul de lifting, ștergerea ridurilor și estomparea cercănelor

 

Toate aceste etape de recoltare și preparare se efectuează rapid, în fața pacientului, pentru ca acesta să aibă siguranța administrării propriului sânge și a acurateței procedurii.

După terapie:

Reacțiile secundare locale, ca eritemul și edemul, dispar în câteva ore. Uneori pot apărea mici echimoze (vânătăi), la locul de injectare, care se absorb în câteva zile. 

Riscul de fenomene imunologice sau alergice este complet absent, produsul propriului organism este perfect compatibil cu organismul.

Precauții post-terapie:

In timpul tratamentului, cât și post terapie, nu trebuie administrate medicamente anti-inflamatoare.

Recuperarea post injectare poate necesita până la 12 ore de recuperare acasă, timp în care eritemul (roșeața) și eventualul edemul (mici umflături la locul de injectare) să dispară. În ziua următoare se pot aplica produse de machiaj.

Evitați expunerea la soare, solar si băile fierbinți timp de câteva zile după procedură.

 

Contraindicații:

  • afecțiuni ale trombocitelor, coagulopatie
  • hepatita
  • boli infecțioase
  • tratament anticoagulant cronic
  • afecțiuni de colagen
  • tumori, cancere
  • afecțiuni autoimune
  • pacienti diagnosticati cu anumite boli sanguine (afecțiuni ale trombocitelor, coagulopatie, anemie)
  • epilepsie
  • tratament antibiotic
  • alcool
  • afectarea perioadei menstruale

related posts

Modifică setările cookies