Cinci produse must-have în trusa ta de machiaj


Femeile din toate timpurile au fost interesate și pasionate de frumos. De altfel, istoria ne-a oferit ocazia de-a cunoaște numeroase personaje feminine care, nu doar că și-au pus amprenta asupra artelor frumoase, dar, mai specific, au revoluționat lumea atunci când vine vorba despre modă și stil, prin propria viziune.

Tag-uri:

Astfel, fie că vorbim despre Coco Chanel, una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, fie că vorbim despre Mabel Williams, cea care a realizat primul mascara pe bază de vaselină și care a fost inspirația din spatele brandului Maybelline, sau despre Estee Lauder, fondatoarea brandului care îi poartă numele, imperiul frumuseţii de astăzi a început datorită femeilor (sigur, nu exclusiv) care au manevrat pe degete frumuseţea feminină.

Așa se face că și astăzi una dintre principalele dorințe ale femeilor este să arate impecabil. Grija față de stilul personal și propria imagine au rămas. Mai mult chiar, azi femeile caută, nu doar să arate bine, ci să se și simtă bine și sănătos în propria piele. Din aceste motive, o bună parte din atenția noastră este îndreptată asupra propriului ritual de îngrijire și, deci, asupra trusei personale de machiaj și skin care. 

De la fond de ten, la produse care adaugă contur și culoare feței și până la gene false, gama de produse cosmetice disponibile pe piață este mai mult decât generoasă, astfel că alegerea produselor potrivite pentru tine poate genera confuzie. Astfel, venim în ajutorul tău cu o listă ce cuprinde cele mai importante 5 produse care nu trebuie să lipsească din rutina ta.

Baza de machiaj

Una dintre cele mai importante reguli de machiaj este să nu aplici fondul de ten direct pe piele, fără a aplica în prealabil o bază de machiaj. Aceasta este un produs cosmetic gândit cu scopul de a netezi tenul înainte de aplicarea produselor standard de machiaj. Practic, este un produs care pregătește pielea astfel încât toate produsele folosite ulterior să fie ușor de aplicat și să reziste cât mai mult. Baza de machiaj hidratează și atenuează porii, astfel că acest produs trebuie ales în funcție de tipul tău de ten.

Fondul de ten

Fondul de ten este unul dintre cele mai importante produse din trusa și rutina ta de machiaj, indiferent că alegi să îl utilizezi zilnic sau doar ocazional. Acesta funcționează ca o barieră împotriva factorilor externi și te protejează de poluarea, praful și mizeria din mediul înconjurător. De aceea, fondul de ten e bine să fie cu SPF, pentru a proteja tenul pe termen lung, și trebuie să fie potrivit tipului tău de ten. 

Desigur, calitatea machiajului depinde și de ustensilele folosite, astfel că recomandăm aplicarea fondului de ten cu ajutorul unei pensule dedicate sau a unui beauty blender, pentru un aspect cât mai uniform. Opțional, alături de fondul de ten poți folosi un corector, produse de contouring sau blush, pentru a accentua anumite trăsături pe care îți dorești să le scoți în evidență. 

Kit special pentru sprâncene

Sprâncenele îți pot schimba întreaga fizionomie dacă le acorzi atenția meritată. Desigur, produsele potrivite diferă de la o persoană la alta, în funcție de ce preferi să folosești și de programul tău zilnic. Astfel, îți poți completa trusa de machiaj cu un creion, farduri - unul mai închis, pentru a acoperi golurile, și altul mai deschis,pentru a da un aspect natural - sau gel de sprâncene în nuanța părului tău, care să fixeze aspectul final.

Gene false 

Dacă ar fi să alegi un singur produs pentru evidențierea ochilor, acela ar fi cu siguranță genele false, mai ales datorită faptului că pot fi folosite singure, fără alt machiaj adăugat. În funcție de ceea ce îți dorești de la aspectul final, poți opta și pentru un tuș negru ori un creion dermatograf. Dacă îți dorești gene mai lungi sau mai dese, genele false pot fi o opțiune excelentă. La fel ca în cazul celorlalte produse, și genele false sunt de mai multe tipuri - genele pe bandă și genele mănunchiuri (buchețele) - și trebuie alese în funcție de forma ochilor, pentru a te avantaja.

Ruj

Și, în final, ultimul dar nu cel din urmă produs esențial care nu trebuie să lipsească din trusa ta de machiaj este cel destinat buzelor. Indiferent că alegi un ruj mat, unul cremos sau unul care oferă buzelor un plus de strălucire, produsul destinat buzelor poate deveni semnătura ta, acel „je ne sais quoi” ce îți accentuează trăsăturile și îți scoate în evidență frumusețea naturală.

Sursă foto: Flora Westbrook, foreverlash.ro

  • Cinci produse must-have în trusa ta de machiaj

related posts

Modifică setările cookies