Cum a ajuns Oana Radu de la 104 kg la 75 kg în 50 de zile după moartea iubitului ei: „M-am decis să fac ceva cu viața mea”


În vârstă de doar 25 de ani, artista Oana Radu a trecut deja prin transformări corporale incredibile. Cântăreața a dezvăluit cum a reușit să slăbească 30 de kilograme în doar 50 de zile și ce anume a mobilizat-o să-și schimbe stilul de viață.


Oana Radu a trecut prin șocuri de neimaginat într-un interval extrem de scurt. Artista a reușit să slăbească 30 de kilograme, în perioada scursă de la marea sa dramă și până azi. Iubitul ei a murit în luna septembrie, după ce a fost incendiat de un vecin.

Atunci, Oana Radu a dispărut complet din spațiul public și a căutat să se reinventeze.

„M-am decis să fac ceva cu viața mea”, spune Oana Radu într-un filmuleț distribuit pe YouTube și postat pe blogul ei, unde vorbește despre secretul reușitei dietei sale.

„De 4 ani de zile mă lupt cu anxietatea și cu atacurile de panică, pe care nu le-am avut atât de grave ca acum, care nu mi-au dominat viața atât de grav cum mi-au dominat-o în ultimii doi ani de zile, în care efectiv nu mai puteam să fac nimic. Mi-e frică să pășesc pe stradă, mi-e frică să fac orice și, din încăpățânare, nu am vrut să consult un psiholog”, se destăinuie artista, care a dezvăluit că găsea fericirea în mâncare.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Oana Radu (@eusuntoanaradu) on

Oana a dezvăluit că a cheltuit mulți bani pe diete și planuri alimentare venite de la nutriționiști, însă nu a avut succes. Atunci a decis să aplice propria metodă de slăbit, cu exerciții fizice pe care să le poată face acasă ori la sală și cu propriul plan alimentar.

„M-am încăpățânt și am zis că vreau s-o fac singură”, spune Oana Radu, care s-a cântărit în fiecare zi. Artista spune că regimul ei alimentar este disponibil contra cost, pe blogul ei.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Oana Radu (@eusuntoanaradu) on

Oana Radu a fost la Vocea României

Lansată la Vocea României în 2011, Oana Radu a început să facă o carieră în muzică, însă avea de rezolvat o mare problemă a adolescenței ei: kilogramele în plus. 

Acum 4 ani, pe când avea 120 de kilograme, artista a urmat un regim care a adus-o până la 57 de kilograme. Atunci a uimit pe toată lumea și a fost în platourile mai multor emisiuni, unde a explicat cum a reușit să se transforme.

Fericirea n-a durat mult, fiindcă s-a îngrășat din nou. Problemele cu greutatea i-au adus necazuri și în carieră.

„M-am neglijat total pe mine, mi-am neglijat sănătatea, pentru că grăsimea înseamnă boală (…) Singura chestie care m-a mai ajutat era mâncarea. De asta nu mă făcea absolut nimic fericită, nici muzica. De asta nici nu am lansat vreo melodie, de-asta nu m-am ținut nici de vlog, de-asta m-au dat afară și de la emisiune, de-asta nu m-ați mai văzut pe nicăieri. Am pierdut foarte mult din cauza aspectului fizic. Știți și voi cât important este aspectul fizic, din păcate, mai ales în țara în care locuim”, mai spune Oana Radu.

  • Cum a ajuns Oana Radu de la 104 kg la 75 kg în 50 de zile după moartea iubitului ei: „M-am decis să fac ceva cu viața mea”

related posts

Modifică setările cookies