Detoxifierea parului: ce este si cum se realizeaza


Detoxifierea organismului reprezinta o practica des adoptata in ultimii ani, fie ca vorbim de cure exclusive cu lichide sau cu alimentatie raw vegana. De ceva vreme se vorbeste din ce in ce mai multe despre detoxifierea parului. Hairstylistul Cristi Pascu spune ca o cura de detox este bine sa fie urmata de cel putin doua ori pe an pentru ca parul sa fie frumos si sanatos. Specialistul recomanda sampoane naturale, masajul cu ulei de ricin si mastile hidratante.


Sampon natural

“Orice detox trebuie sa inceapa in primul rand cu un sampon natural, facut in casa, din lapte de cocos (1 sfert de cana), sapun lichid organic si 20 de picaturi de ulei esential de lavanda, rozmarin sau portocala pentru a-i da o aroma aparte.

Daca parul este uscat putem adauga si o lingurita de ulei de masline sau de migdale pentru hidratare.

Intotdeauna sampoanele 100% naturale sunt acelea care au un termen de valabilitate scurt, de maximum o luna. Un astfel de sampon natural trebuie agitat foarte bine inainte de utilizare, pentru ca ingredientele se decanteaza si se separa in acest amestec, daca samponul nu este folosit 24 de ore”, spune Cristi Pascu.

Masaj cu uleiul de ricin

Dupa spalarea cu un sampon natural, parul trebuie masat cu ulei de ricin.

“Masajul duce la imbunatatirea circulatiei sangvine periferice, iar uleiul de ricin patrunde mai usor in scalp, accelereaza si faciliteaza cresterea parului. Este arhicunoscuta proprietatea uleiului de ricin, care actioneaza ca un excitant pentru radacina firului de par si pentru gene”, declara specialistul.

Masti naturale

Pentru ca detox-ul sa fie complet, hairstylistul Cristi Pascu recomanda folosirea mastilor naturale de avocado, la care se adauga o lingurita de ulei de masline sau de cocos, o lingurita de miere si un galbenus de ou, iar timpul de actionare este de 20 de minute.

“Parul trebuie acoperit cu un capison de plastic pentru a mentine starea de umiditate, iar masca trebuie aplicata pe lungimea firului de par si nu pe radacina.

Atunci cand ne dorim o masca ce curata in profunzime parul se foloseste argila cu avocado copt. Masca este hranitoare, datorita pastei de avocado, iar argila curata in profunzime structura firului de par”, incheie hairstylistul Cristi Pascu.

  • Detoxifierea parului: ce este si cum se realizeaza

related posts

Modifică setările cookies