(P) Cinci sfaturi pentru a reîmprospăta aspectul pensulelor de machiaj


Deși frecvența cu care cureţi pensulele şi bureţii pentru machiaj depinde de cât de des le folosești, trebuie să fii conștientă că acest lucru trebuie să fie făcut cel puțin o dată pe lună. Mai ales că nu ai de parcurs decât câțiva pași simpli, pentru care nu ai nevoie de foarte mult timp.

Tag-uri:

Curățare blândă

Alege un produs de curăţare de calitate, care să nu distrugă perii pensulelor. Multe mărci comercializează în prezent produse de curățat special concepute pentru pensulele de machiat, dar, în lipsa lor, poţi folosi la fel de bine un șampon blând. Toarnă puțin şampon în palmă sau pe o farfurioară, apoi rotește ușor pensula umedă, clătește și îmbibă din nou cu șampon până când perii sunt complet curați. Evită să umpli chiuveta cu apă și să scufunzi pensulele în ea pentru a le lăsa la înmuiat. Apa va distruge perii și, de asemenea, se va infiltra în mânerul din lemn, astfel că este posibil ca perii să se dezlipească la următoarea sesiune de machiaj. În ceea ce privește bureții folosiți pentru fondul de ten, aceștia ar trebui spălați după fiecare utilizare, cu același șampon blând și apă călduță.

Pensulele și bureții de machiaj pot deveni adevărate cuiburi de bacterii dacă nu sunt curățate regulat. Ele vin în contact direct cu pielea, pleoapele, gura, pot obstrucţiona porii şi pot provoca apariţia acneei sau a altor probleme dermatologice, așadar curăţarea este un pas necesar.

Răsfăţ cu balsam

La fel ca părul, pensulele cu peri naturali au nevoie de puțin „răsfăț”, prin urmare de un balsam. Pentru a menține perii moi, nu ezita să folosești un „balsam” în rutina de curățare a acestora. Astfel, poți amesteca o picătură de ulei de măsline în șampon, astfel încât perii pensulelor să nu se usuce pe termen lung. Tot ce ai de făcut este să clătești temeinic.

Refacerea formei pensulelor

În timpul spălării, uscării și utilizării, forma pensulelor se poate modifica. Nu este nevoie să le arunci, mai ales dacă ai investit mai mulți bani în ele. După spălare, folosește degetele și prinde perii pensulelor strângând ușor pentru a îndepărta excesul de apă. Poți folosi eventual benzi din plasă pe care să le înfășori în jurul perilor, astfel încât pensula să își păstreze forma, dar și să se usuce.

Uscare inteligentă

Atunci când usuci pensulele, obiectivul este să împiedici apa să se scurgă spre zona cu adeziv de la baza perilor, pentru a nu deteriora unealta de machiaj. Așază pensulele pe un prosop din  microfibră pentru a îndepărta excesul de apă. Pliază o margine a prosopului, astfel încât mânerul pensulei să stea ușor ridicat, iar apa să se scurgă în jos.

Întreținere corectă

Pensulele de machiat trebuie să fie depozitate corect, într-un suport special. Nu este recomandat să fie lăsate în aer liber, în baie, fără protecţie. Este posibil să atragă toate bacteriile din jur, mai ales că baia este un mediu umed, iar acestea să ajungă apoi pe pielea ta.

În ceea ce priveşte portfardul, acesta este perfect pentru produsele de machiaj esențiale, precum fondul de ten, pudra, rimelul, rujul și pensula pentru blush, care însă trebuie să aibă un capac sau un suport separat sau să fie retractabilă. Portfardul este un produs practic, dar nu uita că, la fel ca pensulele de machiaj, trebuie să fie curățat în mod regulat.

Paşii de mai sus te vor ajuta să prelungeşti durata de viaţă a pensulelor pentru machiaj, dar şi să îţi protejezi pielea. Dacă pensulele îşi pierd din densitate, se deformează sau au un miros suspect, este timpul să le schimbi.

related posts