(P) Moda manichiurii de vară 2020


Tendințele în materie de manichiură pentru vara lui 2020 au fost deja reperate pe marile podiumuri ale modei. Pe scurt, vorbim despre stiluri interesante, dar contrastante.

Tag-uri:

Nu se omite clasicul, practic mereu la modă, manichiura French de asemenea. Predomină la paleta cromatică roșul, galbenul și glitterul.

Anul acesta este într-adevăr diferit. Pandemia de coronavirus a impus atât de multe restricții încât ne întrebăm în ce măsură vom putea scăpa total de acestea sau ne vom mai confrunta cu ele în toamna acestui an.

Până atunci însă, în mod cert rămâne valabilă atenția acordată manichiurii. În salonul pe care îl frecventezi vei fi atentă pentru ca măsurile să fie respectate, să existe rigori privind igiena, dar și calitatea produselor.

Iată și ce manichiuri să preferi vara aceasta, pentru a fi în trend:

Unghiile abia vizibile

Așadar nu au nevoie neapărat de o culoare neon la gel UV profesional pentru a fi chic. Pentru cele mai comode din fire sau pur și simplu cele care adoptă adesea stilul sobru sau simplu, vara acestui an chiar impune simplitatea. Eventual poate fi aplicat la bază un lac transparent și strălucitor.

Unghiile abia vizibile au fost observate la manechine pe marile podiumuri. O manichiură naturală cu o dungă verticală metalică pe mijloc spre exemplu poate fi o idee pe care să o adopți. Menționăm aici și mici cercuri pe unghii, aproape de vârf sau de cuticulă.

Doar vârfurile colorate

Combinații de culori pe unghii, cu vârful acesteia total diferit colorat este o altă tendință a acestei veri. Vei dori însă cel mai probabil să ai unghiile mai lungi, pentru a evidenția acest stil. Poți opta pentru diferite nuanțe metalice la fiecare unghie, albul clasic din vârful acesteia să fie înlocuit cu negrul sau culoarea unghiei să se completeze cu makeup-ul tău.

Nu uită de detalii - 3D

Una din cele mai importante tendințe în 2020 se referă desigur și la aplicațiile de tip 3D. Ornamente strălucitoare de orice fel, cristale, flori, paiete sau alte forme pot fi parte din manichiura ta pentru ocazii speciale sau, de ce nu, chiar pentru viața de zi cu zi.

Dacă vorbim despre aplicații atunci ar fi bine de amintit și despre perle. Acestea creează un adevărat spectacol al ornării și împodobirii unghiilor. Dacă ești chiar și mai îndrăzneață de atât, optează pentru aplicații care atârnă. Au fost văzute lanțuri la unghiile stieltto, litere atașate pe vârful unghiilor de ce nu.

Sau, French-ul clasic

O altă tendință, de data aceasta un stil de manichiură clasică ce se pare că își menține nivelul de popularitate se referă la French. Nu va putea fi vreodată detronată, dar desigur, cunoaște reinterpretări. Te poți juca spre exemplu cu diverse culori pentru vârful unghiei.

Descoperă la Nolia Shop produse de calitate, accesorii pe măsură și paletă cromatică vibrantă privind nuanțele gelurilor. Vei fi în trend dacă alegi ce ți se potrivește și ai totodată unghii bine îngrijite, cu o formă potrivită ție.

Ce este hot pentru tine din trendurile acestei veri? 

related posts

Modifică setările cookies