Află ce aduc eclipsele din 26 decembrie 2019 și 10 ianuarie 2020 pentru fiecare semn zodiacal


Eclipsele vorbesc despre schimbări în acord cu destinul fiecăruia. Sunt asociate cu noi începuturi și anuntă vești despre un pas important în viața: o căsătorie, o despărțire, nașterea unui copil, o promovare, o demisie, semnarea unui act important, începutul unor studii sau o afacere personală. 


Eclipsele au tendința de a crea etape noi, aduc oportunități, șanse și schimbări, aceasta fiind modalitatea Universului de a ne trezi la realitate și de a ne obliga să acordăm atenție domeniului din viața noastră care necesită schimbare.

Prima Eclipsă se formează în Capricorn, în 26 decembrie 2019, este o Eclipsă de Soare, cu energii de intensitate mare și poate aduce un fel de criză în scopul de a elimina lucrurile, situațiile, oamenii, care nu ne mai sunt de folos, restabilind un echilibru necesar evoluției. 

A doua Eclipsă se formează în 10 ianuarie 2020, în Rac, este o Eclipsă de Lună și se asociază cu culegerea roadelor sau încheierea unei etape. Semnele zodiacale implicate sunt Rac și Capricorn. Așadar, nativii acestor semne zodiacale sau cei care au ascendent în aceste semne sunt în principal cei vizați de cele două Eclipse. Pentru restul zodiilor, schimbările și evenimentele nu vor fi întratât de marcante, însă fiecare va avea pe harta natală un domeniu atins de Eclipse.

Berbec

Eclipsa Solară din 26 decembrie anunță un eveniment important în carieră. Berbecilor li se deschid drumuri noi, apar oportunități și șanse, iar cele patru planete: Jupiter, Saturn, Pluton și Soarele susțin din plin sfera socio-profesională. Unii nativi pot obține o promovare și li se recunosc meritele muncii depuse din ultimii ani. Totodată, fiind o Eclipsă de Soare, importantă va fi și sfera sentimentală, domeniul guvernat de Soare. Cea de-a doua Eclipsă, lunară de data aceasta, are loc pe 10 ianuarie 2020 și se formează în sectorul care indică viața de familie, locuința și patrimoniul. Familia va fi în centrul atenției preocupărilor, iar evenimentul important poate avea legătură cu mutarea într-o altă locuință, vinderea sau cumpărarea unui imobil. Unii nativi pot să finalizeze renovările unei case, iar cei care dețin o firmă, să-și mute sediul. 

Taur

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se formează pe zodia Capricorn, semn de pământ, cu care Taurii sunt compatibili și anunță un eveniment important pe domeniul care indică călătoriile, studiile înalte, cursurile de perfecționare profesională, preocupările pentru filosofie, justiție, religie, dar și sistemul de valori după care se ghidează în viață. Totodată, fiind o Eclipsă de Soare, importantă va fi și familia, regimul unei locuințe, domeniile guvernate de către Soare. Cea de-a doua Eclipsă, lunară de data aceasta, are loc pe 10 ianuarie 2020 și se formează în sectorul care indică comunicarea, schimbul de idei, acumularea de cunoștințe, relația cu rudele. 

Gemeni

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă pentru a câștiga sau recupera niște bani sau bunuri, deoarerce se formează pe sectorul moștenirilor, al banilor altora, al creditelor, burselor, impozitelor și a partajelor. Totodată, fiind o Eclipsă de Soare, importantă va fi comunicarea, schimbul de idei, negocierile, domeniile guvernate de către Soare. Cea de-a doua Eclipsă, lunară de data aceasta, are loc pe 10 ianuarie 2020 și se formează în zodia Rac, în sectorul care indică banii obținuți de la locul de muncă. Posibil să intervină o situație neașteptată și Gemenii să primească o mărire de salariu. Va exista și situația în care pot să aibă niște cheltuieli neprevăzute.

Rac

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă în sectorul relațiilor și parteneriatelor de afaceri. Totodată, fiind o Eclipsă de Soare, important va fi și sectorul banilor obținuți de la locul de muncă sau din colaborări, domeniu guvernat de Soare. Astfel, vor exista dialoguri cu șefii și departamentul Resurse Umane legate de salarizare și de felul cum ar putea fi plătite orele suplimentare sau implicarea într-un proiect nou, care necesită foarte mult timp. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează pe casa personalității dinamizând din nou axa relațională. Evenimentele surpriză legate de relații sau parteneriatele de afaceri se pot derula repede, astfel încât nativii nici nu o să-și dea seama, însă la final deznodământul îi va mulțumi.

Leu

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 deschide o nouă etapă în sectorul care indică locul de muncă, dar și starea sănătății. Totodată, fiind o Eclipsă de Soare, importantă va fi și casa personalității, domeniul guvernat de către Soare. Cum acum în tranzit, Soarele face o conjuncție strânsă cu Jupiter, marele benefic, pot să apară surprize, răsturnări de situație la locul de muncă, care să fie în favoarea nativilor Leu. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează pe casa subconștientului și a izolării și dinamizează axa serviciului și a sănătății, semn că poate interveni o criză. Leii se pot trezi în fața unei situații în care să nu mai poată ei să aleagă, ci alții să ia decizii pentru ei și să nu aibă cum să mai schimbe.

Fecioară

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă în sectorul care indică dragostea, aventura, creativitatea, un talent sau vocația, relația cu copiii sau activitățile de relaxare, sportive sau speculațiile financiare. Cum este o Eclipsă de Soare, important va fi și domeniul care indică subconștientul, meditația, introspecția. Astfel, o problemă care trenează de mai mult timp și care are legătură cu domeniile enumerate, se va rezolva ca prin minune sau se va lămuri. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează pe casa prietenilor, a proiectelor și planurilor pe termen lung. Pot avea loc despărțiri de prieteni sau o prietenie se poate încheia în urma unor dezamăgiri din ultima perioadă. Unii nativi pot să fie mândri de realizările unui copil sau pot culege roadele unui proiect la care au muncit foarte mult.

Balanță

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă în sectorul care indică familia, viața de familie, relațiile cu membrii familiei, patrimoniul și locuința. Fiind o Eclipsă de Soare, important va fi și domeniul care guvernează proiectele de viitor, domeniul guvernat de către Soare. Cum Jupiter, marele benefic, face parte din configurația astrală, Eclipsa poate anunța un eveniment fericit în familie. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează pe casa carierei, a imaginii și statutului personal, faimei și prestigiului,  prin urmare Balanțele pot culege roadele unor demersuri în carieră. Astfel, pot fi investiți într-o funcție de conducere. Cei care lucrează pe cont propriu, pot obține niște contracte, care le pot spori finanțele.

Scorpion

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă în sectorul care indică comunicarea, schimbul de opinii, acumularea de cunoștințe, relațiile cu frații și cu rudele apropiate. Fiind o Eclipsă de Soare, important este domeniul care indică cariera și imaginea nativilor. Cum în configurația astrală intră și marele benefic Jupiter, surprizele și răsturnările de situație care vor avea loc, poate să îi facă pe Scorpioni să își schimbe modul de comunicare, gîndirea, dar și sistemul de valori și principii. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează pe casa a noua din horoscopul general și anunță un eveniment privind o călătorie în străinătate, începerea sau încheierea unor studii care duc la obținerea unor atestate. Important va fi finalizarea unui proiect, în urma căruia un nativ Scorpion va alege un drum în viață.

Săgetător

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă în sectorul financiar și anunță un eveniment fericit, mai ales ca din configurația astrală face parte și Jupiter, marele benefic și guvernatorul Săgetătorilor. Totodată, fiind o Eclipsă Solară, important va fi și sistemul de valori și principii după care nativii se ghidează în viață. Este posibil să încheie parteneriate profitabile cu parteneri din străinătate sau care au legătură cu străinătatea. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează pe casa a opta din horoscopul general, pe domeniul care indică avantajele materiale, datoriile, moștenirile și finanțele pe care nativii le dețin în comun cu partenerul de viață sau cu partenerii de afaceri. Discuții legate de bani și de destinația acestora pot să apară în următoarea perioadă, dar și dialoguri care au legătură cu sectorul intim, care va fi dinamizat în preajma Eclipsei lunare.

Capricorn

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 este susținută de Soare, Jupiter, marele benefic, Saturn și Pluton și anunță evenimente importante, o schimbare, care poate avea loc în viața tuturor nativilor. Capricornii își pot schimba prioritățile, iar energia Soarelui, care îi va susține până pe 20 ianuarie, va duce un impact și în domeniul care indică finanțele deținute împreună cu partenerul, sectorul intim, dar și modalitatea de a face schimbări în viață. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează în casa cuplului și a parteneriatelor de afaceri, semn că poate interveni o criză, care să schimbe cursul evenimentelor din următoarea perioadă. Posibile surprize sau răsturnări de situație în relațiile parteneriale să apară în viața unui nativi Capricorn.

Vărsător

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 se perfectează și deschide o nouă etapă în sectorul subconștientului, al izolării, al meditației, introspecției și al trecutului. Cum fenomenul astral se formează și în casa secretelor, Vărsătorii vor ține ascuns un plan de viață, se izolează să lucreze singuri, pentru că numai așa pot avea rezultate. Jupiter, marele benefic, face parte din configurația astrală și ar putea să îi ajute în rezolvarea unor probleme care îi apasă. Totodată, va fi activat si domeniul care reprezintă mariajul și relațiile de natură profesională, domeniu guvernat de către Soare. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează în casa muncii și a sănătății și va scoate la iveală unele nemulțumiri acumulate în regimul de lucru. Nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație în relații și o schimbare a planului stabilit inițial, iar luarea unor decizii pe fondul suprasolicitării nervoase nu ar fi indicate.

Pești

Eclipsa Solară din 26 decembrie 2019 deschide o nouă etapă în sectorul care indică prietenii, visele, dorințele, planurile și proiectele pe termen lung. Fiind o Eclipsă de Soare, importantă va fi și casa muncii și a sănătății, domeniul guvernat de către Soare. Cum Jupiter, marele benefic și guvernatorul Peștilor intră în configurația contextului astral, nu sunt excluse surprize plăcute legate de locul de muncă. Nativii care sunt deschisi colaborarilor în afara serviciului ar putea primi oferte tentante. Eclipsa lunară din 10 ianuarie se formează în sectorul care indică sfera sentimentală, copiii, creativitatea, activitățile de relaxare, sportive, dar și speculațiile financiare. Surprize și răsturnări de situație în planul amoros pot să apară, la fel și în relația părinte-copil sau dacă un nativi Pește și-a valorificat un talent, o vocație, ar putea să înregistreze un succes.

related posts

Modifică setările cookies