Două din cele mai importante planete "profesor" se aliniază şi ne schimbă vieţile. Pentru ce lecţii să ne pregătim


Saturn și Pluto sunt considerate, din punct de vedere astrologic,  cele mai întunecate, mai adânci și mai intense planete din sistemul nostru solar.


Sunt numite planetele profesor, cele care aduc lecții de viață care nu  sunt întotdeauna ușor de acceptat sau digerat. Şi sunt planetele cheie ale anului 2019, an care anunță evenimente transformaţionale. 

Saturn și Pluto se aliniază la fiecare 34-38 de ani, dar ultima dată când acestea două s-au aliniat în Capricorn a fost cu sute de ani în urmă, deci în acest sens, această energie ne este complet străină.
 
Această aliniere a lui Pluto și a lui Saturn are loc de fapt pe 12 ianuarie 2020 și va afecta întregul an. De fapt, 2020 este plin de alinieri cosmice importante, ceea ce indică faptul că acesta va fi un an transformator pentru noi toți.

Schimbările sunt așteptate la nivel global, iar despre transformările care pot urma putem avea indicii chiar acum în aprilie 2019.
 
Acest lucru se datorează faptului că atât Saturn, cât și Pluto se deplasează la aproximativ 3 grade unul de celălalt. Când în cele din urmă ambele vor ieși din mișcarea  retrogradă, va dura până în decembrie 2019 să se apropie așa cum sunt acum. Apoi, câteva săptămâni mai târziu, pe 12 ianuarie 2020 se vor sincroniza perfect.
 
Saturn  “vorbeşte” despre responsabilitatea pentru viețile noastre, pentru destinul nostru și pentru trecutul nostru. Ori de câte ori Saturn se oprește, vrea să se asigure că ne-am făcut temele și că trăim la maximul nostru potențial. Uneori, singurul mod în care Saturn poate evoca aceste lecții în interiorul nostru este să ne arate o iubire dură, impunând restricții sau să ne facă să simțim greutatea acțiunilor noastre.
 
Saturn  crează acest climat pentru a ne ajuta să creștem, să strălucim și să trecem la următorul nivel. În ceeea ce priveşte planeta Pluto, ori de câte ori este activă, înseamnă că a venit timpul să ne restructurăm viețile, să ardem lucrurile care nu ne mai servesc și să ne ridicăm din cenușă. Pluto ne ajută să săpăm mai adânc pentru a ne găsi forța, pentru a îndepărta straturile și pentru a intra în puterea noastră autentică.
 
Pluto și Saturn ne vor ajuta pe toți să ne trezim, să refacem structura vieții noastre. În trecut, când Saturn și Pluto s-au aliniat, am văzut totul, de la recesiuni la războaie și revoluții. Toate acestea au dat naștere la un nou mod și, de fiecare dată, ne-am reconstruit pe noi înșine și am găsit o nouă forță.
 
Saturn și Pluto nu sunt motiv de frică, dar alinierea lor este cu siguranță un lucru interesant de urmărit.
 
Pentru mai multe informaţii despre această temă, puteţi citi bogul inalove.world.

FOTO: PIXABAY

  • Două din cele mai importante planete profesor se aliniază şi ne schimbă vieţile. Pentru ce lecţii să ne pregătim

related posts

Modifică setările cookies