Horoscop săptămânal 7 - 13 septembrie 2020. Peștii au o schimbare dramatică în viața amoroasă, ce se întâmplă cu Racii


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, bani și sănătate, pentru săptămâna 7 - 13 septembrie 2020. 


Horoscop Berbec săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Marte, guvernatorul tău, își începe retrogradarea din 10 septembrie, prin Berbec, semn că toate planurile tale personale, intră într-o etapă de revizuire. În primul rând vei începe o autoevaluare și-ți vei analiza acțiunile, reacțiile, comportamentul în raport cu partenerul de cuplu.

Bani – În primele două zile din săptămână te preocupă situația materială și vei găsi soluții neobișnuite la unele probleme apărute în chestiunile tale financiare sau dacă administrezi un buget la serviciu.

Muncă – Jupiter, marele benefic, revine la mișcarea directă din 13 septembrie, prin sectorul carierei și a aspirațiilor profesionale și vei observa că lucrurile vor merge mai ușor. Vei vedea cu alți ochi tot ce se desfășoară în planul profesional. Dacă vei lua cuvântul în sedințele și întâlnirile cu superiorii, vei ține cont de principiile tale, iar implicarea ta va fi condiționată de acest lucru.

 

Horoscop Taur săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– De vineri după amiază până duminică se activează sectorul deplasărilor, așa că, vei fi pusă de către partener în fața faptului împlinit, pentru că vrea să-ți facă o surpriză, să mergeți într-un loc drag ție.

Bani – Sectorul financiar se activează când Luna începe să traverseze zodia Gemeni, adică de miercuri. Așadar vor exista dialoguri pe teme financiare, negocieri, încasezi bani și faci plăți curente. În altă ordine de idei, Jupiter, marele benefic și guvernatorul celei de-a doua case financiare, a banilor deținuți în comun cu partenerul, revine la mișcarea directă, așa că și conturile voastre comune de economii vor simți o îmbunătățire.

Muncă– În primele două zile ale săptămânii, Luna îți traversează semnul nașterii și vei fi foarte activă la locul de muncă, vei avea simț practic și vei aborda cu seriozitate orice problemă. Totodată, ideile tale originale vor fi salutate de către șefi, care-ți vor da acordul pentru a continua ceea ce faci. Marte, planeta acțiunii, își începe mersul retrograd din 10 septembrie și cum dinamizeaza axa muncii, vei observa că randamentul tău la locul de muncă va fi puțin scăzut. Poate și pentru că ai mers prea repede în unele proiecte și ai sărit etape, iar acum trebuie să se așeze lucrurile.

 

Horoscop Gemeni săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Jupiter, marele benefic și guvernatorul casei relațiilor, revine la mișcarea directă din 13 septembrie, așa că vei observa îmbunătățiri în ce privește relația cu partenerul de cuplu, o apropiere mai mare, profundă și așa cum îți dorești de câteva luni încoace.

Bani – Perioada vineri-duminică este activă din punct de vedere financiar. În special ziua de vineri este importantă pentru a discuta termenii unei colaborări sau returnarea unei datorii, un credit pe care vrei să îl reeșalonezi în mai multe rate.

Muncă– Marte, planeta acțiunii, intră în mișcare retrogradă din 10 septembrie, prin zodia Berbec, prin sectorul asociat proiectelor, planurilor de viitor, dar și prietenilor și grupurilor pe care le frecventezi. Așadar, poți relua un proiect abandonat de mai mult timp sau în activitatea pe care o ai la locul de muncă vor începe să apară amânări și blocaje, pentru că cineva din anturajul tău se opune. Vei afla până pe 14 noiembrie cine anume este interesat să nu meargă un proiect și atunci îl vei elimina din viața ta.

 

Horoscop Rac săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Revenirea lui Jupiter, marele benefic, în mers direct din 13 septembrie, prin zodia Capricorn, are efect benefic în ce privește relația ta de cuplu, pentru că planurile împreună cu partenerul de cuplu încep să prindă contur și vedeți mai clar direcția pe care trebuie să o urmați.

Bani – În primele două zile din săptămână te preocupă situația unor bani pe care încă nu îi ai, trebuie să îi obții de la bancă sau faci planuri împreună cu unul dintre prieteni legate de un proiect comun, care privește viața de familie. Poate vreți să achiziționați un imobil și să fiți vecini sau căutați împreună finanțare pentru un proiect mai vechi.

Muncă– Cele două aspecte astrologice din această săptămână vizează sectorul profesional. Primul este intrarea lui Marte, planeta acțiunii, în mișcare retrogradă din 10 septembrie și al doilea este revenirea la mers direct a lui Jupiter, marele benefic, guvernatorul casei muncii. Așadar, atenție la relația cu superiorii, pentru că vei avea tendința să fii agresivă, le poți reproșa lucruri și în funcție de schimbul de replici, să începi o revizuire a planurilor profesionale. În altă ordine de idei, Jupiter în mers direct te va ajuta să închei mai ușor contracte sau să menții măcar o stare de liniște aparentă. Totul este să te abții săptămâna aceasta de la comentarii care nu-și au rostul.

 

Horoscop Leu săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Sfera sentimentală se anima de abia la finalul săptămânii, când este posibil să pleci cu partenerul și un grup de prieteni în afara orașului într-un minisejur, așa pe ultima sută de metri înainte să înceapă vremea mai rece.

Bani – În acestă săptămână nu ești așa preocupată de finanțe, cât de a așeza pe un făgaș normal lucrurile la locul de muncă. Este important pentru tine să te simți bine în colectivul în care lucrezi, să fii înconjurată de oameni de calitate, iar sfera financiară realizezi că ai putea să o lași pe planul secund.

Muncă– În prima parte a săptămânii ai parte de evenimente marcante în sfera profesională, mai ales că pot să apară surprize de tot felul din partea partenerilor de afaceri. Aceștia pot lua decizii care să te surprindă și să schimbe cursul unui proiect. Evenimentul astrologic important al săptămânii este revenirea la mers direct a lui Jupiter, marele benefic, din 13 septembrie, prin casa muncii. Prin urmare, lucrurile se pot îndrepta pe direcția potrivită de abia de la începutul săptămânii viitoare. Până atunci însă, ar trebui să fii atentă la faptul că Marte, planeta acțiunii, intră în mișcare retrogradă din 10 septembrie, prin casa filosofiei tale de viață și nu vei mai accepta nimic care să nu fie în acord cu principiile și convingerile tale.

 

Horoscop Fecioara săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– În primele două zile din săptămână ai parte de vești surpriză de la cineva din străinătate. Veștile te iau prin surpridere pentru că primești o invitație de a pleca câteva zile și nu știi ce sa faci, să dai curs sau nu, dat fiind condițiile actuale de călătorie. Jupiter, marele benefic, revine la mișcarea directă din 13 septembrie prin zodia Capricorn, prin sectorul asociat iubirii și dacă ești singură, vei simți că lucrurile se deblochează în planul amoros.

Bani – Marte, planeta acțiunii, își începe retrogradarea din 10 septembrie, prin zodia Berbec, prin casa asociată moștenirilor, creditelor, avantajelor materiale, finanțelor în comun cu partenerul și va introduce o notă conflictuală. Așadar, este recomandată diplomația în toate negocierile privind banii sau tranzacții/ speculații financiare.

Muncă – Sfera profesională se activează în partea a doua a săptămânii, când vei avea dialoguri interesate cu șefii, te implici în proiecte, negociezi contracte și încerci să semnezi o colaborare pentru a obține venituri suplimentare. 

 

Horoscop Balanță săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Jupiter, marele benefic, și guvernatorul casei comunicării, revine la mersul direct din 13 septembrie, semn că vei putea aborda subiecte sensibile în relația de cuplu, fără să te mai temi de reacția partenerului. Totodată, cum Jupiter traversează casa familiei, poate aduce acum o rezolvare a unei situații care are legătură cu spațiul de locuit. Posibil să ai în plan o mutare sau o achiziționare de locuință.

Bani – Luni sau marți poți încasa o sumă de bani la care nu te aștepți și pe care te decizi să o investești într-o activitate de relaxare sau cumperi un cadou unuia dintre prietenii care își sărbătoresc ziua în weekend.

Muncă– Primul aspect astrologic important al săptămânii este intrarea lui Marte, planeta acțiunii, în mișcare aparent retrogradă, prin zodia Berbec, respective prin sectorul relațiilor și parteneriatelor de afaceri. Prin urmare, urmează o perioadă, până pe 14 noiembrie, când se vor complica lucrurile în raport cu cei cu care intri în contact, așa că, sfatul astrelor este să eviți conflictele, disputele, dialoguri în contradictoriu cu superiorii sau colegii. Atenție la perioada vineri-duminică, când se activează sectorul carierei și riști să-ți strici imaginea!

 

Horoscop Scorpion săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Planul sentimental și în special cel intim se activează în partea a doua a săptămânii, când vei trăi momente romantice, profunde, alături de partenerul de cuplu. Apropierea de acesta la nivelul pe care ți-l dorești nu face decât să-ți dea încredere că sunteți destinați unul altuia.

Bani – Jupiter, marele benefic, dar și guvernatorul casei banilor câștigați din muncă, revine la mișcarea directă din 13 septembrie, semn că se deblochează intrarea sumelor de bani. Vei observa o îmbunătățire a situației financiare, poate și pentru că ai ales să faci niște schimbări în obiceiurile tale și nu mai achiziționezi lucruri de care nu ai neapărat nevoie.

Muncă– Marte, guvernatorul tău, își începe mersul retrograd din 10 septembrie, prin zodia Berbec, prin casa muncii, semn că se complică lucrurile la locul de muncă. Relațiile cu colegii și cu superiorii se transformă în conflicte. Vei realiza, la un moment dat, poate după ce ți se atrage atenția de către șefi, că trebuie să redirecționezi această energie pentru lucruri constructive la locul de muncă și la a-ți face viața mai ușoară.

 

Horoscop Săgetător săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Două aspecte astrale importante au loc în această săptămână și-ți vizează axa relațiilor și a iubirii. Astfel, Marte, planeta acțiunii, retrogradează din 10 septembrie prin casa iubirii, invitându-te la o reevaluare a sentimentelor față de partener și Jupiter, marele benefic și guvernatorul tău, care revine la mișcarea directă, aducându-ți energie, vitalitate, optimism și încredere în tine că vei putea, în următoarea perioadă, să duci la capăt toate obiectivele tale personale. O recomandare: dacă lucrurile se complică în sfera sentimentală, stai întâi și analizează și vezi dacă nu ai greșit tu undeva în relație și nu te pripi în a lansa acuzații!

Bani – Începând din 13 septembrie, Jupiter, guvernatorul tău, revine la mișcarea directă prin casa financiară, așa că vei vedea și rezultatele muncii tale din ultimele luni.

Muncă– Primele două zile din săptămână sunt cele mai active la locul de muncă, cu evenimente neprevăzute și răsturnări de situație în planurile pe care ți le-ai făcut în acestă săptămână.

 

Horoscop Capricorn săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Cu Jupiter, marele benefic, care revine la mișcare directă din 13 septembrie prin casa personalității, vei avea încredere în forțele tale, optimism, bună dispoziție și șanse să rezolvi favorabil o situație în planul relațiilor. În altă ordine de idei, Marte, planeta acțiunii, își începe retrogradarea din 10 septembrie, prin sectorul asociat vieții de familie, semn că relațiile de familie, în special cu părinții se complică și vor fi din ce în ce mai multe dispute. Dă dovadă de diplomație și nu proiecta pe partener nemulțumirile apărute în raport cu aceștia! 

Bani – Luni și marți poți avea surprize de natură financiară. Este totuși recomandat să eviți speculații financiare majore, pentru că ai putea pierde o sumă de bani.

Muncă– Cea mai activă perioadă din săptămână la locul de muncă este de miecuri încolo. În special ziua de vineri este una importantă, în care se vor discuta, se vor negocia unele contracte/parteneriate importante sau se pun bazele unui proiect nou.

 

Horoscop Vărsător săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Vineri este o zi importantă pentru tine în planul sentimental, dar și în ce privesc activitățile care îți fac plăcere, valorificarea unui talent/vocație sau petrecerea timpului cu copiii, dacă ești părinte.

Bani – Aștepți un răspuns de la bancă pentru condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru un credit de nevoi personale. Vrei să achiziționezi ceva în casă, un bun de valoare mai mare. 

Muncă– Marte, planeta acțiunii, retrogradează din 10 septembrie, prin sectorul asociat comunicării, cunoștințelor, informației, schimbului de idei, deplasărilor și complică lucrurile în aceste domenii. Așadar, atenție mare la felul cum comunici și folosește constructiv energia lui Marte, pentru a învăța lucruri noi sau reia studii/ cursuri abandonate și investește în tine! 

 

Horoscop Pești săptămâna 7 - 13 septembrie 2020


Dragoste– Cea mai dinamică perioadă din săptămână, în sectorul sentimental, este vineri-duminică, când Luna îți traversează casa iubirii, aventurii, distracției, relaxării și activităților care îți fac plăcere. Vineri este posibil să ai un dialog important cu partenerul de cuplu, care privește viitorul relației voastre. Dacă ești singură și ieși împreună cu prietenii, ai șansele să cunoști pe cineva deosebit.

Bani – Marte, planeta acțiunii, își începe retrogradarea prin zodia Berbec din 10 septembrie, prin sectorul financiar. Atenție că lucrurile se vor complica în acest sector astrologic. Posibil să existe întârzieri sau blocaje în intrarea sumelor de bani, însă rolul retrogradării este să înțelegi că trebuie sa-ți schimbi obiceiurile financiare.

Muncă– Jupiter, marele benefic și guvernatorul casei carierei, revine la mișcarea directă de duminică, așa că vei putea, în următoarea perioadă, să le propui șefilor unele idei la care te gândești de ceva timp, pe care le-au tot refuzat, însă acum poate este momentul să ai succes.

Selly trimite o scrisoare prim-ministrului - Trending Review cu Daragiu - Episodul 36

related posts

Modifică setările cookies