Horoscop zilnic 10 noiembrie 2021. Scorpionii au parte de evenimente cu impact emoțional, ce se întâmplă cu Săgetătorii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de miercuri, 10 noiembrie 2021.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Contextul astral de astăzi îți aduce provocări din partea prietenilor. Ai capacitatea de a-ți da seama de anumite aspecte și ești determinată să-ți pui în practică idei îndrăznețe, însă este posibil să ai parte de unele blocaje, amânări într-un proiect profesional de grup.

 

Taur

 

Registrul astral de astăzi îți aduce provocări în sfera profesională. Recomandarea astrelor este să încerci, pe cât posibil, să nu intri în dispute cu șefii sau cu partenerii de afaceri, cu cei cu care desfășori activități. Mercur plasat în casa relațiilor și a parteneriatelor ar putea să-ți fie de ajutor în comunicare și să eviți un conflict, dar trebuie să vrei și să nu te lași pradă impulsurilor.

 

Gemeni

 

Convingerile, credințele și principiile tale despre viață sunt puse, astăzi, la încercare. Este posibil să nu te simți bine în anturajul de la serviciu, într-un grup sau într-o echipă cu care trebuie să lucrezi la un proiect. Primești o ofertă de job din străinătate sau într-un domeniu în care ai nevoie de o recalificare. Chiar dacă remunerația este tentantă, verifică bine înainte contractul, pentru că este posibil să conțină și termeni capcană.

 

Rac

 

Provocarea de astăzi este legată de situația financiară, a banilor pe care îi deții împreună cu partenerul sau cu cineva din familie, dar și privind bunurile provenite dintr-o moștenire. Saturn blochează un context financiar și te îndeamnă la responsabilitate în deciziile tale privind participarea la un proiect, unde ar trebui să faci niște investiții.

 

Leu

 

Luna și Saturn fac astăzi o conjuncție în sectorul asociat relațiilor, parteneriatelor și asocierilor. Mai mult de atât, intră în aspecte disonante cu Uranus din casa carierei și planetele din sectorul vieții de familie, așa că oricum ai da-o, se anunță blocaje și provocări în relație, în relațiile cu șefii, dar și cu membrii familiei. Introspecția ar putea să te ajute și analizarea motivelor care  au condus la o situație conflictuală în aceste domenii.

 

Fecioară

 

Registrul astral de astăzi anunță un eveniment care are legătură cu activitatea profesională, dar și cu starea de sănătate, unde trebuie să iei niște decizii, de schimbare a regimului de viață. Posibil să-ți dai seama ce anume îți aduce frustrări sau nemulțumiri la locul de muncă, de ce nu rezonezi cu principiile celorlalți colegi. Marte plasat în casa comunicării nu te ajută prea mult. Ești agresivă în toate interacțiunile tale.

 

Balanță

 

Contextul astral de astăzi îți aduce provocări în planul sentimental sau în relația cu copiii. Posibil să întâmpini niște blocaje în exprimarea sentimentelor. Ai și nemulțumiri legate de faptul că partenerul sau familia ți-a atras atenția cu privire la situația banilor pe care îi cheltui. Este nevoie să găsești un echilibru și să începi să faci niște econimii.

 

Scorpion

 

Folosește energia astrală de astăzi în favoarea ta, chiar dacă ai parte de provocări și blocaje în viața de familie sau evenimente cu impact emoțional! Trebuie să fie cineva de care te simți mai apropiată să-ți deschizi sufletul. Dialogul cu partenerul de cuplu ar trebui să-ți lămurească niște aspecte. Dacă ești singură, eliberează-te de o iubire din trecut și caută metode să scapi de ceva ce te apasă!

 

Săgetător

 

Contextul astral de astăzi s-ar putea să-ți aducă blocarea unor negocieri sau a unui dialog important cu cei cu care desfășori activități, cu partenerii de afaceri sau cu asociații, dacă ai o afacere proprie. Oricare ar fi situația, cheia este răbdarea, așa cum cere Saturn, și comunicarea transparentă. Saturn este guvernatorul casei banilor și a valorilor și s-ar putea, astăzi, să realizezi niște lucruri importante despre tine, despre valoarea ta.

 

Capricorn

 

Contextul astral de astăzi îți aduce provocări de natură financiară, poate chiar o lecție. Aspectul tensionat pe care conjuncția Lunii cu Saturn, guvernatorul tău, îl face cu planetele din casa asociată grupurilor și prietenilor, te ajută să-ți dai seama în ce proiecte sau relații de prietenie să investești și la ce să renunți.

 

Vărsător

 

Astăzi, te preocupă cariera și cum să faci să ajungi sus, într-o funcție. Ești determinată să-ți atingi obiectivele, cu orice mijloace, însă contextul astral îți aduce provocări, blocaje în exprimare și-ți împiedică acțiunile. Modalitățile prin care vrei să obții un avantaj în sfera profesională, nu sunt cele pe care ar trebui să le folosești, așa că Saturn vine și-ți aduce niște lecții.

 

Pești

 

Contextul astral de astăzi, în care conjuncția Lunii cu Saturn intră într-un aspect disonant cu planetele din casa principiilor și convingerilor de viață, s-ar putea să-ți aducă, în primă fază, un blocaj în sistemul tău de valori, ca apoi să te oblige să-ți schimbi perspectiva, viziunea și mentalitatea învechită. Lasă loc noului, acceptă și alte păreri și fii deschisă lărgirii orizonturilor cunoașterii! 

 

TikTokJobs: Dansatori

related posts

Modifică setările cookies