Horoscop zilnic 16 decembrie 2022. Săgetătorii primesc o ofertă de colaborare și-și măresc veniturile, ce se întâmplă cu Leii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de vineri, 16 decembrie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Astăzi Luna în tranzit prin zodia Fecioară formează un aspect armonios cu Pluton, planeta transformărilor, din casa carierei. Ai un randament crescut la locul de muncă și reușești până la finalul zilei să-ți duci la bun sfârșit toate sarcinile. S-ar putea să finalizezi și acele proiecte pe care le-ai tot amânat. În planul sentimental, s-ar putea să apară nemulțumiri, pentru că nu reușești să comunici deschis.

 

Taur

 

Contextul astral de astăzi este favorabil aventurilor romantice și petrecerii timpului împreună cu partenerul. Aspectul armonios pe care Luna din casa iubirii îl formează cu Pluton, planeta transformărilor, te ajută să reaprinzi pasiunea. De asemenea, s-ar putea să pui la cale o plecare în afara orașului alături de partener.

 

Gemeni

 

Deși începi ziua cu tensiuni cu partenerul de cuplu, pentru că nu spuneți deschis ce nemulțumiri aveți, ziua va fi productivă din punct de vedere profesional. Reușești să te mobilizezi, astfel încât să nu-ți afecteze activitatea la locul de muncă.

 

Rac

 

În planul relațional, tranzitul Lunii prin casa comunicării te ajută în relația cu partenerul de cuplu. Mai mult de atât, aspectul armonios dintre Lună și Pluton, planeta transformărilor, vine să întărească legătura dintre voi. În planul profesional te faci ușor înțeleasă și lași impresie bună celor cu care desfășori activități.

 

Leu

 

Astăzi este posibil să nu-ți poți stăpâni impulsurile și să intri în conflicte cu partenerul sau cu copiii, dacă ești părinte. Dacă vei știi să abordezi constructiv contextul astral, vei avea de câștigat, iar energia să o investești în momente plăcute. De asemenea, s-ar putea să găsești metode noi de relaxare.

 

Fecioară

 

Și astăzi este recomandat să profiți de tranzitul Lunii prin zodia ta, mai ales că simți că poți să depășești unele situații blocate. Te bucuri de o stare bună și de putere interioară. Dacă au existat unele probleme în relația de cuplu sau în relațiile cu copiii, astăzi le poți rezolva și totul reintră în normal.

 

Balanță

 

Odihnește-te mai mult astăzi, pentru că este posibil să ai energie și un randament scăzut! S-ar putea să experimentezi și niște stări de melancolie sau frământări interioare care să nu-ți dea pace. Cineva din familie este posibil să încerce să-ți schimbe dispoziția, dar trebuie să cooperezi și tu.

 

Scorpion

 

Și astăzi te preocupă planurile de viitor și pregătirea unei strategii pe termen lung. Un proiect la care lucrezi de ceva timp poate înregistra o realizare. De asemenea, ai un randament intelectual ridicat, acumulezi informație repede și te remarci în fața șefilor sau a unei comisii de examinare.

 

Săgetător

 

Astăzi este posibil să primești o ofertă de colaborare, prin care-ți poți mări veniturile. Luna îți traversează casa carierei, imaginii și statutului personal și reușitele pe care le înregistrezi vin să încununeze implicarea ta profesională.

 

Capricorn

 

Luna traversează astăzi casa principiilor și credințelor și s-ar putea să ai niște revelații legate de activitatea și direcția profesională. Dacă până acum aveai semne de întrebare privind activitatea profesională, acum vezi totul cu mai multă claritate. Vei lua decizii personale bune.

 

Vărsător

 

Aspectul armonios pe care Luna îl formează cu Pluton, planeta transformărilor, ar putea să te ajute să înțelegi anumite lucruri în planul profesional. Totuși, încearcă și evită persoanele sau colegii cu care ai neînțelegeri, pentru a nu-ți strica bucuria obținerii unei realizări profesionale!

 

Pești

 

Contextul astrologic de astăzi, în care Luna formează un aspect armonios cu Pluton, planeta transformărilor, din casa prietenilor și proiectelor de viitor, vine să te ajute să iei decizii în planurile pe termen lung, care implică o schimbare sau o transformare profesională.

related posts

Modifică setările cookies