Horoscop zilnic 16 ianuarie 2022. Racii au nevoie de dragoste și afecțiune în exces, ce se întâmplă cu Balanțele


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de duminică, 16 ianuarie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Astăzi ești pe punctul de a achiziționa o excursie sau un minisejur. Marte, guvernatorul tău, plasat pe casa călătoriilor îți aduce spirit de aventură, de a-ți lărgi orizonturile cunoașterii prin călătorii. În partea a doua a zilei ai preocupări de natură locativă. Nu mai intenționezi să faci schimbări în casă sau să achiziționezi un imobil/teren/mașină, dar nu renunți la idee și amâni aceste planuri pentru lunile viitoare.

 

Taur

 

Astăzi, faci eforturi de a învăța, de a acumula informații, pregătești o lucrare, un plan, o strategie. Ai planuri mari pentru noul an și vrei să fii pregătită din punct de vedere profesional. Prietenii te ajută cu un sfat sau informații utile.

 

Gemeni

 

S-ar putea, astăzi, să amâni niște cumpărături și deplasări pentru a face niște economii și a nu mai dezechilibra sectorul financiar. În partea a doua a zilei, pot veni niște propuneri de asociere cu un prieten din străinătate, care are nevoie de o persoană de încredere în țară.

 

Rac

 

Luna îți traversează semnul zodiacal, respectiv casa personalității și ai nevoie de a petrece timp tihnit. Te poți ocupa de casă, familie, gospodărie. Nu prea îți vine să ieși din casă și preferi să stai cu partenerul de cuplu, fără să fii deranjată. Ai nevoie de dragoste și afecțiune mai mult decât în alte zile.

 

Leu

 

Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru sănătate. Este nevoie să ai mai multă grijă de tine. În partea a doua a zilei, îți vine o idee de a începe un proiect cu partenerul de cuplu. Pentru că vreți să petreceți mai mult timp împreună, soluția este să aveți proiecte profesionale comune.

 

Fecioară

 

Contextul astral de astăzi aduce preocupări pentru viața socială și pentru relațiile de prietenie, care vor fi influențate de un eveniment sau o situație neașteptată, venită brusc și cu surpriză. În planul sentimental te afli față în față cu o propunere de a ieși la o întâlnire.

 

Balanță

 

Astăzi este posibil să te confrunți cu niște probleme de sănătate, ale sistemului digestiv, care se declanșează în urma unor situații de natură emoțională apărute în familie. Nu este nimic grav, dar trebuie să reușești să te reechilibrezi emoțional.

Scorpion

 

Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru acumularea de cunoștințe, pregătirea unei lucrări sau a unor examene. Vor exista momente, pe parcursul zilei, în care s-ar putea să fii rigidă în gândire și să nu reușești să te detașezi de anumite convingeri și principii atunci când abordezi anumite subiecte în cuplu.

 

Săgetător

 

Registrul astral de astăzi aduce preocupări pentru situația financiară, a unei moșteniri, pentru intrarea în posesia unor bunuri de o valoare mai mare sau a unor bani în urma unui contract/parteneriat profesional. S-ar putea să nu ajungi la nicio înțelegere. Mai mult de atât, poate să apară o criză financiară.

 

Capricorn

 

Luna îți traversează astăzi casa relațiilor și a parteneriatelor, semn că te va preocupa relația cu partenerul de cuplu. Posibil să nu fie numai armonie, pentru că s-ar putea să ți se facă reproșuri legate de administrarea unor sume de bani. Ajungeți la concluzia că trebuie să reduci niște cheltuieli.

 

Vărsător


Atenție, astăzi, la alimentație și mai ales la excese! Este posibil să apară unele intoleranțe la anumite alimente și să ai parte de evenimente neplăcute în planul sănătății, cu sistemul digestiv. Totodată, s-ar putea să faci o vizită unui membru al familiei mai în vârstă, să-ți aduci aminte de situații din trecut, care te pot tulbura emoțional.

 

Pești

 

Registrul astral de astăzi scoate în evidență evenimente care se vor desfășura în planul sentimental, afectiv, în ce privesc relațiile cu copiii, creativitatea sau valorificarea unui talent/ a unei pasiuni. S-ar putea să te împaci cu o persoană care ți-a greșit, să treci peste supărare și să reluați relația.

 

Zanni este prezentatorul show-ului online ”Survivor: Extrashow”

related posts

Modifică setările cookies