Horoscop zilnic 18 ianuarie 2023. Racii clarifică aspecte importante în relația cu partenerul, ce se întâmplă cu Peștii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de miercuri, 18 ianuarie 2023.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Mercur, astrul comunicării, revine la mișcarea directă, de astăzi, prin casa carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii și statutului personal, domenii pe care le-a răscolit și te-a determinat să-ți reanalizezi activitatea profesională și direcția în carieră. Acum poți lua decizii fără să-ți mai fie teamă că te răzgândești, pentru că ești mai sigură ca oricând spre ce vrei să te îndrepți.

 

Taur

 

Începând de astăzi, Mercur, astrul comunicării, revine la mișcarea directă, prin sectorul principiilor și convingerilor, sistemului educațional, călătoriilor, perfecționării profesionale și schimburilor de experiență, semn că acum știi ce direcție să adopți. Timp de trei săptămâni ți-ai reevaluat principiile, iar Mercur, guvernatorul casei banilor, te-a ajutat să vezi ce anume este mai important pentru tine: satisfacțiile profesionale sau cele financiare.

 

Gemeni

 

Veste bună astăzi: Mercur, guvernatorul tău, revine la mișcarea directă, după trei săptămâni, în care ți-a răscolit situația financiară și sectorul intimității și încrederii reciproce. Din punct de vedere financiar ai realizat că este nevoie să faci niște modificări, să-ți schimbi atitudinea legată de cheltuieli, iar din punct de vedere relațional, dacă ești singură, ar trebui să fii mai deschisă și să acorzi credit celor care vin spre tine.

 

Rac

 

Mercur, astrul comunicării, revine de astăzi la mișcarea directă, prin casa relațiilor și parteneriatelor profesionale, unde, timp de trei săptămâni, a răscolit aceste domenii, cu scopul să clarifici anumite chestiuni în raport cu partenerul de cuplu sau cei cu care desfășori activități.

 

Leu

 

Mercur, astrul comunicării, revine, de astăzi, la mișcarea directă prin casa muncii, rutinei zilnice, activităților profesionale și sănătății. Timp de trei săptămâni ai reevaluat activitatea profesională și dacă ai primit oferte de job, acum poți lua și decizii, pentru că nu vei mai fi nehotărătă. De asemenea, în ce privește starea de sănătate, dacă nu ai reușit să faci niște investigații, acum vei găsi timp.

 

Fecioară

 

Începând de astăzi, Mercur, guvernatorul tău, revine la mișcarea directă, prin casa iubirii, fericirii, aventurilor romantice, relațiilor cu copiii, creativității, distracției și vacanțelor. Dacă în ultimele trei săptămâni, ți-ai reevaluat aceste domenii, acum ai putea să iei și decizii, fără să-ți mai fie teamă că greșești sau te răzgândești.

 

Balanță

 

Revenirea lui Mercur, astrul comunicării, de astăzi, la mișcarea directă, prin sectorul vieții de familie, căminului, spațiului de locuit și relațiilor cu părinții, ar putea să aducă finalizarea unor discuții legate de casă sau de patrimoniu. Dacă ai spus lucrurilor pe nume și ai clarificat anumite chestiuni locative, acum totul reintră în normal în familie.

 

Scorpion

 

Mercur, astrul comunicării, revine la mișcarea directă, de astăzi, prin sectorul comunicării, informațiilor, învățării, dezbaterilor, deplasărilor și relațiilor cu frații. Timp de trei săptămâni ai încercat să înțelegi anumite lucruri, să reiei niște discuții, să te ocupi de un proiect pe care îl tot amânai. Dispar blocajele și confuzia în comunicarea, transmiterea informațiilor și primirea acestora și vei interacționa mult mai ușor.

 

Săgetător

 

Sectorul financiar a fost, în ultimele trei săptămâni, sub vizorul tău datorită retrogradării lui Mercur. Începând de astăzi, Mercur revine la mișcarea directă și dacă nu ai reușit să clarifici niște aspecte financiare în relația cu partenerul de cuplu sau cu cei cu care desfășori activități, acum vei putea să le pui la punct, fără să-ți mai fie teamă că te răzgândești asupra deciziilor luate.

 

Capricorn

 

Veste bună pentru tine astăzi: Mercur, astrul comunicării, revine la mișcarea directă, după trei săptămâni, în care ai fost invitată la o autoevaluare. Dispar confuzia și problemele de comunicare, iar mintea devine mai clară și simți că avansezi într-un proiect personal/profesional.

 

Vărsător

 

Revenirea lui Mercur, astrul comunicării, la mișcarea directă, începând de astăzi, prin casa frământărilor interioare, trecutului, introspecției, îți aduce reintrarea în normal, după trei săptămâni de răscolire a trăirilor și sentimentelor. Dacă ai avut parte de revelații sau conștientizări în planul sentimental, acum vei știi ce greșeli să nu mai faci sau să faci alegeri mai bune.

 

Pești

 

Începând de astăzi, Mercur, astrul comunicării, revine la mișcarea directă, prin casa prietenilor, grupurilor sociale pe care le frecventezi, proiectelor și planurilor de viitor. După trei săptămâni, în care Mercur a răscolit aceste domenii, cu scopul de a rezolva anumite chestiuni, de a relua anumite proiecte sau relații de prieteni, acum simți că faci progrese, că lucrurile se mișcă într-o direcție bună.

related posts

Modifică setările cookies