Horoscop zilnic 2 august 2020. Vărsătorii sunt tulburați profund de un eveniment, ce se întâmplă cu Peștii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de duminică, 2 august 2020.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

Posibil, astăzi, să fii nevoită să lucrezi la un proiect personal, iar planurile cu persoana iubită să se schimbe și să reprogramați altă dată o ieșire. În partea a doua a zilei, posibil să cheltui o sumă de bani, care nu era planificată, deoarece apare un eveniment neprevăzut.

Taur

Contextul astral de astăzi aduce evenimente tensionate cu familia, pentru că ai ajuns să petreci timpul și în weekend pentru a rezolva chestiuni, care apar la serviciu. Încearcă să le explici celor dragi că este doar o perioadă mai aglomerată și că te vei revanșa față de ei.

Gemeni

Dacă în prima parte a zilei faci socoteli peste socoteli împreună cu partenerul de viață, în partea a doua a zilei, primiți o invitație de a ieși cu un grup de prieteni sau vești din străinătate de la cineva care vrea să vă viziteze. De primă fază nu prea cooperezi cu aspectele, dar până la urmă te lași convinsă și ieșiți în oraș.

Rac

În prima parte a zilei, te sfătuiești împreună cu partenerul unde să mai petreceți câteva weekenduri în vara aceasta, în afara orașului. Pot să apară niște tensiuni între voi dacă tu îți dorești să mergeți un grup mai mare, iar partenerul nu vrea acest lucru, fiind interesat să petreacă clipe romantice cu tine.

Leu

Dacă în prima parte a zilei ești preocupată de casă și de treburile gospodărești, pe după-amiază vei întâmpina niște blocaje în comunicarea cu partenerul. Pot să apară discuții în contradictoriu, pentru că nu sunteți pe aceeași lungime de undă și nu vrei să asculți și părerea acestuia, privind o decizie pe care vrei să o iei.

Fecioară

În prima parte a zilei, încerci să îți recuperezi o sumă de bani, pe care ai achitat-o pentru un sejur și faci demersuri în acest sens. Pe după-amiază, primești niște vești surpriză de la drum, din străinătate sau decizi să te înscrii la un curs de dezvoltare personală sau recalificare.

Balanță

În urma unor dialoguri cu cineva din familie, decizi să-ți schimbi atitudinea față de partener și să nu mai fii așa agresivă. E de înțeles că Marte, planeta războiului se află pe sectorul relațiilor și tinzi să îți proiectezi toate nemultumirile pe partener, dar încearcă să nu strici relațiile!

Scorpion

În prima parte a zilei nu prea ai dispoziție de comunicare, deși partenerul tot deschide dialoguri pe teme sensibile. Eviți până când vei spune niște lucruri sincere, directe, dar adevărate, iar acesta este posibil să se supere.

Săgetător

În prima parte a zilei, ai niște cheltuieli, pentru că mergi la shopping să cumperi un cadou unui prieten. În partea a doua a zilei, împreună cu un grup mai mare de prieteni, mergeți să îi faceți o surpriză.

Capricorn

Ziua începe cu replici dure pe care le îndrepți spre oricine intră în contact cu tine. Ai niște nemulțumiri personale și nu reușești să găsești rezolvare. Soluția nu este să intri în conflicte cu cei dragi, ci să cauți metode de relaxare, pentru a uita ceea ce te frământă.

Vărsător

Universul tău interior este tulburat astăzi pentru a nu știu câta oară, însă vei avea parte de o revelație, care aduce schimbări majore în planul spiritual și al filosofiei tale de viață. Meditația ar putea să te ajute și dialogul cu cineva apropiat din familie.

Pești

Primești astăzi niște sfaturi de viață de la o persoană în vârstă din familie, care vin într-un moment în care ai nevoie de ele. Comunicarea cu partenerul de viață lipsește, la fel și implicarea acestuia în chestiunile gospodărești, ale casei și copiilor și nu știi cum să îndrepți situația.

Întrebarea Mesei Rotunde - Diana C din 5Gang, cu cine ar face un menage a trois

related posts

Modifică setările cookies