Horoscop zilnic 22 iulie 2022. Capricornii sunt preocupați de viața intimă, ce se întâmplă cu Vărsătorii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de vineri, 22 iulie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

Începând de astăzi, Soarele, energia, tranzitează zodia Leu și în următoarea lună de zile va susține sfera sentimentală, aventurile romantice, activitățile de creație și relaxare. Fiind o perioadă favorabilă petrecerii concediilor, s-ar putea să-ți mai programezi mai multe sejururi. De asemenea, relațiile cu copiii se pot îmbunătăți și să le acorzi acestora mai multă atenție.

Taur

Configurația astrală de astăzi anunță intrarea Soarelui în zodia Leu, în sectorul asociat familiei, părinților, căminului, spațiului de locuit și patrimoniului. Prin urmare, ai o lună de zile, în care-ți poți rezolva o serie de chestiuni, care privesc viața de familie sau spațiul de locuit. S-ar putea să vrei să faci niște schimbări în casă sau să petreci mai mult timp în intimitatea căminului.

Gemeni

Evenimentul astral important de astăzi este intrarea Soarelui în zodia Leu,  respectiv în sectorul comunicării, schimbului de opinii, acumulării de cunoștințe, deplasărilor, dar și relației cu frații. Se intensifică comunicarea și acumularea de cunoștințe noi în următoarea lună. Dacă ai avut probleme de comunicare cu o rudă, acum este momentul să lămuriți situația. De asemenea, s-ar putea să înveți lucruri noi, să te înscrii la niște cursuri, să ai schimburi de experiență profesională.

Rac

Începând de astăzi, timp de o lună, Soarele va tranzita zodia Leu, respectiv sectorul asociat finanțelor, banilor obținuți din salarii sau din activități extraprofesionale. Dacă intenționezi să-ți rotunjești conturile, acum este momentul, pentru că ai timp o lună de zile să perfectezi termenii unui contract, să negociezi în favoarea ta.

Leu

Evenimentul astral important de astăzi te vizează în mod direct, pentru că Soarele, guvernatorul tău, ajunge în zodia Leu, pe casa personalității și te va susține, timp de o lună, cu energie și determinare în atingerea obiectivelor personale. Din punct de vedere al sănătății vei observa o îmbunătățire, te vei simți bine și vei depăși mai ușor orice provocare.

Fecioară

Începând de astăzi, Soarele tranzitează, pentru o lună de zile, zodia Leu, respectiv casa asociată frământărilor interioare, subconștientului, izolării, introspecției și trecutului. Chiar dacă vei avea energia mai scăzută și vei simți nevoia să stai izolată, contextul astral te ajută să te reechilibrezi, să-ți recuperezi forțele, să-ți faci ordine în gânduri și-n viață.

Balanță

Începând de astăzi Soarele ajunge în zodia Leu, respectiv în sectorul asociat relațiilor de prietenie, grupurilor, vieții sociale și proiectelor pe termen lung. Astfel, timp de o lună, viața socială se animă și este o perioadă favorabilă pentru a câștiga popularitate și demara proiecte noi, cu ajutorul sau la recomandarea prietenilor.

Scorpion

Intrarea Soarelui în zodia Leu, începând de astăzi, în sectorul carierei, aspirațiilor profesionale, imaginii și statutului personal, îți aduce o perioadă în care vei străluci și ți se recunosc meritele. Recomandarea astrelor este să te pui în valoare mai mult și să-ți urmărești interesele profesionale.

Săgetător

Începând de astăzi, Soarele, energia, ajunge în zodia Leu, și va dinamiza, timp de o lună, sectorul asociat călătoriilor, studiilor, schimburilor de experiență profesională, relațiile cu străinătatea, convingerile, credințele și sistemul de valori. Posibil să ai parte de experiențe de neuitat, dacă pleci într-o călătorie, care să-ți schimbe perspectiva asupra vieții și convingerilor tale. Îți dorești să explorezi domenii noi și ești dornică să-ți îmbunătățești cunoștințele.

Capricorn

Intrarea Soarelui în zodia Leu, începând de astăzi, în  sectorul asociat banilor deținuți împreună cu partenerul de cuplu, cu partenerii de afaceri, banii proveniți dintr-o moștenire, un credit, un împrumut sau din alte surse decât salariile, va dinamiza, pentru o lună, sectorul intereselor financiare. Posibil să cauți surse noi de venituri. În cuplu se activează și viața intimă și este posibil să apară preocupări mai dese pentru administrarea banilor sau relația intimă.

Vărsător

Contextul astral de astăzi anunță intrarea Soarelui în zodia Leu, în sectorul asociat căsătoriei, relațiilor și parteneriatelor profesionale. Urmează o lună de zile în care ești invitată să-ți concentrezi atenția pe îmbunătățirea relației cu partenerul de cuplu. Dacă ești singură, s-ar putea să fii deschisă unei relații sau dacă faci parte dintr-un cuplu, unde au fost probleme, tranzitul astral aduce rezolvări.

Pești

Evenimentul astral important de astăzi este intrarea Soarelui în zodia Leu, în sectorul asociat muncii, activităților curente de la serviciu și sănătății. În planul profesional urmează o perioadă de o lună de zile, în care se intesifică preocupările pentru organizarea programului/sarcinilor de lucru. În ce privește sectorul sănătății, vei observa o îmbunătățire a stării generale.

 

Intrebarea Mesei Rotunde cu Emilia Popescu - „Una m-a scuipat pe strada”

related posts

Modifică setările cookies