Horoscop zilnic 23 ianuarie 2022. Balanțele sunt epuizate și suprasolicitate la maximum, ce se întâmplă cu Fecioarele


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de duminică, 23 ianuarie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Astăzi se anunță o zi favorabilă relațiilor sentimentale, familiale, de prietenie, dar și profesionale, privind proiecte pe care ai putea să le reiei anul acesta. Se întrevăd oportunități de suplimentare a veniturilor, iar contextul financiar nu mai este asa instabil.

 

Taur

 

Ești foarte activă astăzi în sarcinile gospodărești, mai ales dacă după-amiază ai invitați prieteni care vin din străinătate sau pe care nu i-ai mai văzut de mult. S-ar putea întâlnirea să se transforme într-o întâlnire de afaceri, așa că fii pregătită și deschisă unor noi oportunități!

 

Gemeni

 

Nu traversezi o perioadă prea bună din punct de vedere profesional, pentru că lucrurile au luat o altă întorsătură decât te așteptai și acum ești pe cale să renunți la o colaborare, la un job. În partea a doua a zilei, încerci să te relaxezi, să uiți de tot ce te frământă.

 

Rac

 

Astăzi ai preocupări de natură gospodărească, de reamenajare sau redecorare a unui spațiu de locuit. Chiar dacă nu ești cu partenerul pe aceeași lungime de undă, nu renunți la ideile tale, pentru că ai nevoie de un loc în care să te simți bine după suprasolicitarea de la locul de muncă.

 

Leu

 

Astăzi, faci niște deplasări la cumpărături sau să vizitezi o rudă, părinții sau frații. Dacă cineva are o problemă de sănătate, sari în ajutorul acestuia și îi duci tot ce are nevoie. Dacă ești singură și primești o invitație de a ieși la o întîlnire, o amâni pentru seara.

 

Fecioară

 

Astăzi ai preocupări de natură financiară, cum să faci să-ți suplimentezi veniturile, pentru a acoperi niște cheltuieli apărute neprevăzut. Este posibil să nu ai ajutor de la cine te aștepți, ci mai degrabă de la cine nu te aștepți.

 

Balanță

 

Luna ajunge în semnul nașterii tale astăzi și-ți aduce o stare de bine, după câteva zile în care ai încercat să rezolvi niște probleme cu sănătatea sau probleme la serviciu, care te-au epuizat și suprasolicitat la maximum.

 

Scorpion

 

Contextul astral de astăzi, cu Luna plasată în casa frământărilor interioare și a izolării, te îndeamnă la odihnă, la reechilibrare și vei căuta să stai departe de toți factorii de stres din ultima perioadă. Relațiile cu familia sunt încordate și încerci să rezolvi niște chestiuni locative, administrative.

 

Săgetător

 

Deși este o zi de weekend, preocupările tale se îndreaptă spre sectorul financiar și pentru încheierea unor contracte sau implicarea în noi proiecte. Ai început anul în forță, cu Marte, planeta acțiunii în zodia ta și acum ar trebui să culegi și roadele a tot ce ai însămânțat. Dacă ai știut să te pui în valoare, acum este momentul succesului în planul financiar.

 

Capricorn

 

Astăzi, te preocupă cariera și imaginea în fața colegilor, șefilor sau prietenilor. S-ar putea să fii vedetă în cercul tău restrâns, prin rezolvarea unor chestiuni de natură financiară sau care privesc familia. În planul sentimental, se anunță o zi favorabilă întâlnirilor romantice.

 

Vărsător

 

Contextul astral de astăzi anunță evenimente cu impact emoțional, situații în care ți se testează convingerile de viață și momente care-ți vor răscoli trecutul, amintirile, relațiile cu unii oameni cu care ai avut cândva o relație.

 

Pești

 

Posibil, astăzi, să primești niște cadouri de la prieteni, niște bani care ți se datorează sau faci socoteli privind achitarea unor taxe, impozite, administrarea unor bani deținuți în comun cu partenerul sau cu alte persoane din familie. Oricare ar fi situația, găsești cele mai bune soluții.

 

 

 

related posts

Modifică setările cookies