Horoscop zilnic 24 decembrie 2022. Gemenii primesc cadouri de la cine nu se așteaptă, ce se întâmplă cu Peștii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 24 decembrie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Posibil astăzi să faci mai multe deplasări, să rezolvi chestiuni administrative ale casei. De asemenea, conjuncția pe care Luna o formează cu Venus, micul benefic, îți aduce încasarea unor sume de bani, dar și cheltuieli. Pentru că tranzitează casa carierei, atenția ta va fi canalizată și către sfera profesională. Îți faci planuri de afirmare și de atingere a unui obiectiv profesional.

 

Taur

 

Configurația astrală de astăzi, în care Luna formează aspecte armonioase cu Venus, guvernatorul tău, și Mercur, astrul comunicării, din casa străinătății, perfecționării profesionale, direcției în viață și principiilor, te stimulează să studiezi, să iei legătura cu persoane de la care ai ceva de învățat. Este posibil să stai mai mult la telefon, să scrii mesaje, urări de sărbători.

 

Gemeni

 

Contextul astral de astăzi, în care Luna formează un aspect armonios cu Venus, micul benefic, și Mercur, guvernatorul tău, vine să-ți îmbunătățească situația financiară. Posibil să primești niște cadouri sau mici atenții de la cine nu te aștepți. Dacă ești părinte, copiii îți pregătesc o surpriză.

 

Rac

 

Registrul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru relația cu partenerul și petrecerea timpului în mod plăcut și relaxant în zilele ce urmează. Aspectul armonios pe care Luna, guvernatoarea ta, îl formează cu Venus, micul benefic, și Mercur, planeta comunicării, în sectorul relațiilor îți aduce armonie și consolidarea relației. De asemenea, și din punct de vedere profesional s-ar  putea să pui în aplicare ideile pe care le ai și să închei colaborări noi.

 

Leu

 

Astăzi, Luna face un aspect armonios cu Venus, micul benefic, și Mercur, planeta comunicării, în casa muncii și sănătății, semn că se anunță o zi aglomerată în ce privesc activitățile gospodărești. Ai  noroc că vei avea și ajutoare, pentru ca treaba să meargă mai ușor. Ai un randament crescut și te bucuri că termini la timp tot ce ai de pregătit.

 

Fecioară

 

Luna formează astăzi un aspect armonios cu Venus, micul benefic, și Mercur, guvernatorul tău, în sectorul iubirii, așa că este posibil să-ți îmbunătățești viața sentimentală sau relația cu copiii, dacă ești părinte. Dacă flirtezi cu cineva, s-ar putea să ai parte de o surpriză și ai șansa să începi o relație de durată.

 

Balanță

 

Luna formează astăzi un aspect armonios cu Venus, guvernatoarea ta, și Mercur, planeta comunicării, și-ți aduce preocupări pentru activitățile gospodărești. Te poți considera norocoasă, pentru că ai ajutorul și restul membrilor familiei. Este o atmosferă plăcută în casă și este tot ce ai nevoie.

 

Scorpion

 

Contextul  astral de astăzi, în care Luna formează un aspect armonios cu Venus, micul benefic, și Mercur, în tranzit prin casa comunicării, te susține în dialoguri și rezolvarea unor chestiuni mai tensionate cu rudele. Ești o bună ascultătoare, ai răbdare cu ceilalți și în felul acesta reușești să aplanezi niște conflicte. Posibil să mai faci și niște deplasări scurte, în caz că ai uitat ceva să cumperi.

 

Săgetător

 

Luna îți traversează casa banilor și te mobilizezi în rezolvarea intereselor tale financiare. Aspectul armonios care se formează între Lună, Venus, micul benefic, și Mercur, planeta comunicării, îți poate aduce șanse de creștere a veniturilor și încasarea unor sume de bani, pe care le așteptai de abia săptămâna viitoare. Faci cumpărături și nu mai ții cont de buget.

 

Capricorn

 

Configurația astrală a zilei îți aduce prezența Lunii în casa personalității, și formează un aspect armonios cu Venus, planeta iubirii, și Mercur, planeta comunicării. Vei gândi practic, ai idei constructive și-ți organizezi eficient planurile. Te faci înțeleasă, iar Venus îți aduce farmec și te susține să-ți îmbunătățești viața sentimentală.

 

Vărsător

 

Aspectul armonios pe care Luna îi formează astăzi cu Venus, micul benefic, și Mercur, planeta comunicării, te invită la un bilanț. Treci printr-o perioadă de introspecție. Registrul astral te poate ajuta să te vindeci de trecut. De asemenea, îți faci planuri de viitor, pe care nu vrei să le împărtășești nimănui, pentru că ești superstițioasă.

 

Pești

 

Aspectul armonios pe care Luna îl formează astăzi cu Venus și Mercur din zodia Capricorn, te face mai sociabilă și dornică să te distrezi, să petreci cu prietenii. S-ar putea să urmeze o seară cu prietenii și ai ocazia să intri în anturaje noi. Este posibil să fii atrasă de cineva din anturaj și o relație de prietenie să se transforme într-o poveste de iubire.

related posts

Modifică setările cookies