Horoscop zilnic 24 iunie 2020. Vărsătorii au probleme de sănătate, ce se întâmplă cu Peștii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de miercuri, 24 iunie 2020. 

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

În prima parte a zilei, te solicită persoana iubită sau copiii, dacă ești părinte și poate să apară cheltuieli neprevăzute pentru aceștia. În partea a doua a zilei, încerci să-ți organizezi timpul liber în așa fel încât să onorezi și o invitație de a ieși cu prietenii, pe care nu i-ai mai văzut de câteva luni.

Taur

Contextul astral de astăzi predispune la a petrece mai mult timp cu familia, cu cei dragi, însă preocupările din sfera profesională au din nou întâietate. Ai un volum mare de muncă și încerci să eficientizezi timpul și să fii cu toate la zi, dar tot îți mai scapă câte ceva. 

Gemeni

Posibil astăzi să apară unele probleme de comunicare în relația cu unele persoane, membrii ai familiei, colegi sau prieteni, așa că, dacă aveți principii diferite, nu e cazul să intrați în dispute. În partea a doua a zilei, este posibil să faci niște deplasări pentru a achiziționa niște lucruri pentru casă sau cumperi un cadou cuiva drag.

Rac

Astăzi te preocupă situația financiară. Posibil să rămâi fără bani și aștepți mai mult ca oricând salariul sau banii dintr-o colaborare. A fost o lună cu multe cheltuieli, așa că, poate ar fi cazul să-ți faci un plan financiar pentru următoarele luni, pentru a evita niște pagube financiare.

Leu

Posibil să te supere ceva astăzi. Poate faptul că nu se concretizează un parteneriat și nu reușești să închei un contract, de care depinde situația ta financiară. Încă de la primele ore ale dimineții încerci să intri într-o dispoziție mai bună și vei reuși, dacă te mobilizezi.

Fecioară

Astăzi se anunță o zi foarte solicitantă din toate punctele de vedere. Luna îți traversează casa subconștientului și a sănătății și cel mai bun lucru ar fi să-ți acorzi timp personal și mai multă odihnă, pentru a te recupera mai repede. Posibil spre seară să te confrunți cu unele tensiuni în raport cu persoana iubită sau copiii.

Balanță

Contextul astral de astăzi dinamizează axa sentimentală, dar și relațiile de prietenie, așa că nu-ți rămâne decât să cooperezi cu astrele și dacă ești pe cale să demarezi un proiect cu unul dintre prieteni, este o zi bună de întâlniri, planuri și strategii.

Scorpion

Ți se reproșează de către cei din familie că te implici mai mult în carieră și că nu-ți rezervi timp și pentru cei dragi. Le explici frumos că este o perioadă mai aglomerată în sfera profesională și că vrei să-ți demonstrezi abilitățile, capacitățile intelectuale, pentru a putea să avansezi.

Săgetător

Nu vei renunța astăzi la principiile tale și vei încerca să-i aduci pe calea cea bună pe cei care greșesc. În partea a doua a zilei, pot să aibă loc discuții aprinse în familie, mai ales pe teme financiare.

Capricorn

Contextul astral de astăzi îți atrage atenția că trebuie să fii atentă să nu pierzi oportunități financiare importante. Te vei sfătui cu partenerul de cuplu dacă să preiei un proiect mai amplu, care îți va ocupa destul de mult timp, dar care ți-ar aduce o sumă mare de bani.

Vărsător

Astăzi se anunță o zi stresantă la locul de muncă. Poate și pentru că nu ești într-o formă prea bună, dar vei reuși până în partea a doua a zilei să-ți aduni resursele interioare să duci la bun sfârșit toate sarcinile de la serviciu. Spre seară poți să ai parte de discrete disfuncții organice, dar nu te alarma, că nu e nimic grav!

Pești

Preocupările tale principale de astăzi sunt sarcinile de la locul de muncă. Posibil unul dintre colegi să profite de tine. Intuiția te va salva din multe provocări venite astăzi spre tine. Pui în practică noi activități, îți extinzi aria de activitate și astfel, vor apărea și câștiguri mai mari.

Cum se sărbătorește Luna Pride pe Tiktok

related posts

Modifică setările cookies