Horoscop zilnic 24 septembrie 2021. Săgetătorii au parte de evenimente neașteptate și neplăcute, ce se întâmplă cu Scorpionii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de vineri, 24 septembrie 2021.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Contextul astral de astăzi ar putea să-ți aducă unele situații neașteptate în planul financiar, care-ți pot afecta și resursele comune cu partenerul. Atenție la faptul că poți intra foarte ușor în conflict sau dialoguri contradictorii cu partenerul de cuplu! Dacă ai de semnat orice fel de contract, este recomandat să fie săptămâna aceasta, pentru că de săptămâna viitoare Mercur va fi retrograd și atunci este de preferat să eviți semnarea de acte.

 

Taur

 

S-ar putea, astăzi, să iei unele decizii profesionale. Dacă ai de semnat un contract, încearcă și grăbește semnarea lui săptămâna aceasta, pentru că de săptămâna viitoare, cu Mercur retrograd, s-ar putea să apară unele piedici, blocaje, schimbare de termeni. În planul relațional ți se reproșează faptul că-ți petreci mai mult timp la serviciu decât în cuplu. 

 

Gemeni

 

La serviciu este posibil să nu reușești să-ți pui în valoare abilitățile din cauza comunicării defectuoase. Atenție la o dispută cu o femeie de la serviciu, cu mentalități diferite și care ar putea să-ți facă unele probleme! În partea a doua a zilei, primești vești/răspunsuri de la o instituție, o persoană din străinătate, cu care ai avut niște neînțelegeri.

 

Rac

 

Astăzi, te afli față în față cu o situație neașteptată, provocată de un prieten sau de cineva apropiat. Posibil, acesta să se amestece în relația ta de cuplu. La serviciu, devii conflictuală și indecisă în raport cu colegii cu care lucrezi la un proiect. Este de preferat să-ți păstrezi calmul și să nu te grăbești să faci acuzații, dacă apar conflicte de viziuni și principii.

 

Leu

 

Astăzi, traversezi o perioadă în care anumite principii sau convingeri pot fi puse sub semnul întrebării. Posibil să te confrunți cu anumite neplăceri legate de gestionarea bugetului, în special a sumelor pe care le câștigi din muncă. Până la finalul săptămânii ar fi o perioadă bună pentru renegocierea salariului sau a unor colaborări, pentru că, începând de săptămâna viitoare Mercur intră în retrogradare și va bloca sau amâna negocierilor și toate dialogurile despre bani.

 

Fecioară

 

Evenimente neprevăzute pot să apară, astăzi, la serviciu. Posibil să fii nevoită să preiei sarcinile unei colege sau poți afla secrete legate de salarizare. Ar trebui să fii prudentă în relațiile de orice fel și să eviți deciziile importante legate de parteneriate sau încheierea de contracte profesionale.

 

Balanță

Banii sunt una dintre preocupările zilei de astăzi și mai ales îmbunătățirea situației materiale, care depinde de felul cum vei știi să negociezi un contract nou sau să-l renegociezi pe cel vechi. Evenimente surpriză pot să apară în situația financiară a partenerului de cuplu, care poate obține o mărire salarială sau își schimbă jobul cu unul mai bine plătit.

 

Scorpion

 

Astăzi, ai parte de surprize de la partener sau de la cei cu care desfășori activități. Dacă îți cauți un loc de muncă nou, partenerul este cel care vine cu o propune și decideți să stabiliți împreună dacă ți se potrivește oferta. Totodată, în relație simți nevoia să te reconectezi cu partenerul de cuplu.

 

Săgetător

 

Contextul astral de astăzi îți poate aduce surprize neașteptate la locul de muncă sau care au legătură cu starea ta de sănătate sau a unui membru al familiei. Este posibil să ți se dea peste cap tot programul zilei, așa că fii pregătită să faci față provocărilor!

 

Capricorn

 

Pregătește-te de surprize în planul sentimental, dar și în cel profesional! Chiar dacă ai fost reținută în exprimarea afecțiunii față de partenerul de cuplu sau față de cineva cu care flirtezi, nu este exclus, astăzi, să-ți surprinzi partenerul cu un gest, un dialog sau chiar să-i faci niște declarații.

 

Vărsător

 

Posibil, astăzi, să-ți revină în minte o decizie sau o atitudine din trecut, care a avut impact asupra ta. O situație sau un eveniment neașteptat, care se întâmplă astăzi, are rolul să te te ajute să faci pace cu trecutul, să poți merge înainte și să-ți redobândești încrederea în tine.

 

Pești

 

Te decizi, astăzi, să participi la un concurs, seminar, workshop sau susținerea unui proiect în fața unei comisii. Printr-o conjunctură neașteptată, dar favorabilă, va fi cea mai bună decizie a ta în sfera profesională, pentru că ți se vor deschide niște drumuri importante în carieră.

 

Andreea Esca, despre cea mai mare gafă din cariera ei de prezentatoare de știri

 

related posts

Modifică setările cookies