Horoscop zilnic 25 august 2022. Gemenii au șansa să se îndrăgostească la prima vedere, ce se întâmplă cu Fecioarele


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de joi, 25 august 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

Contextul astral de astăzi anunță o zi intensă din punct de vedere emoțional și o nevoie de afecțiune din partea perechii tale. Pentru că unele nemulțumiri legate de sfera profesională se amplifică, s-ar putea, în partea a doua a zilei, să-ți dorești să faci ceva diferit, să ieși din cotidian. O aventură ar putea ajuta să te facă să trăiești viața la cote.

Taur

Deși ai intenții bune, astăzi s-ar putea să se iște niște dispute cu părinții sau cu unii membri ai familiei. Recomandarea astrelor este să găsești o cale de comunicare, să încerci să rezolvi lucrurile cu calm și răbdare. Venus, guvernatorul tău, intră într-un aspect dizarmonic cu Uranus, planeta imprevizibilului, așa că încearcă să-ți oprești impulsurile de a intra în conflicte!

Gemeni

Dacă astăzi ai de făcut niște drumuri, să rezolvi diverse chestiuni birocratice, este posibil să apară surprize la tot pasul, așa că fii pregătită să faci față provocărilor! De asemenea, conjuncția care se formează între Luna și Venus, planeta iubirii, ar putea să-ți aducă un eveniment surpriză în planul sentimental și să te îndrăgostești la prima vedere.

Rac

Luna face un aspect de conjuncție cu Venus, micul benefic, în casa banilor. În mod normal ai fi tentată să mergi la shopping, însă aspectul dizarmonic pe care îl formează cu Uranus din casa proiectelor de viitor, te îndeamnă să găsești soluții de redresare financiară, de suplimentare a veniturilor dintr-un proiect nou. Așadar, vei fi foarte atentă cum administrezi sumele pe care le deții. 

Leu

Luna îți traversează, astăzi, sectorul personalității și formează o conjunție cu Venus, micul benefic. Ești invitată să te ocupi de chestiunile personale, să-ți acorzi mai mult timp, să mergi la shopping  să-ți achizitionezi unele produse vestimentare. În planul profesional, atenție la relația cu superiorii, pentru că este posibil să intri în conflicte de idei!

Fecioară

Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru situația financiară și pentru sumele pe care le câștigi sau pe care ai putea să le împrumuți. Totodată, îți dorești să achiți o datorie înainte de termenul scandent și cauți soluții. În planul sentimental, universul interior este tulburat de apariția unei persoane din trecut.

Balanță

Sectorul asociat planurilor de viitor, proiectelor pe termen lung, relațiilor cu prietenii, dar și vieții sociale este dinamizat de conjuncția Lunii cu Venus, micul benefic. S-ar putea să nu te bucuri prea mult de acest context astral pentru că au loc evenimente neașteptate, care-ți dau peste cap planurile personale.

Scorpion

Atenție, astăzi, la imaginea ta în fața superiorilor sau în fața unor persoane cu autoritate, pentru că tranzitul astral îți poate aduce niște impulsuri, care s-ar putea să nu te ajute atunci când îți spui punctul de vedere! În planul relațional pot să apară surprize și nu toate vor fi plăcute.

Săgetător

Tranzitul Lunii prin sectorul asociat principiilor, sistemului de valori, călătoriilor, perfecționării profesionale, ar putea să aducă în actualitate niște dialoguri pe care le vei avea cu partenerul de cuplu legate de mentalități și viziunea fiecăruia despre viață, proiectele personale și activitatea profesională. 

Capricorn

Registrul astral de astăzi ar putea să-ți aducă niște sume de bani sau te preocupă situația financiară a banilor pe care îi poți obține din alte surse decât salariile. În planul relațional, îți dorești să-I faci o surpriză partenerului de cuplu, însă este posibil acesta să ți-o ia înainte și să primești tu un cadou surpriză.

Vărsător

Atenție, astăzi, pentru că intențiile tale privind un demers în planul relațiilor ar putea să ducă la tensiuni și în final, la un conflict! De tine depinde cum vei gestiona situația și mai ales să nu lași pe cineva din familie să se amestece în treburile voastre personale.

Pești

Registrul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru activitățile curente de la serviciu și pentru respectarea unor termene limită. Dacă simți că nu faci față unor sarcini, recomandarea este să ceri ajutorul unor colegi, însă ai grijă cum faci solicitarea, pentru că ești tentată să fii mai agresivă și autoritară în comunicare!

 

related posts

Modifică setările cookies