Horoscop zilnic 26 octombrie 2022. Berbecii au parte de dispute cu partenerul din cauza banilor, ce se întâmplă cu Taurii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de miercuri, 26 octombrie 2022.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Ai grijă astăzi la acțiunile pe care le întreprinzi în sfera financiară! Nu te arunca cu capul înainte, pentru că este posibil să fii taxată și să nu primești susținere de la partener! De asemenea, în sectorul banilor pe care îi câștigi de la serviciu s-ar putea să apară o surpriză și de aici să se declanșeze o dispută.

 

Taur

 

Ești invitată astăzi să acționezi spre binele relației, chiar dacă simți că-ți pierzi independența. Găsește o cale de mijloc cu partenerul și încercați să ajustați lucrurile care nu merg. Numai în felul acesta nu vei ajunge la o situație de criză.

 

Gemeni

 

Se anunță o zi dificilă la locul de muncă, mai ales că nu ești pe aceeași lungime de undă nici cu colegii, nici cu șefii. Evenimente surpriză nu vor înceta să apară și să-ți dea peste cap programul. S-ar putea să ajungi la concluzia că dacă nu poți construi alături de cei cu care lucrezi, să-ți vezi de drum.

 

Rac

 

Posibil astăzi să se reactiveze niște trăiri profunde, sentimente puternice legate de cineva din trecut. Poate chiar te caută persoana respectivă. Este nevoie să fii sinceră cu tine, să închei un capitol, dacă asta îți dorești, să lucrezi cu tine, să te vindeci și să mergi mai departe sau să te întorci din drum și să nu mai cauți vinovați.

 

Leu

 

Posibil astăzi să te caute cineva din străinătate sau poate ai o discuție cu superiorii legată de activitatea ta profesională și vei fi surprinsă că-ți apreciază munca. Dacă ai niște nemulțumiri, este momentul să iei atitudine și să inițiezi schimbările pe care nu credeai că ești în stare să le faci.

 

Fecioară

 

Contextul astral de astăzi dinamizează axa cunoașterii, informațiilor, gândirii, idealurilor și planurilor personale de viitor. Pot să apară surprize sau evenimente/vești, care să te ia prin surprindere. Ai nevoie să înțelegi anumite mecanisme de funcționare, să devii conștientă că ai nevoie de o schimbare și să începi transformarea.

 

Balanță

 

Posibil astăzi să fie nevoie să iei niște decizii financiare importante din cauza unor evenimente care au loc și te iau prin surprindere. Este nevoie și de ajutorul partenerului, să te sfătuiești cu acesta și să găsiți cea mai bună soluție la o chestiune financiară.

 

Scorpion

 

Posibil astăzi să experimentezi niște trăiri mai profunde și să te gândești că viața ta necesită o transformare radicală. Dacă ai mai simți tacest lucru în primăvară și nu ai luat nicio măsură, acum conștientizezi că este timpul să faci ceva în acest sens, mai ales dacă nu te mai regăsești într-o situație, în relație sau într-o activitate profesională.

 

Săgetător

 

Evenimente neașteptate pot să apară astăzi la serviciu, în programul de lucru sau în activitățile pe care le desfășori. O deplasare o poți amâna, pentru că intervine ceva mai urgent de făcut. Până la finalul zilei trebuie să te încadrezi într-un termen limită și faci tot ce-ți stă în putere să te încadrezi. Se anunță o zi foarte solicitantă din toate punctele de vedere.

 

Capricorn

 

Astăzi pot să apară situații neprevăzute într-un proiect la care lucrezi. Pentru că Luna formează o opoziție cu Uranus, planeta imprevizibilului, din casa iubirii și se activează sfera sentimentală, este posibil să ai parte de surprize în relația de cuplu. Posibil și un prieten să se amestece în treburile tale personale și vei fi dezamăgită de acțiunile acestuia. 

 

Vărsător

 

Posibil astăzi să primești vești neașteptate din străinătate sau legate de activitățile pe care le desfășori la serviciu. Posibil să fii nevoită să preiei un proiect sau niște sarcini noi. În familie se mențin niște tensiuni cu rudele sau cu partenerul de viață din cauza unor acțiuni ale tale.

 

Pești

 

Nu te afli în cea mai bună dispoziție, iar evenimentele care au loc astăzi s-ar putea să-ți răstoarne sistemul de valori și convingerile personale. Dacă te simți blocată și simți că nu poți face față unei situații sau unei activități noi pe care trebuie să o începi, este pentru că trebuie să ieși din zona ta de confort, să ai experiențe noi pentru a căpăta încredere în tine.

related posts

Modifică setările cookies