Horoscop zilnic 29 martie 2023. Săgetătorii își doresc o aventură în viața amoroasă, ce se întâmplă cu Scorpionii


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de miercuri, 29 martie 2023. 

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Conjuncția care se formează între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter, marele benefic, din zodia ta, vine să-ți aducă oportunități de învățare și acumulare a unor informații, să te dezvolți și să acționezi într-un domeniu de interes pentru tine. S-ar putea să-ți dorești să faci niște schimbări și-n familie sau casă, însă aștepți momentul potrivit.

 

Taur

 

Conjuncția care se formează între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter, marele benefic, din zodia Berbec, din casa frământărilor interioare și trecutului ar putea să-ți aducă un moment de revelație și conștientizări, dar și soluții privind o finanțare, rezolvarea unor chestiuni financiare. De asemenea, s-ar putea să ai inspirație într-un proiect creativ, educațional, să găsești surse de venit pentru a demara acțiunea.

 

Gemeni

 

Conjuncția dintre Mercur, guvernatorul tău, și Jupiter, marele benefic și guvernatorul casei relațiilor, din zodia Berbec, ar putea să-ți aducă oportunități de învățare a unor lucruri noi, de dezvoltare și lărgire a universului cunoașterii, de călătorie sau de a experimenta domenii noi. O discuție cu partenerul de cuplu ar putea să schimbe cursul unor evenimente.

 

Rac

 

Conjuncția care se formează între Mercur, planeta comunicării, și Jupiter, guvernatorul casei muncii, îți poate aduce în atenție o situație care să te pună în valoare, să crești, să te dezvolți prin învățarea unor lucruri noi. Apar oportunități de a-ți pune în valoare abilitățile de comunicare și a-ți exprima ideile/convingerile.

 

 

CITEȘTE ȘI: Ce a câștigat, de fapt, FCSB în urma deciziei luate de Înalta Curte de Casație și Justiție 


Leu

 

Conjuncția care se formează între Mercur, astrul comunicării, și Jupiter, guvernatorul casei iubirii, aventurii și creativității, îți aduce momente favorabile de a te exprima prin creativitate și oportunități de a-ți valorifica talentele. De asemenea, apar șanse și în dragoste, dar și o perioadă favorabilă petrecerii timpului cu copiii, dacă ești părinte.

 

Fecioară

 

Conjuncția care se formează între Mercur, guvernatorul tău, și Jupiter, guvernatorul sectorului vieții de familie, îți aduce oportunități de a-ți face un plan de acțiune pentru rezolvarea unor chestiuni administrative, locative, familiale. S-ar putea să te oferi să dai o mână de ajutor unui membru al familiei, care are nevoie de ajutor. Atenție să nu te pierzi în detalii și să ratezi imaginea de ansamblu! 

 

Balanță

 

Conjuncția pe care Mercur, astrul comunicării, o formează cu Jupiter, marele benefic, îți aduce o minte deschisă și șanse să-ți exprimi ideile, opiniile, astfel încât să-ți împărtășești experiența și cunoștințele și altora. S-ar putea un discurs să îi motiveze pe colegii tăi, care să-și schimbe atitudinea într-un proiect la care lucrați. De asemenea, s-ar putea să ai noroc în deplasări scurte și semnare de contracte.

 

Scorpion

 

Conjuncția pe care Mercur, astrul comunicării, o formează cu Jupiter, marele benefic, îți aduce oportunități de învățare a unor lucruri noi la serviciu. Șefii te pot trimite la cursuri sau decizi singură să te înscrii la cursuri de perfecționare. În relațiile cu colegii te vei exprima liber și vei încerca să le înțelegi punctele de vedere, să rezonați, pentru a putea eficientiza munca.

 

Săgetător

 

Conjuncția pe care Mercur, astrul comunicării, o formează cu Jupiter, guvernatorul tău, îți stimulează gândirea, deciziile și învățarea. Pentru că se formează în zodia Berbec, respectiv în casa iubirii, aventurilor romantice și distracției, s-ar putea să ai mai multă dorință de aventură în această perioadă. Dacă ești singură, sunt șanse să cunoști pe cineva cu care să rezonezi și să petreci clipe minunate.

 

Capricorn

 

Conjuncția pe care Mercur, astrul comunicării, o formează cu Jupiter, marele benefic, în sectorul vieții de familie și spațiului de locuit îți poate aduce oportunități de creștere și dezvoltare prin/ cu ajutorul familiei. Posibil să-ți asumi mai multe responsabilități și să faci pace cu trecutul, să reusești să vindeci niște răni mai vechi.

 

Vărsător

 

Conjuncția pe care Mercur, astrul comunicării, o formează cu Jupiter, marele benefic, în sectorul comunicării, gândirii, negocierilor, relațiilor cu rudele și deplasărilor, îți poate aduce oportunități prin comunicare și interacționare cu ceilalți, rudele, partenerul și cei cu care lucrezi. Posibil să ai niște conștientizări și să-ți schimbi modul în care comunici, dar și perspectiva asupra vieții.

 

Pești

 

Conjuncția pe care Mercur, astrul comunicării, o formează cu Jupiter, marele benefic, în sectorul financiar, ar putea să te ajute în negocieri salariale sau privind încheierea unor contracte noi de job sau de colaborări extraprofesionale. Vei fi ajutată să te pui în valoare și să ai încredere în forțele tale. Jupiter este guvernatorul tău și al carierei, așa că oportunitățile vor veni prin munca depusă și aprecierea șefilor.

related posts

Modifică setările cookies