Horoscop zilnic 8 februarie 2020. Scorpionii stârnesc gelozii puternice, ce se întâmplă cu Săgetătorii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 8 februarie 2020.


Berbec

Ai parte astăzi de o surpriză în planul sentimental. Stai departe de ispite și concentrează-ți atenția pe lucrurile care contează într-adevăr pentru tine! Gândește de două ori înainte să acționezi, pentru că într-o zi nu o să mai poți repara ce strici în relație!

Taur

Astăzi apare o nemulțumire legată de familie sau un dialog cu unul dintre părinți ar putea să te răscolească și să-ți amplifice starea cu care te-ai trezit de dimineață. Noroc că ai multe de rezolvat și vei uita îndată ce te-a întristat.

Gemeni

Planurile tale de a pleca pentru o zi în afara orașului nu se prea concretizează astăzi, pentru că un eveniment neașteptat te face să te reorganizezi. Dacă lucrezi în presă sau într-un domeniu care are legătură cu comunicarea, se anunță o zi în care vei avea inspirație și dispoziție de scris, citit și să acumulezi informație.

Rac

Onorezi astăzi invitația de a merge la o petrecere și te oferi să ajuți la cumpărături și la pregătiri. Pentru ca până la finalul zilei să fie totul ok, ar fi indicat să nu bagi în seamă micile dispute cu partenerul de viață, care nu prea vrea să participe la această petrecere.

Leu

Te vei simți bine astăzi, mai ales că Luna îți traversează zodia și-ți imprimă veselie, te amuzi de orice-ți rezervă viața și iei lucrurile în joacă. Totodată este stimulată creativitatea și încrederea în sine. Ai putea să îi înveți și pe alții să fie fericiți și că trebuie să trăiti momentul!

Fecioară

Dacă ieși astăzi cu colegele, afli că apar schimbări la locul de muncă și de moment te panichezi, însă vei vedea că pe termen lung aceste schimbări sunt binevenite. Ai încredere și cu siguranță că lucrurile vor merge în direcția bună!

Balanță

Dialogul cu cineva apropiat ar putea să-ți aducă lămuriri cu privire la unele situații neașteptate, care au apărut în planul sentimental. Nu știi ce decizii să iei sau poate te simți vulnerabilă și ți-e frică să iei hotărâri pe astfel de stări. Dacă te simți confuză, amână deciziile!

Scorpion

Vei fi astăzi în centrul atenției, mai ales dacă te duci la o petrecere. Dacă mergi cu partenerul, evită flirturile deoarece se pot isca certuri, însă dacă ești singură, ai toate șansele să pleci însoțită de la petrecere!

Săgetător

Îți faci griji astăzi pentru că ai de terminat niște proiecte personale și ai impresia că nu vei putea să respecți dead-line-ul. Nu te stresa prea mult pentru că aspectele astrale îți vor aduce eforturi constructive și vei putea să termini la timp tot ce ți-ai propus!

Capricorn

Axa financiară se dinamizează astăzi și faci tot felul de socoteli împreună cu partenerul. Stabiliți bugetul pentru următoarele luni, pentru că aveți în plan să achiziționați niște sejururi și vreți să știți pe ce vă bazați.

Vărsător

Există riscul ca astăzi să intri în dispute cu partenerul sau cu unul dintre părinți. Nu contează motivul, ci doar faptul că nimic nu ți se mai pare în regulă, nimic nu-ți mai convine și vrei neapărat o schimbare: de partener, de casă, de anturaj.

Pești

S-ar putea ca evenimentele neprevăzute care apar astăzi să te obosească peste măsură. Dacă ești părinte, poate îi organizezi copilului o petrecere sau organizezi o petrecere pentru partener sau unul dintre membrii familiei. Posibil să ai parte și de musafiri neinvitați, persoane pe care nu le-ai mai văzut de mult și pe care vei fi încântată să le revezi.

Urmărește emisiunile preferate pe provplus.ro

related posts

Modifică setările cookies