Berbec


O discuție pe care o inițiezi, astăzi, s-ar putea să-ți aducă niște surprize de la grupul pe care îl frecventezi, dar și privind planurile de viitor. Ești deschisă unor propuneri și decizi să valorifici aceste oportunități. În planul sentimental, au loc schimbări bruște.


Taur


Luna și Mercur, planeta comunicării, dar și guvernatorul casei banilor, se află în casa carierei și relațiilor cu superiorii. S-ar putea să decizi brusc să schimbi o direcție profesională. Acțiunile tale declanșează evenimente sau situații, care vor duce la o schimbare radicală în planul profesional, determinată de dorința ta de a-ți mări veniturile.


Gemeni


Recomandarea zilei de astăzi este să-i asculți și pe alții atunci când au ceva de spus, pentru că poți afla lucruri, care te interesează și pe tine. De asemenea, este posibil să rezolvi o chestiune birocratică. Se anunță o zi foarte agitată, așa că ai grijă cum îți gestionezi sarcinile, să le poți termina la timp!


Rac


Astăzi este posibil să ți se schimbe starea de mai multe ori și să nu fii mulțumită de nimic. Te preocupă planul financiar și nu reușești să pui cap la cap un plan de returnare a unei datorii, până nu știi sigur pe ce sume de bani te poți baza.


Leu


Dacă ți se impune ceva, astăzi, la serviciu, s-ar putea să nu reacționezi prea bine. De asemenea, apar și evenimente neașteptate la nivelul conducerii. Recomandarea astrelor este să-ți iei mici pauze, și să te abții să intri în conflicte, chiar dacă ai dreptate.


Fecioară


Astăzi vei fi foarte eficientă la serviciu și-n treburile casnice. Îți dorești să termini tot ce ți-ai propus, să ai un weekend liber. Ai grijă, însă, și nu te împărți în prea multe direcții și mai ales nu-i lăsa pe alții să te deturneze de la ce ai de făcut!


Balanță


Evenimente bruște pot să se declanșeze astăzi în planul sentimental, al relațiilor cu copiii, privind un proiect de creație sau o pasiune, de care încerci să te ocupi mai mult. Poți iniția dialoguri cu persoana iubită, însă ai grijă cum îți exprimi sentimentele sau unele nemulțumiri, pentru că ai impulsul să fii mai dură!

Scorpion


Astăzi te preocupă chestiunile gospodărești și este posibil să discuți cu partenerul despre casă, o mutare, achiziționarea unui imobil sau o tranzacție imobiliară care urmează să o efectuați. De asemenea, discutați și despre buget și cât trebuie să investiți.


Săgetător


Astăzi este posibil să faci mai multe deplasări pe distanțe scurte, să rezolvi chestiuni administrative sau să închei un contract. Posibil să fie nevoie să faci și niște investigații medicale, să schimbi ceva în regimul de viață, astfel încât să ai mai multă energie. La serviciu, nu te agita prea tare și fii atentă, pentru că este posibil să apară greșeli!


Capricorn


Astăzi este o zi favorabilă să discuți despre bani, să faci socoteli și să găsești soluții pentru îmbunătățirea situației financiare. Adoptă o atitudine pozitivă și vei avea de câștigat într-o negociere!


Vărsător


Astăzi este posibil să intervină niște discuții despre banii la comun sau bunurile pe care le deții cu partenerul sau cu cineva din familie. Apar tensiuni și dacă nu dorești să rupi niște relații, este recomandat să lași de la tine, să-ți controlezi reacțiile.


Pești


Astăzi se anunță o zi cu realizări la serviciu, iar seara ieși cu partenerul de cuplu și un grup de prieteni să sărbătoriți pe unul dintre aceștia. Deși nu pare, ești deschisă unei aventuri romantice, dacă ești singură.