Horoscopul lunii iunie 2021. Săgetătorii au parte de răsturnări de situație în viața amoroasă, ce se întâmplă cu Taurii


Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, bani și sănătate în luna iunie 2021.

Tag-uri: #horoscop lunar

Horoscop Berbec luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru interacțiunea cu ceilalți, asimilarea de cunoștințe, viața de familie, sfera sentimentală și sfera profesională. 

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, guvernatoarea casei relațiilor, prin zodia Rac, din 2 iunie, prin sectorul asociat vieții de familie, căminului, patrimoniului, spațiului de locuit și părinților. Așadar, micul benefic va consolida relațiile de familie și urmează o perioadă în care îți iei energia de la familie. 

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul comunicării, învățării, opiniilor, deplasărilor, relațiilor cu rudele, vecinilor. Posibil să apară un moment de criză, să spui lucrurile direct, fără să ții cont că superi pe cineva. Fiind un fenomen de Luna Nouă, ești invitată să-ți schimbi modalitatea de comunicare, gândirea, atitudinea, să îndrepți aceste lucruri în favoarea ta.

Pe 11 iunie, Marte, guvernatorul tău, își începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat iubirii, aventurii, cuceririlor, distracției, creativității. Dacă ești singură, acest context astral te îndeamnă la flirt și noi cuceriri și dacă faci parte dintr-o relație mai veche, ai putea încerca să reaprinzi flacăra pasiunii.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul subconștientului și al universului interior, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc proiectele tale de viitor, dar și starea de sănătate, unde este nevoie de mai multă odihnă și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Pe 21 iunie Soarele, energia, ajunge în zodia Rac, pe același sector al familiei, întărind preocupările pentru casă, familie și spațiul de locuit.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul comunicării până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă ar trebui să-ți rezolvi unele probleme de comunicare, să lămurești chestiuni relaționale sau care privesc activitățile profesionale pe care le desfășori cu colegii.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul carierei și aspirațiilor profesionale și anunță un succes profesional sau încheierea unei etape. Posibil planurile tale de viitor să aibă legătură cu schimbarea direcției profesionale, prin alegerea unui alt job.

 

Horoscop Taur luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru situația financiară, comunicare, învățare, dezbateri, deplasări, viața de familie și relațiile cu părinții, călătoriile, studiile, schimburile de experiență profesională și principiile de viață.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, guvernatoarea ta, prin zodia Rac, din 2 iunie prin sectorul asociat comunicării, opiniilor, dezbaterilor. Așadar, urmează o perioadă în care vei relaționa mai mult cu rudele, vei face vizite. Totodată, dacă lucrezi în PR, marketing, comerț, publicitate, activități academice, vei avea inspirație, randament ridicat, idei care să prindă la public și creativitate.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care activează sectorul financiar și ești invitată să-ți schimbi anumite obiceiuri financiare și să te gândești la suplimentarea veniturilor.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat vieții de familie, spațiului de locuit, emoțiilor, părinților. Posibil, toată energia să o investești în aceste domenii, iar Marte ar putea aduce la suprafață anumite nemulțumiri cu scopul de a nu mai trece peste ele și a le rezolva.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul prietenilor și proiectelor de viitor, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc relațiile de prietenie și finanțele pe care le poți obține din proiectele viitoare. Posibil să ai surprize mai puțin plăcute în încasarea unor sume de bani.

Pe 21 iunie Soarele, energia, ajunge în zodia Rac, pe același sector al comunicării, dinamizat de către Marte si de Venus, din 27 iunie, care aduce împăcări sau armonie în relațiile unde este nevoie de așa ceva.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul financiar până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă ar trebui să-ți reevaluezi obiceiurile financiare. Cum Mercur este guvernatorul casei sentimentale, este posibil să-i reproșezi partenerului faptul că nu-ți acordă atenția de care ai nevoie.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul asociat credințelor și principiilor de viață, al pregătirii profesionale și schimburilor de experiență, semn că se încheie o etapă, culegi roadele unui proiect personal, obții o diplomă, un atestat.

 

Horoscop Gemeni luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru propria persoană și proiectele de viitor, sfera relațională, sfera financiară, comunicarea și învățarea de lucruri noi, cariera și relațiile cu persoane din străinătate.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, micul benefic, prin zodia Rac, din 2 iunie, prin sectorul financiar, al banilor pe care îi câștigi din muncă și activități extraprofesionale. Așadar, ai parte de sume de bani pe care le câștigi mai ușor, în următoarea perioadă sau primești bani de la familie.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care îți vor activa sectorul identității și te îndeamnă să te ocupi de tine.  Posibil să apară un moment de criză, care te obligă să-ți revizuiești planurile de viitor. Este un moment bun pentru a investi în tine și în sfera profesională. Ai ocazia să te afirmi, să-ți setezi obiective pentru următorul an.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat comunicării, schimburilor de opinii, învățării și deplasărilor. Posibil să fii mai directă atunci când comunici, poate chiar agresivă, să te repezi în afirmații, acuzații și să vrei să grăbești lucrurile în orice situație te-ai afla.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe casa carierei și ambițiilor profesionale, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc activitățile profesionale și relațiile cu șefii. Este o perioadă bună să-ți reevaluezi și relațiile, pentru că Jupiter guvernează sectorul partenerial și al căsătoriei.

Pe 21 iunie Soarele, energia, ajunge în zodia Rac, pe același sectorul al banilor activat de către Venus si pentru o lună de zile, preocupările tale vor fi în principal pentru administrarea banilor pe care îi câștigi.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin zodia ta până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă te vei face mai greu înțeleasă, însă în ultima decadă din lună poți să ai negocieri salariale, privind proiecte noi și semnarea de contracte.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul asociat moștenirilor, avantajelor materiale, resurselor deținute în comun cu partenerul, datoriilor și intimității. Așadar, unele chestiuni financiare mai vechi revin în actualitate și va fi nevoie să faci niște schimbări în administrarea finanțelor și returnarea unei datorii. 

 

Horoscop Rac luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru activitatea profesională, relațiile de cuplu, proiectele personale și sectorul financiar.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, micul benefic, prin zodia Rac, din 2 iunie, prin sectorul identității. Venus va opera în favoarea ta, va aduce șanse, mici noroace și oportunități în planul personal. Fiind planeta iubirii, vei observa dispoziție de flirt, cuceriri și socializare.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul asociat subconștientului, izolării, meditației, trecutului. Posibil să apară un moment de criză și să încerci să forțezi lucrurile să meargă într-o direcție dorită de tine, însă recomandarea este să lași totul să se desfășoare de la sine. Posibil o criză interioară să te motiveze să faci niște schimbări, să elimini din viața ta persoanele sau situațiile care te țin în loc.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat finanțelor. Urmează o perioadă în care te pui în valoare și încerci să obții mai mulți bani, să renegociezi salariul sau să faci lucruri în plus pentru suplimentarea veniturilor.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul asociat pregătirii profesionale, schimburilor de experiență și credințelor și principiilor de viață își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc sfera profesională.

Dacă până pe 21 iunie te vei simți cu energie scăzută, mai obosită, tonusul ți se va îmbunătăți din ultima decadă din lună, când Soarele începe să-ți traverseze semnul nașterii.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul asociat universului interior până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă este recomandat să-ți revizuiești niște planuri, să analizezi și de abia apoi poți lua decizii pentru o schimbare de direcție profesională sau pentru revizuirea strategiilor financiare.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul căsătoriei, relațiilor și parteneriatelor de afaceri. Posibil să apară o criză, să se încheie o etapă, să înregistrezi un succes prin semnarea unui contract, să treci la următorul nivel al relației.

 

Horoscop Leu luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru relațiile de prietenie, viața socială, sfera profesională și financiară.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, micul benefic, prin zodia Rac, din 2 iunie, prin sectorul asociat subconștientului, izolării, trecutului, semn că urmează o perioadă în care îți vei analiza sentimentele. Posibil să apară iubiri din trecut, să reiei o relație sau să începi una nouă, pe care să o ții secretă.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul asociat prietenilor, vieții sociale și planurilor și proiectelor pe termen lung. Așadar, se deschid noi drumuri, în care ești invitată să-ți revizuiești planurile de viitor care privesc sfera sentimentală. În unele cupluri poate să apară o criză, deci recomandarea astrelor este să gestionezi prin comunicare și diplomația caracteristică Leului situațiile care apar.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin semnul nașterii tale, așa că ar trebui să profiți de energia pe care o vei simți, pentru a-ți îndeplini obiectivele. Vei avea curaj, determinare și initiative în planul personal și mai ales în sfera profesională.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul asociat avantajelor materiale, moștenirilor, resurselor deținute împreună cu partenerul de cuplu, datoriilor și creditelor, dar și intimității, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, urmează o perioadă de reevaluare a situației financiare. În ce privește intimitatea, îți dorești reaprinderea pasiunii în cuplu și pe retrogradarea lui Jupiter ai timp să-ți dai seama ce anume îți dorești de la o relație sentimentală.

Pe 21 iunie Soarele, energia, ajunge în zodia Rac, pe același sector al subconștientului, așa că este posibil, timp de o lună, să stai mai mult izolată pentru a te reechilibra.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul planurilor de viitor până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. Fiind guvernatorul casei financiare, în această perioadă, ar trebui să-ți faci ordine în situația financiară, să-ți revizuiești obiceiurile financiare și să te concentrezi pe achitarea datoriilor.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul muncii, activităților profesionale și sănătății. Posibil să se încheie o etapă la locul de muncă sau dacă cauți să te angajezi în altă parte, să primești o ofertă. În ce privește starea de sănătate, este de evitat să te suprasoliciți, adoptă un stil de viață sănătos și evită efortul pe perioade lungi!

 

Horoscop Fecioară luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru sfera profesională, viața de familie, planurile de viitor, viața socială, sfera sentimentală și a relațiilor parteneriale.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, guvernatoarea casei banilor pe care îi câștigi din muncă, prin zodia Rac, din 2 iunie prin sectorul asociat prietenilor și proiectelor, semn că vei primi niște propuneri de colaborare, prin care îți vei suplimenta veniturile.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul carierei și aspirațiilor profesionale. Posibil să apară un moment de criză, să aibă loc schimbări la nivelul conducerii firmei unde lucrezi.  Fiind un fenomen de Luna Nouă, ești invitată la o nouă etapă, mai ales că pot să apară schimbări de direcție profesională. Posibil să schimbi și domeniul de activitate.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat izolării, subconștientului, trecutului, introspecției și sănătății. Dacă ai afecțiuni mai vechi, acestea s-ar putea reactiva odată cu tranzitul planetei Marte prin zodia Leu, așa că este recomandat să faci niște investigații medicale. Același Marte în zodia Leu ar putea să te îndemne să începi o relație secretă, cu cineva din trecutul tău.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul relațiilor, mariajului și parteneriatelor, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc relațiile și căsătoria. Ai timp, până în luna octombrie să-ți dai seama ce îți dorești și cât ești dispusă să investești într-o relație. Dacă faci parte dintr-un cuplu mai vechi, care a avut probleme, acum ai ocazia să îndrepți lucrurile, dacă amândoi vă doriți acest lucru.

Pe 21 iunie Soarele, energia, ajunge în zodia Rac, pe același sector al proiectelor și prietenilor aducând energie, implicare și concentrare pe planurile de viitor.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul carierei și imaginii până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă ar trebui să-ți reevaluezi proiectele personale, iar deciziile importante să le iei după 21 iunie. Ai capacitatea să-ți reorganizezi activitatea profesională.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul asociat iubirii, aventurii, flirtului, romantismului, creativității, vocației, copiilor și anunță încheierea unei etape în planul sentimental sau culegerea roadelor unor demersuri, dar și valorificarea unui talent, prin obținerea unor beneficii financiare de pe urma muncii depuse și a reputației pe care ți-ai construit-o în timp.

 

Horoscop Balanță luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru perfecționarea profesională, schimburile de experiență, sectorul muncii, al sănătății, viața de familie și cariera.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, guvernatoarea zodiei tale, prin zodia Rac, din 2 iunie prin sectorul asociat carierei și reputației profesionale. Ești preocupată de carieră și micul benefic ar putea să-ți aducă șanse să fii promovată la serviciu, să ți se aprecieze munca și eforturile.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul studiilor, călătoriilor, pregătirii profesionale și sistemului de valori. Cum Luna îți guvernează sectorul profesional, este posibil, în urma unei crize apărute, să-ți revizuiești planurile de viitor, ținând cont de credințele și principiile tale de viață.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat planurilor pe termen lung și prietenilor și este posibil să-ți lărgești cercul de cunoștințe, să te implici în proiecte noi. Cum Marte este guvernatorul casei relațiilor, dacă ești singură, îți poți găsi partener prin intermediul prietenilor sau dacă ieși la evenimente.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul asociat activităților profesionale și sănătății, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc relațiile cu colegii, sarcinile și activitățile curente pe care le desfășori, relațiile cu colaboratorii și asociații. Dacă apar probleme de sănătate, este un moment bun pentru a te ocupa și de starea de sănătate, să faci niște analize și investigații medicale.

Pe 21 iunie Soarele, energia, ajunge în zodia Rac, pe același sector al carierei, dinamizat de către Marte si de Venus, din 27 iunie.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul perfecționării profesionale și al filosofiei de viață până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă ar trebui trebui să te asiguri că mesajele tale sunt înțelese, iar după 21 iunie poți să iei decizii privind pregătirea profesională, un schimb de experiență, o călătorie sau rezolvarea unor chestiuni birocratice.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul asociat vieții de familie, spațiului de locuit, patrimoniului, părinților. Posibil să culegi roadele unor demersuri imobiliare, să închei niște etape. Posibil să apară și o criză în familie și să trebuiască să o rezolvi cu calm și răbdare.

 

Horoscop Scorpion luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru siatuația financiară, a banilor proveniți din salarii și a resurselor comune cu partenerul, perfecționarea profesională, studiile, călătoriile, filosofia de viață și principiile și sfera sentimentală.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, guvernatoarea casei relațiilor, prin zodia Rac, din 2 iunie, prin sectorul asociat călătoriilor, studiilor, schimburilor de experiență și principiilor. Dacă ești în căutarea unui partener, vei dori să aveți în comun aceste lucruri, să aveți o comunicare și o apropiere emoțională.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care activează sectorul intimității, transformărilor și al resurselor deținute în comun cu partenerul sau alți terți. Posibil să apară un moment de criză în aceste domenii, care te vor obliga la schimbări. Astrele te îndeamnă să-ți revitalizezi relația de cuplu sau să elimini din viața ta persoanele toxice. În ce privesc finanțele, posibil un eveniment care apare neașteptat să-ți schimbe planurile.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, își începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat carierei, iar Soarele, guvernatorul casei profesionale își începe tranzitul din 21 iunie prin casa principiilor de viață. Așadar, în alegerile sau schimbările din carieră pe care le vei face în perioada imediat următoare, vei ține cont de sistemul tău de valori. 

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul sentimental, îți începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc relațiile amoroase. Jupiter este guvernatorul casei banilor, așa că este posibil să apară blocaje în planul financiar.

Mercur, astrul comunicării, retrogradează prin sectorul financiar până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă ar trebui să analizezi situația financiară, să achiți datorii și să încerci să stabilești, împreună cu partenerul, destinația resurselor comune.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, în sectorul comunicării, negocierilor, informațiilor, cunoștințelor, deplasărilor și relațiilor cu rudele. Posibil să închei o etapă de învățare, să obții un atestat, să iei niște decizii importante privind relațiile de familie sau valorificarea unui bun patrimonial. 

 

Horoscop Săgetător luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru relațiile de cuplu, parteneriatele de afaceri, sectorul financiar, al intimității și al vieții de familie.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, guvernatoarea  casei muncii și a sănătății, prin zodia Rac, din 2 iunie prin sectorul asociat transformărilor. Așadar, recomandarea astrelor este să adopți un regim de viață sănătos. În ce privesc finanțele deținute în comun cu partenerul sau cu partenerii de afaceri, situația se poate îmbunătăți. Aceste domenii vor fi susținute și de către Soare, care își face intrarea în 21 iunie în zodia Rac.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul căsătoriei, relațiilor, asocierilor și parteneriatelor de afaceri. Posibil să apară un moment de criză în cuplu sau în relațiile parteneriale, răsturnări de situație și evenimente neașteptate. Relațiile vor fi puse la încercare și se pot anula niște contracte. Posibil Eclipsa de Soare să aducă la suprafață niște probleme care trebuiau rezolvate de mult timp. 

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat idealurilor, principiilor de viață, studiilor, perfecționării profesionale și călătoriilor. Cum Marte este guvernatorul sectorului iubirii, pot să apară persoane din trecut, reiei legătura cu persoane din străinătate și ai o dorință puternică de aventură, de a pleca într-o călătorie sau vrei să te afirmi în planul social.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul vieții de familie, al spațiului de locuit, al legăturii cu părinții, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc familia, părinții, patrimoniul, firma.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul relațiilor până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. Este recomandată renegocierea parteneriatelor și redefinirea vieții de cuplu.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul financiar, al banilor pe care îi câștigi din muncă. Așadar, este posibil să aibă loc încheierea unei etape de colaborare în urma unei negocieri sau culegerea roadelor unor demersuri, încasarea unor sume de bani mai mari sau cheltuirea unei sume pentru reorganizarea la locul de muncă sau pe investigații medicale.

 

Horoscop Capricorn luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru sfera profesională, starea de sănătate, acumularea de cunoștințe și învățarea de lucruri noi, relațiile de cuplu, cele profesionale și sfera financiară. 

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, micul benefic, prin zodia Rac, din 2 iunie prin sectorul asociat căsătoriei, relațiilor și parteneriatelor profesionale. Așadar, până pe 27 iunie, vei traversa o perioadă de armonie în cuplu, apropiere sufletească și împăcări. Din 21 iunie și Soarele vine să întărească contextul astral, timp de o lună, să aducă energie și preocupări pentru viața de cuplu, dar și pentru parteneriatele profesionale.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul muncii și al sănătății.  Posibil să apară un moment de criză, să faci niște schimbări, să începi etape noi la serviciu sau să începi un job nou. Nu sunt excluse surprize să răsturnări de situație în aceste domenii. 

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat avantajelor materiale, a resurselor deținute în comun cu partenerul sau alți terți, a creditelor, moștenirilor și nu în ultimul rând, intimității și încrederii reciproce. Atenție la toate chestiunile financiare și nu te pripi în decizii, iar în planul sentimental, dacă ești singură, vei fi interesată de aventuri, să trăiești viața cu pasiune.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul comunicării, învățării, acumulării de cunoștințe, relației cu rudele și deplasărilor, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, urmează o revizuire a modului în care comunici, transmiți informațiile și acumulezi cunoștințe.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin casa muncii și a sănătății până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. Profită de acest context astral să reorganizezi activitățile profesionale, renegociază contracte și lămurește unele neînțelegeri cu colegii!

Pe 24 iunie are loc Luna Plină care se formează în semnul nașterii tale și poate anunța un succes, o realizare personală sau profesională, se pot încheia etape. Totodată, va fi activată și axa relațiilor, așa că nu sunt excluse evenimente care să aibă legătură cu viața de cuplu.

 

Horoscop Vărsător luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru sfera sentimentală, viața socială, relațiile de cuplu, activitățile profesionale și sectorul financiar.

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, micul benefic, prin zodia Rac, din 2 iunie, prin sectorul asociat muncii, activităților profesionale și sănătății. Așadar, este o perioadă bună pentru a-ți consolida relațiile cu colegii, șefii, vei munci mai ușor. Din punctul de vedere al sănătății vei obserba o îmbunătățire. Pe 21 iunie ajunge Și Soarele în sectorul profesional și va aduce mai multă energie și implicare în sarcini.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul sentimental, al copiilor, distracției, creativității și valorificării vocației. Posibil să apară un moment de criză, iar relațiile afective să fie puse la încercare, se pot încheia etape și nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat relațiilor de cuplu, parteneriatelor, mariajului, asocierilor. Așadar, depinde de tine cum vei folosi energia planetei Marte, constructiv dacă alegi să investești sau dacă vei menține permanent un conflict între tine și interlocutorii tăi.

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, pe sectorul financiar , își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc administrarea finanțelor, unde trebuie să găsești un echilibru între banii pe care îi câștigi și cheltuielile.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd prin sectorul sentimental și al distracției până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă ar trebui să-ți rezolvi unele chestiuni în planul amoros, să lămurești o situație. Cum Mercur este și guvernatorul casei avantajelor materiale, datoriilor și resurselor comune cu partenerul, este recomandată să-ți stabilești niște priorități, să returnezi niște datorii.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, din sectorul asociat subconștientului, izolării, trecutului, meditației, introspecției, sănătății. Posibil să apară o criză, să ai unele revelații și să te trezești că trebuie să schimbi direcția profesională sau ceva în viața de cuplu. Se pot încheia etape și poți pregăti în secret un plan de acțiune.

 

Horoscop Pești luna iunie 2021


Contextul astral al lunii iunie îți aduce preocupări pentru viața de familie, sfera sentimentală, sfera relațională, copiii, distracția, concediile, relațiile de prietenie și proiectele de viitor. 

Primul aspect astral este tranzitul lui Venus, micul benefic, prin zodia Rac, din 2 iunie prin sectorul asociat iubirii, aventurii, romantismului, copiilor, relaxării, creativătății. Așadar, este o perioadă benefică sferei sentimentale, pasiunii și petrecerii timpului cu copiii și cu cei dragi. Pe 21 iunie ajunge și Soarele în sectorul sentimental și va aduce mai multă energie și implicare în acest domeniu.

Pe 10 iunie are loc Luna Nouă din zodia Gemeni și Eclipsa de Soare, care vor activa sectorul vieții de familie, spațiului de locuit, emoțiile, trecutul. Posibil să apară un moment de criză în familie și să revină în actualitate probleme mai vechi, dat fiind și Mercur retrograd. Nu sunt excluse surprize sau răsturnări de situație.

Pe 11 iunie, Marte, planeta acțiunii, îți începe tranzitul prin zodia Leu, prin sectorul asociat muncii și sănătății. Așadar, dispui de energie multă și te vei face remarcată mai bine la locul de muncă, iei initiative, ai curaj să te implici în mai multe proiecte. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, este posibil, prin atitudinea ta, să găsești mai ușor, iar angajatorii să-ți propună oferte care să te mulțumească din punct de vedere financiar. 

Jupiter, marele benefic, proaspăt intrat în zodia Pești, în semnul nașterii tale, își începe retrogradarea din 20 iunie. Așadar, credințele și principiile tale vor fi revizuite, mai ales în chestiunile care privesc proiectele de viitor și direcția în carieră.

Mercur, astrul comunicării, este retrograd în sectorul vieții de familie, locuinței, patrimoniului și părinților până pe 21 iunie, când revine la mișcarea directă. În această perioadă este posibil să lămurești unele chestiuni care privesc familia, relația cu părinții. Cum Mercur este guvernatorul casei parteneriatelor, ar trebui să amâni orice semnare de contract/tranzacție, până astrul comunicării revine la mișcarea directă. Nici achiziții nu sunt recomandate în această perioadă.

Pe 24 iunie are loc Luna Plină din zodia Capricorn, în sectorul prietenilor și planurilor de viitor și este posibil să închei o relație de prietenie, să culegi roadele unui proiect în care te-ai implicat mult. Totodată, se dinamizează și axa sentimentală și revin în actualitate unele chestiuni care au rămas nerezolvate, iar fenomenul astral le scoate la suprafață pentru a le rezolva.

related posts

Modifică setările cookies