Luna Sângerie, de pe 21 ianuarie. Cum va fi afectată fiecare zodie în parte de eclipsa totală de Lună


Peste câteva zile, vom avea parte de o eclipsă totală de Lună, iar astrologii consideră că va fi o experiență profundă pentru fiecare zodie în parte.


Pe 21 ianuarie, Luna Plină va traversa al cincilea semn astrologic, Leul, iar Soarele va intra în Vărsător, după ce a petrecut o lună în Capricorn. În timpul eclipsei, Luna aflată în Leu va fi pusă în umbră de Pământ și Soare.

Citește și: Horoscop 16 ianuarie 2019. Capricornii primesc măriri de salariu, vezi ce se întâmplă cu Scorpionii

Conform astrologului Annie Heese, de la CafeAstrology.com, Luna Sângerie va afecta puternic persoanele născute între 19 și 29 de grade din toate cele patru semne cardinale. Astfel, cele patru semne cardinale sunt Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul. 

Eclipsa reprezintă, de asemenea, un moment proprice schimbărilor și oportunităților. Conform AstrologyKing.com, Luna Sângerie în cuadratură cu Uranus poate aduce evenimente neașteptate în viețile noastre, care pot da naștere anxietății și nesiguranței. Cu toate acestea, alinierea stelelor cu Soarele vă va da încredere în forțele proprii și curajul de a accepta schimbarea. 

Cum va afecta Luna Sângerie de pe 21 ianuarie fiecare zodie în parte:

Berbec

Nativii acestei zodii se pot îndrăgosti în această perioadă, poate chiar de cineva aparținând tot unei zodii de Foc. Berbecii au parte de momente senzuale și pline de romantism, așa că trebuie să se bucure din plin de efectele acestei eclipse.

Taur

Nativii au nevoie să se regrupeze în intimitatea propriului cămin, să-și încarce bateriile și, de ce nu, să își acorde timp pentru ei înșiși, să se răsfețe cu tratamente de înfrumusețare sau o cină bună.

Gemeni

Eclipsa îi va stimula mental pe nativii acestei zodii, dar tot ce-i prea mult se poate dovedi toxic. În această perioadă, ar fi bine ca Gemenii să ia o pauză de la social media și să renunțe la timpul petrecut în fața televizorului. 

Rac

Nivelul de energie este ridicat în această perioadă. De asemenea, contul bancar poate înregistra creșteri semnificative, însă astrologii îi avertizează pe nativii acestei zodii să nu cheltuie toți banii deodată.

Leu

Nativii pot primi laude pentru munca grea din ultima vreme, însă călătoria nu s-a terminat. Acum este momentul ca Leii să își accepte strălucirea interioară și să arate lumii cum sunt cu adevărat. 

Fecioară

O perioadă de relaxare pentru nativii din Fecioară. Aceștia sunt sfătuiți să facă un pas înapoi și să se bucure de viață. Fecioarele pot folosi drept pretext eclipsa pentru a renunța la unele angajamente și pentru a-și lua puțin timp liber.

Balanță

Eclipsa vine cu unele schimbări în viața acestor nativi, dar și în cercul lor de prieteni. Chiar dacă unele uși se închid, altele noi se deschid - stă în natura universului - așa că Balanțele trebuie să îmbrățișeze viitorul cu încredere. 

Scorpion

În această perioadă, nativii acestei zodii sunt concentrați și hotărîți să dea totul în domeniul carieră, pentru a rămâne în fruntea jocului. Ambiția îi va ajuta să ducă la bun sfârșit, cu succes, ceea ce și-au propus. 

Săgetător

Nativii adoră să-și extindă orizontul și să cunoască oameni noi, iar eclipsa totală de Lună din 21 ianuarie îi va ajuta în acest sens. Totul este ca Săgetătorii să îmbrățișeze oportunitățile cu entuziasmul specific.

Capricorn

Eclipsa de Lună va sublinia aspecte din viața Capricornilor cu privire la bani, sex, moștenire. Poate fi mult de digerat într-o perioadă atât de scurtă, dar nativii au șansa de a întoarce lucrurile în favoarea lor.

Vărsător

Nativii din această zodie trebuie să se concentreze, în perioada eclipsei, pe găsirea echilibrului. Relația sentimentală are nevoie de mai multă atenție. În plus, Vărsătorii vor găsi idei noi și soluții ingenioase pentru problemele cu care se confruntă acum.

Pești

Este o perioadă de introspecție pentru nativii din Pești. Aceștia trebuie să se concentreze pe starea lor de sănătate și pe propria lor fericire. Dacă ceva nu merge bine în rutina zilnică, poate este nevoie de o schimbare radicală. Intuiția îi va ajuta pe Pești cum să își schimbe viața în mai bine.

related posts

Modifică setările cookies