9 cazuri în care Meghan Markle n-a dat doi bani pe protocolul regal


Scandalul uriaș iscat în Marea Britanie de „abdicarea” anunțată pe neașteptate de prințul Harry și soția sa, ducesa Meghan, a fost precedat în ultimii ani de câteva ieșiri în decor ale americancei în ceea ce privește respectarea regulilor impuse membrilor familiei regale.


Venită dintr-o altă lume, mai puțin conservatoare, așa cum sunt englezii, actrița Meghan Markle (38 de ani) a fost mereu o „rebelă” la Palatul Buckingham. Fără a sări calul, ea a reușit să-și impună personalitatea, fentând deseori protocoalele.

1. În 2017, la o lună după logodnă, Meghan a petrecut Crăciunul cu întreaga familie a lui Harry, lucru care nu se mai întâmplase niciodată cu o logodnică (de exemplu, prințesa Kate a trebuit să aștepte nunta pentru a avea acest privilegiu).

2. De asemenea, înainte de a se căsători, lui Meghan îi erau interzise prezențele la anumite evenimente în numele familiei regale, dar cei doi au încălcat acest aspect la Comonwealth Youth Forum din aprilie 2018.

3. La nuntă, jurământul de credință al lui Meghan Markle n-a inclus cuvântul „supunere” față de soț, așa cum e tradiția. La acest capitol, americanca le-a copiat pe prințesa Diana, dar și pe cumnata Kate, care au procedat la fel.

4. Cuplurile din familia regală britanică ezită să-și arate afecțiunea în public, lucru care nu i-a împiedicat pe Meghan și pe Harry să recurgă la gesturi tandre în văzul lumii, inclusiv cu săruturi.

5. Meghan a apărut la un moment la un eveniment desfășurat la Londra fără inelul de logodnă primit de la Harry, în contradicție cu regulile nescrise ale monarhiei britanice.

6. Ducii de Sussex au anunțat venirea pe lume a bebelușului Archie prin intermediul paginii de Twitter, fără să mai aștepte ceremonia tradițională din fața Palatului Buckingham.

7. Interacțiunea directă cu fanii e evitată cât de mult posibil de cei care compun familia regală. Nu e și cazul lui Meghan, care n-a ezitat să se apropie și chiar să se îmbrățișeze cu admiratorii ei, în special cu copii.

8. Meghan a sfidat cu bună credință protocoalele și cu modul de a-și strânge părul într-un coc lejer, lăsând un aspect de ușoară dezordine care nu e pe placul regalității britanice.

9. Nici stilul vestimentar al femeilor din familia regală britanică n-a fost pe placul lui Meghan. Când a avut ocazia, ea a ignorat „indicațiile”, așa cum a fost atunci când s-a îmbrăcat din cap până în picioare în negru (fără a fi la vreo înmormântare) sau când a apelat la o pereche de pantaloni la modă (și nu la fustă sau rochie, cum ar fi trebuit). 

Vezi și Profil de celebritate - Meghan Markle

  • 9 cazuri în care Meghan Markle n-a dat doi bani pe protocolul regal

related posts

Modifică setările cookies